Codul de etica al scolilor. O noua foaie de hirtie in sertarul birourilor directorale?

Un domn student îmi atrage atenţia, taman din Oxford, că a apărut „Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar”, prin ordin al ministrului, ceea ce eu, de la Bucureşti, nu am sesizat. „Trebuie să scrieţi ceva, pe puncte” mă somează domnul student. Îi spun că nu am tragere de inimă pentru că părerile mele oricum nu sunt luate în seamă. Am mai încercat. El insistă şi-mi cere să-i dau lui raportul dacă nu vreau să vorbesc în eter. Cum nu e bine să-i refuzi pe domnii studenţi, iată ce cred eu.

E bine că s-a ajuns la conştientizarea faptului că morala instituţională e un lucru important, de care trebuie să ne ocupăm mai insistent. Nu s-a ajuns însă la convingerea că aceasta e o chestiune profesională şi ea e abordată la noi cu toate tunurile de confetti ale amatorismului. Imaginea contează. E bine că ideea e impusă politic de sus, prin voinţă politică, căci altfel nu a putut fi impusă nicăieri. Lumea mestecă zilnic „morală” dar, la o adică, o ascunde sub preş.

Codul în cauză are mai multe hibe de text, dar marele lui neajuns e că nu a fost făcut să fie operaţional. El va fi o nouă foaie de hîrtie în sertarul birourilor directorale. La inspecţii ni se va spune: „Da, avem”. De pildă, un cod-cadru ca acesta, la nivel de minister, nu poate prevedea reguli specifice pentru toate şcolile, care sunt atât de diverse. El poate stabili numai principiile etice ale domeniului (dovadă că avem un etos comun), dar regulile specifice trebuie să fie concepute de fiecare şcoală, în funcţie de particularităţile şi experienţele morale ale ei. Sigur, câteva direcţii mari trebuie date, dar nu trebuie uitat că un cod etic trebuie să fie produsul conlucrării întregului colectiv al şcolii; toţi trebuie să-l simtă ca emanând de la ei, nu ca impus de minister sau de direcţiune. Apoi, un cod etic trebuie să trateze pe picior de egalitate toate entităţile implicate, de la elevi la primărie, nu să tragă spuza pe turta şcolii. El trebuie să fie transparent. În fine, e necesar ca el să fie prins într-un sistem de management al eticii, într-o „infrastructură etică”, despre care nu se spune nici un cuvânt în textul nostru. În alte ţări, toate acestea le rezolvă firmele de specialişti. Principiile etice sunt uitate, deşi se vorbeşte despre un cod bazat pe principii. Iar regulile morale nu beneficiază de un criteriu de clasificare ceea ce crează senzaţia că prescripţiile se repetă. Aşa-zisele „norme de conduită” sunt de regulă foarte abstracte, când ele ar trebui să-ţi spună ce să faci şi ce să nu faci. Să nu primeşti cadouri, dar nu se face niciun efort de a defini cadoul. În guvernul american funcţionarii fac traininguri etice pe tema cadourilor. Să nu soliciţi de la părinţi „unele sume de bani”. Cât? O anume sumă e permisă? Plagiatul, conflictul de interese ş.a. sunt uitate, în schimb o valoare centrală e „implicarea în democratizarea societăţii” (nu cumva în „construirirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate?). Ce are lozinca politică cu etica (lăsaţi cacofonia)? Ce are „managementul eficient” al directorilor cu etica?

Dar domnul student vrea pe puncte. Să-i satisfacem doleanţele. După mine,

1. Acest cod-cadru  ar trebui să dea doar direcţiile facerii unor coduri operaţionale la nivelul şcolilor, fără a pretinde că e un cod operaţional. Un cod etic trebuie să fie flexibil, el trebuie să poată fi îmbogăţit odată cu acumularea de noi şi noi experienţe. Statutul său de lege împiedică însă acest lucru. El ar trebui să conţină doar un set clar de principii morale, larg recunoscute, comune, sub care  regulile morale specifice să poată varia. Or, în acest cod se uită principiile şi se insistă pe reguli.
2. El ar trebui să înceapă cu o declaraţie de valori, asumate de către comunitate, şi să dea expresie voinţei politice a guvernului de a crea organizaţii şcolare integre şi un sistem naţional de management al eticii („infrastructuri etice”) în şcoli. Apoi, cele câteva principii morale veritabile (e.g. principiul autonomiei, al respectului demnităţii, al dreptăţii, al binefacerii etc.) ar crea o bază şi o orientare rezonabilă pentru autorii codurilor din şcoli.
3. În fine, ar trebui incluse câteva obligaţii ale şcolilor pe această temă (nu reguli morale specifice):

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro