”Coridorul Verde” cu Azerbaidjanul: o gogoașă de PR

O dată la câteva săptămâni se mai anunță cu pompă o nouă întâlnire, o nouă semnare de hârtii, o nouă declarație de intenție legate de așa-numitul Coridor Verde – o linie de energie electrică din Azerbaidjan până în Ungaria, prin care să aducem energie regenerabilă din zona Mării Caspice în UE. Cine observă subiectul la știri are impresia că proiectul mai are un pic și se pune în mișcare. În realitate, se știe doar că proiectul ar avea pe la 1000-1200 km, din care 850 pe teritoriul României, ar fi un cablu de înaltă tensiune în curent continuu, în România ar urma cumva traseul conductei de gaze de la Marea Neagră spre Ungaria, iar porțiunea de sub Marea Neagră e evaluată undeva pe la 3,5 miliarde de euro – probabil dintr-o analiză preliminară făcută de Banca Mondială acum 5 ani privind un cablu submarin între Georgia și România și ajustat cu inflația de până acum. Ieri a apărut pentru prima dată ideea că poate cablul ar trece și prin Bulgaria, deci nici măcar traseul și lungimea nu sunt bătute în cuie. Nici măcar capacitatea nu e clară, cifrele variind de la 1000 – 1500 MW (vehiculate când în proiect era vorba doar de Georgia-România) la 5000 MW. Pentru mine sunt pur și simplu de neînțeles entuziasmul Ministerului Energiei și anunțurile triumfaliste.

Sursa: Euronews

Problema cea mare a României e că resursele de energie sunt concentrate excesiv în Dobrogea (reactoarele 1 și 2, viitoarele reactoare 3 și 4 – dacă se vor construi vreodată, eolianul și fotovoltaicul existente, planurile pentru eolian offshore în Marea Neagră, investițiile viitoare onshore), în timp ce consumul e în alte părți din țară, în vest și în București. Prima problemă a Transelectrica e faptul că are ”gâtuiri” pe rețea, așa încât practic a blocat ani de zile investițiile noi în zona Dobrogea (vezi harta). Cum ar fi interesată să mai intre încă niște GW în plus taman în zona cea mai congestionată? Mai ales: cum nu s-ar opune cu mâini și cu picioare producătorii de azi sau investitorii potențiali, care nu își pot construi ei capacități în Dobrogea din lipsă de acces la rețea? Deci, dacă România e interesată de ceva, adică să existe un oarecare consens intre diverși actori influenți din țara asta pentru acel lucru, e bucata de la malul Marii Negre spre Ungaria pentru energia noastră din Dobrogea / Marea Neagră, nu cablul pe sub Marea Neagră pentru energia din Georgia și Azerbaidjan. Dar acea bucată apare doar tangențial în comunicatele triumfaliste, ca o idee de brainstorming, la ”și altele” – să atașăm la conducta de gaze BRUA-Tuzla-Podișor și un cablu de curent electric și fibră optică.

Sursa: Transelectrica. Ani de zile, capacitatea de conectare a unor producători noi în Dobrogea (zona A) a fost 0 MW, din cauză că e nevoie de întărirea rețelei – liniile punctate pentru a putea transporta energia din Dobrogea spre vest.

Intre timp, Comisia a început să strâmbe din nas la proiect. Nu am detalii, însă presupunerea mea e că nemulțumirea e legată de chestiunea accesului la rețea. Pe scurt, în funcție de cum va fi făcut proiectul, e posibil că pe acest cablu accesul să fie gândit exclusiv pentru energia din Georgia și Azerbaidjan, care exact din acest motiv sunt interesați în proiect. Formularea Comisiei (de tipul ”dreptul UE prevalează”) îmi sugerează exact asta, că accesul la cablu trebuie să fie nediscriminatoriu pentru toți care vor să își branșeze capacitatea la rețea. Adică să poată avea acces și viitoarele reactoare 3 și 4, capacitățile offshore eolian românești etc la cablu ca să exporte spre Ungaria sau să vândă consumatorilor români din vest sau București, nu doar azerii și georgienii. Chestiunea accesului nediscriminatoriu la rețea este exact, dar exact problema pe care o avea Nord Stream – și spune multe despre Ministerul Energiei faptul că a trebuit să vină Comisia să ne spună asta, că nu ne gândeam și singuri. Interesul prioritar al României n-ar fi să ne ajutăm și propriii producători să-și dezvolte afacerile, în loc să asigurăm acces exclusiv unor furnizori din afara UE? În loc de asta, din ce am văzut prin presă, ideea inițială a companiei de proiect româno-ungaro-georgiano-azeră ar fi avut că scop ”producția, transportul și distribuția”, adică o încălcare explicită a cerințelor directivelor europene de ”unbundling” (separarea intereselor rețelelor de producători pentru că toată lumea să aibă acces liber la piață).

În altă ordine de idei:

– tehnic, proiectul ar avea ceva logică mai curând dacă UE ar merge în direcția unei rețele pan-europene care să conecteze zonele cu mari surse regenerabile – Marea Nordului, Atlantic, Sahara, Ucraina, Caucaz, ca o rețea de ”super-viteză” la care să se conecteze rețelele existente. Asta ar însemnă o ”Transelectrică” europeană, fară subordonare către guverne naționale, fără asociații de tip ENTSO-E. Altminteri, fiecare din companiile partenere (”Transelectricele” naționale) au interese mai curând naționale decât europene, mai ales să tarifeze la granițe, și nu vom avea niciodată o piață europeană integrată cu adevărat. Ideea unui supergrid european e în discuție de niște ani, dar nu e tocmai mainstream – tocmai pentru că se lovește frontal de dilema fundamentală a guvernanței UE, mai mult UE vs mai mult național.

– Azerbaidjanul împinge foarte puternic proiectul pentru că își da seama că în piața europeană e rost de bani și gazul nu se va mai folosi prea mult peste 20-30 de ani, bașca nici extinderea / dublarea capacității conductei TAP-TANAP nu pare să mai fie o urgență pentru europeni cum era în timpul hei-rup-ului din 2022 să ne decuplăm de Gazprom. Deși noi planificăm un nou terminal de gaz lichefiat la Marea Neagră, Azerbaidjanul e frustrat că nu găsește cumpărători pe termen lung în UE ca să-și dubleze capacitatea de transport pe conductă către UE până în 2027 cum se agrease la nivel european în 2022! Pentru noi însă în UE mi se pare totuși de evitat să devenim dependenți de încă un regim autoritar, de parcă nu ne-am învățat cu Gazprom. Azerbaidjanul are probleme majore de încălcări ale drepturilor omului, prizonieri politici, în plus mai are și niscaiva porniri de expansiune și un pic dincolo de granițele international recunoscute cu Armenia. Poziția României ar trebui să fie mai curând de boicot al COP 29 / condiționare a participării la Baku de respectarea drepturilor omului și eliberarea prizonierilor politici decât să ne ducem fericiți acolo să prezentăm studiul de fezabilitate pentru un viitor proiect comun. Dar nici Georgia nu sta prea bine în ultima vreme la capitolul democrație. Integrarea Georgiei în UE a fost pusă anul acesta în așteptare, toată lumea își ține respirația până la alegerile din octombrie, unde lucrurile s-ar putea să derapeze în direcția Rusiei cu toate pânzele înainte. – Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro