Sari direct la conținut

Comoara de jumatate de miliard de dolari descoperita in Atlantic

HotNews.ro

Descoperirea a fost facuta in cursul zilei de vineri de compania Odyssey Marine Explorations, care se ocupa de gasirea si recuperarea epavelor aflate in apele internationale.

Aceasta nu e prima descoperire importanta realizata de scafandrii companiei, insa este de departe cea mai pretioasa.

“Cantitatea de monede este in mod cert cea mai mare recuperata vreodata de pe o epava”, se arata intr-un comunicat al companiei. In ciuda anuntului, reprezentantii Odyssey nu au oferit mai multe detalii despre tara de origine a monedelor.

“Cercetarile facute pana acum arata ca exista un numar mare de epave datand din perioada coloniala localizate in aceasta zona, drept urmare ramanem foarte atenti”, a mai precizat un oficial al comapaniei.

Greg Stemm, unul din co-fondatorii Odyssey, a declarat ca cele sase mii de monede de argint sunt conservate perfect iar cele din aur sunt intr-o stare excelenta.

Odyssey a precizat prin intermediul unui comunicat ca intreaga comoara apartine companiei intrucat nu face obiectul vreunei revendicari din partea unor tari.

Explorarea epavelor navelor comerciale este o activitate destul de controversata, atat din punct de vedere al dreptului de proprietate cat si al celui cultural, arheologii precizand ca vanatorii de comori distrug fara urme de regret navele descoperite, cautand exclusiv profitul.

Compania Odussey a fost fondata in urma cu 13 ani si nu se afla la prima descoperire importaanta. In 2003, scafandrii companiei au gasit peste 50 de mii de monede pe epava navei SS Republic Savannah, valoarea acestora fiind de 75 de milioane de doalri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro