Sari direct la conținut

Cititul și audiobook-urile dezvoltă empatia și inteligența emoțională a copiilor. Cum îi ajutăm să iubească lectura

HotNews.ro
Alegeți cărți adecvate vârstei copiilor și citiți alături de ei, Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Alegeți cărți adecvate vârstei copiilor și citiți alături de ei, Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com

Așa cum te întrebi în fiecare zi „ce mâncăm azi?”, tot așa ar trebui să îți pui întrebarea și când vine vorba despre citit. Pentru copii, cititul și ascultarea de audiobook-uri nu doar alimentează imaginația, ci le dezvoltă vocabularul, inteligența emoțională, empatia, curiozitatea și le reduce stresul, arată un nou studiu.

Însă copiii noștri s-au îndepărtat de plăcerea cititului. Dezvoltarea tehnologiei a adus după sine disponibilitatea unei serii întregi de activități la care copiii au acces și pe care, în copilăria noastră, cei mai mulți dintre noi nu le-am avut – televizor, calculator, tabletă sau smartphone, spune psihologul Diana Roxana Onuțu. Dacă la vârsta adolescenței, filele unei cărți au fost înlocuite de ecranele tactile ale gadgeturilor, la vârste mici, universul imaginar în care ne transpune cititul a fost înlocuit de imaginile gata create ale desenelor animate, poveștilor video sau jocurilor pe calculator. Cum le arătăm că cititul e o plăcere în acest context?

La ce ajută cititul

Vocabularul joacă un rol foarte important în dezvoltarea sănătoasă a unui copil. În primul rând, înlesnește comunicarea. Îmbunătățește abilitățile de scriere și întărește gândirea critică. Dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor.

Cititul poate fi o modalitate excelentă pentru copii de a se relaxa și de a evada într-o lume diferită. Specialiștii spun că e nevoie de doar 6 minute de lectură pe zi pentru a reduce nivelul stresului cu 68%. În zilele astea, când copiii își petrec timpul între școli, afterschool-uri, cluburi și meditații, supuși unui stres zilnic, lipsiți de beneficiile jocului liber, cititul ar putea fi o adevărată cură. Însă, să-i ajutăm pe copii să beneficieze de toate acestea, mai ales într-o lume în care tehnologia ocupă atât de mult spațiu în viața lor, poate părea imposibil. Ce putem face?

Audiobook-urile au aceleași beneficii ca și cititul

Să ne folosim de tehnologia prezentului! Ascultarea audiobook-urilor este potrivită și pentru copii. Un studiu publicat în Journal of Neuroscience confirmă. Cercetătorii de la UC Berkeley au scanat creierul a nouă participanți, unii care au fost puși să citească, alții, care au fost puși să asculte o lectură. Analizând scanările creierelor, cercetătorii au concluzionat că lecturile au stimulat aceleași zone cognitive și emoționale, indiferent de felul în care au fost „servite”. Altfel spus, oamenii pot înțelege semnificația cuvintelor atât din limba vorbită, cât și din cea scrisă.

Așadar, științific, cărțile ascultate aduc aceleași beneficii ca și cititul:

Reduc gândirea negativă, anxietatea și depresie. Pshychology Today punctează într-un articol scris de o romancieră că „pentru cei care sunt predispuși la anxietate și depresie, ascultarea unei povești poate ajuta la înlăturarea gândurilor negative din minte și la inducerea unei stări de spirit mai bune”.

Țin copiii departe de ecrane. 4-5 ore pe zi este media de timp petrecut de un copil din România în fața device-urilor, conform cifrelor campaniei de screening „Asumă-ți să fii sănătos!”, derulată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. O lectură audio poate ajuta în prevenirea problemelor de vedere la copii (miopie), reduce sentimentul de singurătate și depresia generate de rețelele de socializare. Un studiu publicat în revista JAMA Pediatrics arată că timpul pe care îl petrec în fața ecranelor bebelușii le întârzie dezvoltarea. Ascultarea unui audiobook permite ochilor și minții să se relaxeze, fără ca lumina albastră a ecranelor să le mai perturbe somnul micuților.

Le dezvoltă abilitățile cognitive. Conform National Literacy Trust, o organizație din Regatul Unit care militează pentru alfabetizarea în rândul copiilor, „indiferent dacă sunt citite ori ascultate, cărțile furnizează aceleași competențe cognitive (învățare, cunoaștere).”

Cum aduci lectura în viața copilului

Când cărțile fac parte din rutina familiei, adică copiii îi văd pe părinți citind ori aceștia își fac timp pentru a le citi, copiii fac primii pași spre cărți. Iată câteva sfaturi pentru a le dezvolta copiilor dragostea pentru citit:

– Citiți de față cu ei. În parc, acasă, în mijloacele de transport. Dacă micuții vă văd citind, vor avea mai multe șanse să ia singuri o carte. Copiii imită comportamentul adulților, iar obiceiurile de lectură ale părinților le vor influența pe ale lor.

– Începeți devreme. Citiți-le color mici de când sunt bebeluși. Arătați-le pozele mari și colorate din cărți. Nu e nevoie să duceți până la capăt firul unei povești când sunt micuți; este suficient să priviți împreună pozele dintr-o carte și să-i explicați, folosind voci blânde, ceea ce pot vedea acolo.

– Alegeți cărți adecvate vârstei lor. Copiii mici sunt captivați de ilustrații vibrante și narațiuni simple, în timp ce copiii mai mari se pot bucura de povești mai complexe. E un prim pas pentru a-i atrage pe cei mici spre lectură, pentru că ei nu au încă răbdare să asculte o poveste întreagă.

– Provocați-l să participe. Îl ajuți să-i cultivi răbdarea și să-i dezvolți ascultarea dacă, atunci când citești, îl provoci și pe cel mic să participe. Explică-i ce vede în ilustrații și apoi pune-i întrebări despre poveste, despre personaje.

– Amenajați-le un loc pentru citit. Un raft la înălțimea copilului, un fotoliu-puf moale și confortabil, o cameră scăldată în lumină naturală – toate aceste lucruri îi pot face pe cei mici să-și dorească să frunzărească, apoi să petreacă timp citind, în colțul poveștilor din camera lor. Ajută să vizitați împreună librării sau biblioteci și să povestiți despre cărțile prezentate acolo.

– Utilizați tehnologia cu înțelepciune. Instrumentele digitale pe care le aveți la dispoziție pot veni în completarea cărților tradiționale. Cărțile electronice interactive, audiobook-urile, chiar și aplicațiile educaționale pot adăuga o dimensiune senzorială lecturii, atrăgându-i.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro