Cincisprezece ani am rostogolit ideea intrării în Schengen, până am ciobit-o de tot!

România merită să intre în spațiul Schengen! I-auzi vorbă?! Așa să fie? Așa o spun politicienii noștri, șeful guvernului, șefii celor două camere ale Parlamentului, parlamentari ca Pavel Popescu, europarlamentarii Corina Crețu, Dan Nica, Victor Negrescu, Mihai Tudose, Rareș Bogdan… unii insistă apăsat chiar, amenințând cu „consecințe” partenerii din Uniune care se opun, adică Olanda (în special), Austria sau Suedia, dezaprobând ceea ce numesc „dubla măsură”; că adică România îndeplinește de 15 ani condițiile „tehnice” de aderare la spațiul de liberă circulație Schengen și totuși nu i se „acordă acest drept”!

Creștini cum suntem, când facem astfel de afirmații tari mai că dovedim cu asupra de măsură că nu am internalizat absolut deloc pilda fariseului habotnic și a vameșului smerit din Evanghelia după Luca (18:9-14): cine ce anume crede că merită și ce i se cuvine de fapt.

Da, știu, vorbim aici de viață reală și nu despre istorii fantastice și pilde nou testamentare; lumea noastră nu are a face cu învățătura lui Hristos. Aici sunt de acord, altminteri multe ar fi mai bune în această lume, iar noi mai împăcați și cu certitudine fericiți și mulțumiți. Totuși, ar trebui înainte de toate să reflectăm dacă merităm cu adevărat ceva și suntem nedreptățiți, sau așteptările noastre sunt în fapt nerealiste?

Imediat după ce Ungaria a emis o legislație care făcea posibilă obținerea cetățeniei maghiare dacă dovedeai că ai avut în familie cândva un înaintaș ungur, un amic mi-a spus că va aplica. M-am mirat, îl știam român get beget. Crezi că-i poți păcăli? l-am întrebat. Da’ nu păcălesc pe nimeni, pentru că unul din bunicii mei a avut un părinte ungur și o pot dovedi, mi-a spus. Ok, și restul? Știi ungurește și celelalte? Pot învăța! mi-a răspuns.

M-am mirat de o atare hotărâre a lui și am insistat cu întrebările, pentru că mă intriga planul lui. Ce-o să faci? Te muți în Ungaria? Care-i de fapt ideea? Bă – mi-a răspuns – îți dau doar două argumente: cu pașaportul unguresc sunt în Schengen și nu-mi trebuie viză de America! Mi-a închis gura cu cele două argumente, pentru că dacă ești corporatist, sau antreprenor sau sportiv, sau artist etc., ideea de a te mișca liber în Occident devine un argument puternic.

(Să-mi aduc aminte, când ne-om mai vedea, să-l întreb dacă a votat la alegerile din Ungaria și, dacă da, cu cine a votat. De curiozitate. De-o vrea să-mi răspundă…)

Morala istoriei este că românii nu mai au de mult încredere că politicienii noștri chiar își doresc să ducă România în spațiul Schengen și în Eurozonă, așa că își caută singuri soluțiile pe care le găsesc potrivite. Rezultatul: avem peste 5 milioane de români stabiliți peste hotare, mulți având deja o a doua cetățenie și un pașaport cu care pot călători liberi, inclusiv în Statele Unite.

Și încă ceva, o observație minoră: dacă din 2023 se va produce minunea și noi, alături de Bulgaria și Croația, ne vom alătura spațiului de liberă circulație în Uniunea Europeană, doar românii vor rămâne în situația de a nu se bucura de toate drepturile de cetățean european, pentru că bulgarii și croații vor avea Euro în portofele. Noi vom rămâne la Leul nostru și la dobânzile noastre mari la credite și mici la depozite, pe mâna Guvernului și a BNR.

(Da, știu, mi se va replica că la fel sunt și ungurii, polonezii, danezii, suedezii… Oare? Ce-ar fi să cântărim mai bine acest argument? Că poate nu e chiar așa…)

Cât despre politicienii noștri care își arată mușchii și amenință, ca Mihai Tudose, Rareș Bogdan sau Pavel Popescu, căruia i-am făcut onoarea de a deschide ostilitățile în textul meu, mă tem că trăiesc cu totul într-un univers paralel și îmi aduc aminte de celebrul personaj turmentat, care se află la pământ cu un altul deasupra care-i cară scatoalce, dar el strigă de zor de acolo de jos: „Luați-l de pe mine că-l omor!„ Doar că toți cei care privesc scena consideră că-și „merită” scatoalcele și se amuză copios.

„MERITĂM” TEHNIC ADERAREA LA SPAȚIUL SCHENGEN?

„Comisia invită Consiliul să ia fără alte întârzieri deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen.

Misiunea voluntară de informare, care a avut loc în octombrie 2022, a confirmat că Bulgaria și România nu numai că au continuat să pună în aplicare noile norme și instrumente, ci au și consolidat în mod substanțial aplicarea generală a arhitecturii Schengen în toate dimensiunile sale. În plus, aceste două țări s-au dovedit a avea rezultate exemplare în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor Schengen.

România asigură o gestionare solidă și de înaltă calitate a frontierelor, inclusiv în ceea ce privește supravegherea frontierelor și verificările sistematice la frontiere, și participă la cooperarea polițienească internațională. Combaterea migrației neregulamentare și a traficului de persoane reprezintă două priorități în care România este activă. Sistemul de informații Schengen este bine stabilit. În ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale, România dispune de structuri eficace pentru a garanta accesul la protecție internațională, cu respectarea principiului nereturnării.”[2]

Cele de mai sus sunt extrase de pe pagina oficială de internet a Reprezentanței României la Bruxelles, care reia recomandările din comunicatul Comisiei Europene (16 noiembrie ac.), ce propune Consiliului European să avizeze pozitiv aderarea Bulgariei și României, alături de Croația (țară față de care nu există nicio opoziție, de fapt) la spațiul Schengen, pentru că respectă condițiile cerute legate de gestionarea frontierelor externe ale Uniunii, a fluxurilor migratorii și au creat cadrul de legiferare și procedural necesar.

Un al doilea raport[3], din 23 noiembrie ac., la a cărui redactare au participat de această dată și experți din Țările de Jos, a reconfirmat că stăm bine cu respectarea aquis-ului europeană în materia gestionării apărării frontierele externe ale Uniunii Europene. Deci, încă o dată, stăm bine tehnic și deci „merităm” să ne alăturăm spațiului european de liberă circulație.

Dar de ce atâtea dubii? Am greșit anterior cu ceva, sau sunt doar obiecții artificiale cele venite din partea unor state ca Austria, Suedia ori Țările de Jos? Să vedem cum stăm, răsfoind mass media.

Prima știre (Europa Liberă[4]):

„Poliția de frontieră moldoveană spune că a capturat un avion ucrainean de mici dimensiuni care era folosit la transportarea țigărilor de contrabandă în România, în timp ce aparatul venind din Ucraina survola ilegal raionul Edineți, azi în zori. Într-un comunicat de presă se spune că polițiștii au ‘acționat prompt’, reușind reținerea avionului AN-2. Din informații și imagini difuzate de autoritățile ucrainene, rezultă că avionul aterizase pe un câmp, unde un microbuz moldovean îi adusese combustibil pentru realimentare. Cel puțin un cetățean ucrainean a fost arestat la fața locului, iar altul într-un hotel din Edineți.

Poliția de Frontieră a precizat că în avion nu s-au găsit țigări de contrabandă. Se pleacă însă de la premisa că avionul fusese folosit pentru contrabandă iar doi dintre străinii cărora le aparținea avionul au reușit să fugă.”

A doua știre (Rise Project[5]):

„Un cunoscut traficant de droguri care locuiește în Brazilia a organizat o întâlnire strategică cu asociații și colaboratorii săi. Scopul? Urmau să exporte trei tone de cocaină din America de Sud în Europa.

În ianuarie 2019, cocaina a fost păstrată în câteva depozite din zona portului Belem din Brazilia. Un locotenent al Șeicului a coordonat apoi o echipă care, în februarie 2019, a încărcat toate cele trei tone în câteva ambarcațiuni mai mici. Le-au dus apoi pe nava RB Eden pentru transportul pe ocean.

Pe 1 martie 2019, nava a ajuns în Turcia, unde marfa a fost împărțită. 300 de kilograme fost preluată de o organizație locală, iar restul a fost încărcat pe un alt vas. Drogurile îmbarcate pe nava Sormovskiy 121 au tranzitat Marea Neagră până aproape de Delta Dunării, unde au fost aruncate în apă.

Drogurile erau puse în rucsacuri și genți de voiaj, legate unele de altele cu corzi speciale, și care aveau atașate veste de salvare care să le țină la suprafață. Procurorii susțin că drogurile au ajuns în mare cel mai probabil în data de 17 martie 2019, între 12:20 și 14:19. În acest interval sistemul de localizare al navei a rămas fără semnal. Investigatorii presupun că nava a ancorat în larg 33 de minute, timp în care drogurile asigurate cu veste de salvare au fost lăsate în apă.”

Știrea numărul trei (Digi24[6]):

„Un elicopter sovietic, care zburase clandestin în România, a fost găsit întâmplător la câteva zile de la prăbușire. Pilotul a fost găsit mort.

Epava a fost descoperită de un cioban, într-o pădure de lângă Săpânța, într-o zonă greu accesibilă. Elicopterul este de tip Kamov-26, folosit în special în agricultură, pentru stropirea terenurilor cu soluții de fertilizare sau cu insecticide. În acest caz, ar fi fost folosit, cel mai probabil, pentru traficul cu țigări, mai ales că nu are niciun însemn de înmatriculare, spun surse din anchetă.”

Un avion intră cu țigări de contrabandă în spațiul aerian al României, scapă de încărcătură, apoi ajunge în Republica Moldova unde ar fi trebuit să fie realimentat și încărcat, dar are ghinion și este surprins de autoritățile moldovenești. Un elicopter ce făcea transporturi ilegale de țigări de contrabandă este găsit prăbușit în România după câteva zile, întâmplător. Un cartel sud american de droguri planifică, alături de traficanți din Turcia, Bulgaria, România ș.a. o elaborată operațiune prin care aproape două tone de cocaină să ajungă pe piața europeană plecând de pe plajele noastre.

Niciuna dintre aceste operațiuni nu a fost interceptată „tehnic” de Poliția de Frontieră, ci au fost descoperite întâmplător, pentru că au existat erori în conducerea lor din partea infractorilor care le-au derulat. Concluzia imediată este că aceasta este fața văzută a situației și că, cel mai probabil, alte operațiuni similare ce nu au avut parte de erori au fost derulate bine mersi pe sub nasul autorităților, care habar nu aveau ce se întâmplă.

Pentru lumea noastră, a profanilor, s-au dat unele explicații și nici nu a contat dacă cineva le crede sau nu. Dar în lumea experților Frontex[7] sau a altor agenții europene specializate s-a ridicat cu siguranță sprâncene, iar explicațiile cerute de la autoritățile române au trebuit să primească explicații credibile. Care explicații au fost, cum ne imaginăm, că fie anumite echipamente de supraveghere încă nu există, există dar nu acoperă toate necesitățile sau pur și simplu nu au funcționat.

DAP POLITIC, „MERITĂM” ADERAREA LA SPAȚIUL SCHENGEN?

Într-un articol recent mi-am exprimat nedumerirea privind cazul lui Niculaie Bădălău, care continuă să ocupe postul de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României (cel puțin la ora la care scriu, aceasta este situația), deși DNA a oferit suficiente probe privind grave infracțiuni de corupție comise de cel în cauză, astfel încât să convingă un judecător de drepturi și libertăți să semneze arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.

Niculaie Bădălău nu era fitecine, ci o piesă importantă în angrenajul unei instituții esențiale a statului român, care conducea activitățile de audit pe fondurile europene cheltuite în România în sectorul agricol. Și totuși, acest personaj cu comportament de interlop, deghizat ani de zile în politician și din 2020 în consilier de conturi, ce s-a dovedit a fi profund corupt, mai fusese anterior în atenția DNA, dar partidul său, președintele partidului, Marcel Ciolacu, au preferat să omită respectivele amănunte și să pună lupul paznic la oi. Un exemplu clasic de practică politică dâmbovițeană, deloc singular.

Alte argumente? Am găsit unele pertinente într-o analiză din G4Media[8], publicată de Dan Tăpălagă, legate de legile justiției recent promulgate de președintele Klaus Iohannis, deși Comisia de la Veneția le-a sancționat cu o serie de observații[9] pe care Parlamentul și Cotroceniul au preferat să nu le mai aștepte (motivația grabei subite: votul din 8 decembrie din JAI, privind Schengen! puțin amuzant, nu?).

Pentru cei care au pregătit argumentul că am făcut progrese în justiție și că, iată, Comisia Europeană recomandă acum și ridicarea MCV pentru România, țin să precizez că lucrurile nu stau chiar așa cum am vrea să credem. Să parcurgem doar câteva extrase din recomandările Comisiei legate de ridicarea MCV[10] și devine clar că este doar o decizie politică formală și atât:

„Printre reformele importante se numără legile justiției adoptate recent și o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar. De asemenea, Comisia ia act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte, mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare.

Înainte de a lua o decizie finală, Comisia va ține seama de observațiile Consiliului, precum și de cele ale Parlamentului European. Comisia va reveni asupra acestei chestiuni atât în cazul Bulgariei, cât și al României în lunile următoare.

Ciclul anual al raportului privind statul de drept va permite Comisiei să monitorizeze implementarea multora dintre reformele convenite, precum noul regim în urma desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție; funcționarea Inspecției Judiciare; resursele umane din sistemul judiciar; executarea hotărârilor judecătorești de către administrația publică; impactul viitoarei revizuiri a legislației penale asupra eficacității luptei împotriva corupției, precum și evoluția cadrului de integritate și aplicarea acestuia, inclusiv de către Parlament.”

PRIETENI ȘI MAI PUȚIN PRIETENI

Cei mai mari inamici ai integrării noastre cu drepturi depline în Uniunea Europeană, adică și în spațiul Schengen, și în Eurozonă, suntem noi; pentru că știm sau măcar simțim că acest lucru este adevărat, alunecăm în negare și dăm vina pe alții, ori ne resemnăm că strugurii sunt acri. Adevărul, în schimb, ne provoacă crize (naționale) de nervi.

La votul din Parlamentul European, care a fost favorabil în final recomandării ca spațiul Schengen să cuprindă din 2023 Croația, România și Bulgaria, au fost voci venite dinspre dreapta conservatoare germană (considerată extremă), și anume dinspre AfD, care au afirmat clar că nu avem ce să căutăm în Schengen[11]:

Guido Reil, eurodeputat din partea AfD: „România este Vestul sălbatic din mijlocul UE, Ucraina are o infrastructură mai bună. Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen!„

Ce-i drept, afirmația este dură și tonul aproape disprețuitor. Dar câți dintre noi, românii, nu spunem același lucru despre țara noastră, fie că locuim aici sau ne-am stabilit în altă parte? Majoritatea! Și atunci, de ce ne supărăm când ne-o spun și alții? Nu ar ajuta mai mult să ne mobilizăm mai bine în toate acțiunile și atitudinile noastre, pentru a schimba imaginea României atât în fața lumii, cât și în ochii noștri?

Nu știu ce se va întâmpla joi, 8 decembrie, la JAI. Poate cererea României de aderare la Schengen va fi luată în discuție la propunerea Cehiei sau poate că nu, așa cum sugera a fi posibil președintele Klaus Iohannis. Și dacă va fi luată în discuție poate va obține votul unanim necesar sau poate că nu, cine știe? Dar un lucru îl pot afirma sigur, cu mâna pe inimă, că România nu a făcut tot ce depindea de ea pentru ca acest vot să existe și să decurgă fără emoții, firesc. Din păcate.Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro