Sari direct la conținut

Consiliul UE și Austria vor fi chemate în fața Curții de Justiție a UE, deoarece blocarea României la spațiul Schengen afectează mediul

HotNews.ro
Tiruri asteptand in vama, Foto: HotNews / Claudia Pirvoiu
Tiruri asteptand in vama, Foto: HotNews / Claudia Pirvoiu

Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice a anunțat, luni, că i-a fost refuzată, de către Consiliul Uniunii Europene, cererea formulată în baza Convenției Aarhus, de a repune urgent pe Agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne subiectul aderării României la spațiul Schengen. Cererea a fost făcută având în vedere caracterul abuziv al deciziei Austriei din data de 8 decembrie 2022, care s-ar fi luat cu nerespectarea legislației privind mediul, precizează asociația. În aceste condiții, Consiliul UE și Austria vor fi date în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

„Pentru a apăra UE ca o comuniune bazată pe reguli de drept și ținând cont de obiectivul asociației noastre de a oferi expertiză în probleme climatice, inclusiv în privința legislației și a convențiilor de mediu, vom chema Consiliul UE și Austria în fata Curții de Justiție a Uniunii Europene, în a cărei obiectivitate credem”, anunță asociația.

Potrivit acesteia, cu aproape o lună înainte de reuniunea COP 28 din Dubai, în condițiile în care suntem deja în criză climatică, Consiliul Uniunii Europene ignoră tonele de emisii de gaze ce produc efect de seră generate de tirurile care așteaptă suplimentar la punctele de trecere a frontierelor.

Mașinile de la vamă ar genera peste 46.000 de tone de CO2 pe an

Într-o petiție a Asociației pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, înaintată Parlamentului European în luna ianuarie, se arăta că neaderarea României și Bulgariei la Schengen afectează lupta Europei împotriva schimbărilor climatice, scrie Juridice.ro. „Potrivit unui reputat studiu independent Big 4, peste 46.000 de tone de CO2 pe an sunt generate de mașinile, autobuzele și camioanele forțate să aștepte la graniță din cauza deciziei de a amâna aderarea României și Bulgariei la Schengen. Acesta este echivalentul a peste 310.000 de copaci maturi sau a peste 56 milioane kwh de electricitate pe bază de cărbune”, se arăta în petiție.

„Consiliul UE ne-a comunicat și că tema aderării României si Bulgariei la Schengen încă “se negociază în Consiliu, mai spun reprezentanții asociației.

Acesta mai arată că este nevoie ca toată lumea (și cu întâietate Consiliul UE) să conștientizeze criza climatică în care ne aflăm și faptul că această criză climatică este, conform ONU, principalul factor generator de migrație.

În redactarea acestui răspuns, Secretariatul General al Consiliului UE a solicitat, în temeiul Convenției de la Aarhus, un termen de amânare pentru analiza aprofundată si s-a consultat cu toate delegațiile interesate, inclusiv cu cea a României, mai informează Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.

Convenția de la Aarhus acordă membrilor publicului (persoane fizice și asociații care le reprezintă) dreptul de a accesa informații despre deciziile luate în probleme de mediu și de a participa la aceste decizii, precum și de a solicita repararea prejudiciului în cazul în care nu sunt respectate aceste drepturi.

Convenția pornește de la premisa potrivit căreia protecția mediului se va îmbunătăți dacă publicul cunoaște problemele de mediu și se implică în privința acestora. Convenția este menită să contribuie la protejarea dreptului fiecărei persoane din generațiile prezente și viitoare de a trăi într-un mediu adecvat pentru sănătatea și bunăstarea sa. În acest scop, convenția prevede acțiuni în trei domenii:

• asigurarea accesului publicului la informațiile privind mediul deținute de autoritățile publice;

• stimularea participării publicului la luarea deciziilor care au un impact asupra mediului;

• extinderea condițiilor de acces la justiție în probleme de mediu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro