Controversa sediu fix și sediu permanent continuă. Cum pot fi evitate riscurile impunerilor din partea ANAF? Ce industrii sunt vizate?

Companiile  care desfășoară tranzacții în România cu societăți nerezidente ar trebui să fie atente atât la riscul sediului permanent, cât și la cel al sediului fix din perspectiva TVA. Controalele ANAF în această direcție vizează cu precădere industrii precum farma, energie electrică, auto, industria grea, pe diferite modele de activitate –  entități de marketing/suport activitate de promovare/toll manufacturing. Deși cele mai multe cazuri ajung să fie soluționate, consecințele în plan material, dar și operațional pentru companii sunt negative, pentru că se impun plăți ale unor sume foarte mari. Despre aceste subiecte au discutat Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias, Adina Vizoli, Director PwC România și Andrei Iancu, Avocat Senior Coordonator, D&B David și Baias, într-un nou episod PwC Tax Talks.

Puteți urmări PwC Tax Talks aici:

Câteva declarații din acest episod:

In practică, există tendința de a analiza sediul permanent și cel fix concomitent, inclusiv în controale realizate recent. Sigur, de multe ori este rezultatul nefericit al confuziilor dintre cele două noțiuni care prezintă multe elemente de similitudine. Este însă îmbucurător să constatăm ca asemenea confuzii sunt corectate, inclusiv pe calea soluționării contestațiilor fiscale, de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, care, în demersul de analiză a contestațiilor depuse de companii, reașează lucrurile pe un făgaș normal și se raportează corect la regulile aplicabile.

Este foarte important să se înțeleagă corect modelul de business și caracteristicile specifice ale industriei respective, elemente care nu de puține ori sunt abordate insuficient de echipele de inspecție fiscală. De exemplu, controalele în materie de sediu permanent au abordat în ultima perioadă industrii cu un specific aparte, precum cea a jocurilor de noroc ori cea a producției / furnizării de energie și au atins concluzii radical diferite de cele care ar fi fost, cel puțin în opinia noastră, cele corecte. Cauza pare că rezidă tocmai într-o lipsă de disponibilitate de a se analiza specificul industriei respective – din varii motive: lipsă de timp, lipsă de personal, lipsă de informație, teama de a ieși din zona de confort, etc.

Vedem în egală măsură și situații grave, unde autoritățile pur și simplu alocă mecanic sediului permanent toate veniturile ce au legătură cu România, eventual sunt realizate pe baza unei licențe obținute de la autoritățile române, chiar dacă ea este emisă pe numele societății nerezidente. Desigur, instanțele de judecată – inclusiv ICCJ – corectează asemenea abuzuri, dar pentru a putea ajunge la rezultatul dorit, companiile trebuie să se pregătească din timp și în mod corespunzător.

Tematica sediului fix e întâlnită în ultimii ani ca urmare a unei ample serii de controale derulate pentru societățile din domeniul farmaceutic, al procesatorilor și al companiilor cu profil de distribuție inclusiv trading de energie.

În practica inspecțiilor fiscale putem vorbi de conceptul de sediu fix pasiv generat din pretinsa generare a acestui sediu fix prin intermediul serviciilor realizate de societatea din România. Mai exact, în cazul societăților din domeniul farmaceutic și al procesatorilor, autoritatea fiscală a concluzionat că aceste servicii ar fi în fapt atribuibile unui sediu fix generat nerezidentului în România, situație care atrage impunerea de TVA la nivelul societății din România urmare a reconsiderării locului de impozitare ca fiind în România. Or, o astfel de ipoteză a fost demontată de către CJUE atât în cazul românesc din domeniul farmaceutic – Berlin Chemie Menarini cât și în hotărârile pronunțate în cazurile Cabot Plastics din Belgia și, mai recent, in cazul Adient tot din România, cele din urmă având de-a face cu generarea unui sediu fix în cadrul unei structuri de prelucrare de tip lohn.

Pe de altă parte, un sediu fix activ apare cu precădere pentru societățile cu profil de distribuție, inclusiv traderii de energie electrică. Din păcate, analiza ANAF se realizează pe premize pur formale fiind concentrată pe implicarea resurselor umane din România în activitățile de distribuție ale nerezidentului sau accesul în sistemele de gestiune ale acestuia. Așadar, trebuie să fie acordată o atenție deosebită la implementarea unor astfel de structuri, cu atât mai mult când acestea se petrec urmare a unei conversii a modelului operațional.

Miza este una financiară și poate avea doar un efect temporar dat fiind că societățile nerezidente din aceste cazuri au deja cod de TVA în România ceea ce înseamnă că un sediu fix nu le-ar aduce obligații suplimentare de TVA, ba dimpotrivă le-ar îndritui la recuperarea TVA impusă societății din România pentru pretinsele servicii atribuibile.

În concluzie, trebuie acordată atenția cuvenită modului de derulare a activităților în România, probele aferente trebuie să fie disponibile și să reflecte în mod corect specificul activităților și, nu în ultimul rând, trebuie cunoscută bine jurisprudența națională și europeană.

Articol susținut de PwC România