Sari direct la conținut

Companiile de petrol, gaze și cărbune vor fi obligate să-și reducă emisiile de metan, al doilea cel mai poluant gaz cu efect de seră – Comisia Europeană

HotNews.ro
Sonde de petrol, Foto: Charles Rex Arbogast / AP / Profimedia
Sonde de petrol, Foto: Charles Rex Arbogast / AP / Profimedia

Parlamentul și Consiliul European au ajuns la un acord cu privire la un nou Regulament UE pentru reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic, informează Comisia Europeană. Potrivit acesteia, noul regulament va obliga industriile de gaze, petrol și cărbune să măsoare, să monitorizeze, să raporteze și să verifice emisiile de metan, conform unor standarde înalte de monitorizare, și să ia măsuri pentru reducerea lor. Metanul este al doilea cel mai puternic gaz cu efect de seră după dioxidul de carbon, o treime din încălzirea climatică actuală fiind cauzată de acesta.

Acest nou regulament a fost convenit cu doar câteva săptămâni înainte de cea de a 28-a Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP28), care va avea loc între 30 noiembrie și 12 decembrie la Dubai. Acordul urmează să primească și votul final în Parlamentul European și Consiliul European.

Care vor fi noile obligații ale companiilor de petrol, gaze și cărbune

  • Regulamentul va impune operatorilor să raporteze în mod regulat autorităților competente măsurătorile emisiilor de metan, inclusiv pentru activele neexploatate;
  • Va obliga companiile de petrol și gaze să efectueze controale regulate ale echipamentelor pentru a detecta și opri scurgerile de metan;
  • Va interzice ventilarea și arderile de rutină de către companiile petroliere. De asemenea, va restricționa ventilarea și arderea non-rutină, de exemplu din motive de siguranță sau în cazul unei defecțiuni a echipamentului;
  • Va limita ventilarea din minele de cărbune începând 2027 și în condiții mai stricte după 2031;
  • Va cere companiilor din sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui să realizeze un inventar al activelor închise, inactive și abandonate, să le monitorizeze emisiile și să adopte un plan de reducere a acestor emisii cât mai curând posibil.

Vor fi verificate și importurile de petrol, gaze și cărbune

UE importă o mare parte din petrolul, gazele și cărbunele pe care le consumă. De aceea, noul regulament vizează și emisiile de metan rezultate în urma importurilor.

Va fi realizată o bază de date privind emisiile de metan raportate de importatori, care vor fi făcute publice.

De asemenea, Comisia Europeană va pune în aplicare un instrument de monitorizare a emisiilor de metan și un mecanism de alertă rapidă, cu informații despre amploarea și localizarea surselor cu emisii mari de metan atât în UE, cât și în afara ei.

Regulamentul prevede ca începând din ianuarie 2027, noile contracte de import petrol, gaze și cărbune să poată fi încheiate doar dacă exportatorii aplică aceleași obligații de monitorizare, raportare și verificare ca și pentru producătorii din UE.

Regulamentul va stabili nivelurile maxime care trebuie îndeplinite pentru încheierea de noi contracte pentru petrol, gaze și cărbune.

Sursa foto:

Charles Rex Arbogast / AP / Profimedia

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro