Conferinta: Aspecte militare, economice şi politice în relaţiile româno-polone (1963-1981)

Doamnelor şi domnilor,

Ne-am propus să prezentăm câteva aspecte mai puţin cunoscute despre colaborarea dintre România şi Polonia în perioada 1963-1981 şi anumite probleme care au apărut, la un moment dat, în relaţiile dintre cele două state.

Politica externă românească din perioada naţional-comunistă poate fi explicată cu ajutorul unei glume care circula atunci în România. Nixon, Brejnev şi Ceauşescu se deplasau pe o şosea, fiecare cu maşina sa. La o intersecţie, Nixon semnalizează la dreapta şi virează la dreapta. Brejnev semnalizează la stânga şi virează la stânga. Ceauşescu semnalizează la dreapta şi virează la … stânga.

Pentru a înţelege sensul acelei glume, ne vom referi la avionul de vânătoare-bombardament IAR-93. Acesta a fost fabricat în cooperare, în România şi Iugoslavia şi a fost echipat cu două motoare „Rolls Royce Viper”. Pare surprinzător faptul că România, stat membru al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, a cumpărat la începutul anilor ’70 licenţa de fabricaţie a acelui motor din Marea Britanie, stat membru al NATO.

În luna iulie 1977, la Bacău, avionul IAR-93 a fost prezentat pentru prima dată unei delegaţii sovietice şi Comitetului Tehnic al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. După ce au văzut aparatul la sol şi în zbor, membrii delegaţiei sovietice au subliniat că avionul nu avea blindaj pentru executarea în siguranţă a misiunilor de atac la sol, iar motoarele britanice nu ofereau putere suficientă pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă.

Totodată, membrii delegaţiei sovietice au dorit să afle detalii despre tehnologiile de fabricaţie ale companiei „Rolls-Royce” şi au sugerat să se iniţieze o cooperare româno-sovietică în domeniul fabricării de motoare pentru Suhoi-25 (probabil în schimbul tehnologiei obţinute de români din Marea Britanie) şi să fie stabilită o înţelegere româno-polonă în privinţa realizării sub licenţă a avionului sovietic de vânătoare-bombardament Suhoi-25.

Situaţia a fost analizată la Ministerul român al Apărării Naţionale şi la Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi miniştrii de resort au propus lui Nicolae Ceauşescu să se discute cu autorităţile polone despre modul de cooperare în industria aeronautică.

În cele din urmă, avionul Suhoi-25 a fost fabricat numai la Uzina nr. 31 din Tbilisi, începând din 1978. Autorităţile de la Varşovia nu au mai achiziţionat licenţa de fabricaţie a acelui aparat, mulţumindu-se cu cele 27 avioane de vânătoare-bombardament Suhoi-20 primite din URSS în perioada 1974-1976. La rândul lor, autorităţile române au continuat programul de fabricare a avionului IAR-93 împreună cu Iugoslavia.

Autorităţile sovietice au propus şi la începutul anilor ’60 stabilirea unei colaborări militare directe între România şi Polonia. Astfel, pentru dotarea cu tehnică a armatei române în perioada 1960-1965, autorităţile de la Bucureşti au acceptat în anul 1960 să cumpere mijloace militare de tracţiune şi 423 tancuri T-54 A din Polonia. Acel plan nu s-a materializat deoarece autorităţile de la Varşovia nu aveau nici pentru armata polonă suficiente mijloace de tracţiune şi tancuri T-54 în acea perioadă. În plus, în 1964 s-a renunţat la fabricarea modelului T-54 A în Polonia deoarece era deja uzat moral, iar autorităţile române au primit din URSS primele tancuri T-55.

În aceeaşi perioadă s-a iniţiat un proiect economic româno-polon care a avut succes. Acesta a început cu testarea în anul1963, în Polonia, a două locomotive Diesel-electrice fabricate la Craiova, sub o licenţă elveţiană. Acelaşi model de locomotivă a fost prezentat în luna iunie 1964 la Târgul Internaţional de la Poznań – unde s-a semnat un contract privind livrarea în anul 1965, în Polonia, a 30 de locomotive româneşti. Prima dintre acestea a fost utilizată pentru a tracta vagoane de pasageri pe itinerarul Kluczbork – Ostrów Wielkopolskie – Poznań – Krzyż – Szczecin, începând din luna martie 1965.

Autorităţile de la Moscova au fost surprinse de opţiunea românilor de a fabrica locomotive sub o licenţă elveţiană şi de a le exporta în ţări precum Polonia. În acea perioadă existau deja în URSS trei uzine în care se fabricau locomotive Diesel-electrice, iar sovieticii nu erau obişnuiţi să piardă o piaţă de desfacere pentru produsele lor într-un stat aflat în sfera lor de influenţă. Nemulţumirea a devenit evidentă în timpul vizitei pe care Nikita Hruşciov a efectuat-o la uzina de locomotive din Craiova în luna iunie 1962.

Până în anul 1978, inclusiv, s-au livrat 422 locomotive româneşti pentru „Polskie Koleje Państwowe”, iar „Căile Ferate Române” au primit 1484 locomotive Diesel-electrice până în anul 1981.

În final, dorim să menţionăm despre sprijinul umanitar acordat de autorităţile poloneze după cutremurul de pământ care a avut loc la 4 martie 1977 în România. Potrivit unor documente inedite găsite de dr.hab. Karina P. Marczuk în Arhiva digitală de tratate a Ministerului polonez al Afacerilor Externe, autorităţile de la Varşovia au încheiat o convenţie guvernamentală cu autorităţile române în scopul acordării de către partea polonă a unui ajutor nerambursabil în valoare de 17 milioane de ruble transferabile. Concret, era vorba despre construirea la Bucureşti, cu fonduri poloneze, a unui spital de pediatrie cu 500 de paturi şi a unui liceu cu profil mecanic, în perioada 1978-1982.i

Extras din convenţia guvernamentală încheiată la Bucureşti, la 25 martie 1978 (exemplarul în limba polonă).

Extras din convenţia guvernamentală încheiată la Bucureşti, la 25 martie 1978 (exemplarul în limba română).

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Maria Skłodowska Curie” din Bucureşti, construit de compania poloneză BUDIMEX şi inaugurat în luna aprilie 1984.

Din păcate, Nicolae şi Elena Ceauşescu au uitat în decembrie 1981 de acel ajutor umanitar polonez. Imediat după instaurarea legii marţiale în Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski a solicitat tuturor ţărilor socialiste un ajutor economic de urgenţă – în special benzină, motorină, alimente şi medicamente. Comentând situaţia din Polonia, Nicolae Ceauşescu a spus la 17 decembrie 1981 că polonezii „nu au nici o rezervă; nici de 3 zile, nici de 2 zile, nici de 5 zile!”. Soţia sa a propus să se ceară bani pentru ajutorul solicitat deoarece polonezii „S-au îmbolnăvit stând!” şi „Nu suntem noi ţara să-i ajutăm pe polonezi, care au materii prime mai multe”.

În cele din urmă, Nicolae şi Elena Ceauşescu au aprobat să se trimită rapid în Polonia grâu, făină, carne, ulei de floarea soarelui şi medicamente, iar partea poloneză trebuia să achite produsele respective cu cărbune şi cocs metalurgic. Cuplul prezidenţial român nu credea în umanismul socialist pe care îl clama în discursurile publice, chiar şi atunci când era vorba despre acordarea de ajutoare pentru partidele comuniste străine aflate în dificultate.

Stenograma şedinţei din 17 decembrie 1981 a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R., convocată după instaurarea legii marţiale în Polonia pentru analizarea posibilităţilor României de a acorda un ajutor umanitar guvernului comunist polonez.

Stenograma

şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 17 decembrie 1981

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Iosif Banc, Emil Bobu, Virgil Cazacu, Elena Ceauşescu, Lina Ciobanu, Ion Coman, Ion Dincă, János Fazekaş, Ludovic Fazekaş, Filipaş Cornelia, Petre Lupu, Paul Niculescu[-Mizil], Ion Păţan, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădulescu, Aneta Spornic, Ilie Verdeţ, Ştefan Voitec, Ştefan Andrei, Emilian Dobrescu, Petru Enache, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Suzana Gâdea, Ion Ioniţă, Ana Mureşan, Elena Nae, Constantin Olteanu, Cornel Onescu, Marin Rădoi, Ioan Ursu, Winter Richard, Marin Enache.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, am convocat această şedinţă pentru a vă aduce la cunoştinţă că polonezii s-au adresat tuturor ţărilor socialiste, cu o cerere de ajutor, în alimente, medicamente şi orice.

În practică, se pare că nu au nici o rezervă; nici de 3 zile, nici de 2 zile, nici de 5 zile!

Tov. Ion Ioniţă: Tovarăşe Ceauşescu, eu înţeleg ajutor în sensul că trebuie să-l plătească.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Cât au ei de plătit!

Tov. Ion Ioniţă: Au cărbuni.

Tov. Elena Ceauşescu: Este normal să-l plătească. Nici nu se poate altfel!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, dacă o să putem să dăm ceva, vor trebui să plătească.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu suntem noi ţara să-i ajutăm pe polonezi, care au materii prime mai multe.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Ei au rezerve mari şi la ţărani.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă ar fi avut rezerve la ţărani, nu ar fi mers la import. Tot timpul au fost importatori. Este adevărat însă că au şi consumat foarte mult; şi cereale, şi carne au importat tot timpul.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Cam 100 mii de tone.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pecontributors.ro