Sari direct la conținut

Criza din Ucraina: Observatorii OSCE au fost blocati din nou sa intre in Crimeea / Gazprom ameninta Ucraina ca va inceta furnizarea gazelor / Venezuela denunta o "lovitura de stat" in Ucraina

HotNews.ro
Peninsula Crimeea, Foto: Google Earth
Peninsula Crimeea, Foto: Google Earth

Criza din Ucraina continua, dupa ce puterile occidentale au adoptat o serie de sanctiuni princ are sa puna presiune pe Moscova. La Bruxelles, liderii UE au decis sanctiuni politice si suspendarea negocierilor cu Rusia privind acordul de vize, iar Casa Alba a anuntat ca adopta sanctiuni si restrictii de viza impotriva unor persoane si entitati responsabile de punerea in pericol a suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucraine.

Totul in timp ce in Crimeea observatorii OSCE au fost blocati de persoane inarmate, iar parlamentul regional a decis un referendum pentru alipirea la Rusia. In acelasi timp, fortele americane au anuntat ca trimit avioane de vanatoare in Polonia si Lituania, iar in portul Constanta va ajunge distrugatorul USS Truxtun.

Ora 3.00 Presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a criticat vineri, intr-un comunicat, „lovitura de stat” sustinuta de „Statele Unite si aliatii lor din NATO” in Ucraina impotriva presedintelui inlaturat de la putere Viktor Ianukovici.

Ora 23:40 Militanti prorusi au patruns vineri pe teritoriul unei baze a fortelor aeriene ucrainene din Sevastopol, in Crimeea, dupa ce au fortat poarta de la intrare cu un camion, a anuntat Ministerul ucrainean al Apararii.

Ora 20.45Fortele aeriene din Turcia au trimis in aer sase avioane de vanatoare F-16 dupa ce un avion de recunoastere rus a zburat de-a lungul coastelor sale de la Marea Neagra, a informat armata turca vineri.

Incidentul, al doilea de acest gen raportat saptamana aceasta, a avut loc joi. Avionul rus a ramas in spatiul aerian international, a precizat un comunicat postat pe site-ul Statului Major turc.

Ora 17:45 Apar noi informatii cum ca Flota Rusa ar mai fi scufundat o nava proprie la intrarea in lacum Donuzlav in incercarea de a bloca navele ucrainene sa intre in Marea Neagra.

Informatiile vin dupa ce joi Flota Rusa si-ar fi scufundat o alta nava proprie, o nava anti-submarin scoasa din uz, la intrarea in acelasi lac, in apropiere de orasul Evpatoria.

Ora 16:30 Gigantul rus Gazprom a amenintat, din nou, ca va inceta exporturile de gaze catre Ucraina din cauza datoriilor foarte mari. Potrivit AFP, directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller a precizat ca datoriile Ucrainei ajung la aproape 1,89 miliarde de dolari si ca autoritatile de la Kive risca sa trimita tara in aceeasi criza a gazelor precum cea din 2009.

Ora 15:55 Observatorii OSCE au fost impiedicati pentru a doua oara sa intre in Crimeea

Ora 15:46 O parte din presa din Ucraina relateaza ca Rusia ar fi decis ruperea relatiilor diplomatice cu Kievul, citand reprezentantul permanent al Moscovei la Natiunile Unite. Informatia este insa infirmata virulent de catre Moscova care caracterizeaza propagarea sa in presa ucraineana drept un lucru provocator.

„Ministerul rus de externe este ingrozit si chiar socat de cate media ucrainene au interpretat gresit declaratiile reprezentantului rus la ONU cu privire la relatiile rusesti cu autoritatile de la Kiev. Acuzatiile cum ca Moscova a decis ruperea relatiilor diplomatice cu Ucraina suna deosebit de provocatoarE”, sustin autoritatile rusesti, citate de Kyiv Post.

Ora 15:10 Observatorii OSCE au ajuns la punctul de frontiera de intrare in Ucraina.

Precedati de o masina a politiei ucrainene si urmati de masini civile cu steaguri ale Ucrainei, observatorii, la bordul a doua vehicule, au fost opriti la postul de control de circa zece barbati inarmati.

Ora 15:55 Rusia a acuzat vineri Uniunea Europeana ca adopta o „pozitie extrem de neconstructiva” prin suspendarea negocierilor privind vizele, scrie Reuters.

„Rusia nu va accepta limbajul sanctiunilor si al amenintarilor” si va raspunde similar daca se impun sanctiuni, a precizat ministerul rus de Externe, intr-un comunicat.

Ora 13:37 Ministrul de externe Lituanian ironizeaza, pe Twitter, fortele de „auto-aparare” din Crimeea despre care Rusia continua sa nege ca ar fi de fapt soldati rusi. Diplomatul lituanian compara trupele cu arme automate si vehicule militare din Crimeea cu fortele de „auto-aparare” Euromaidan din Kiev, dotate cu bate, steaguri, casti de santier si scuturi din lemn. Vezi poza mai jos.

Ora 13:15 Observatorii militari ai Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), care au fost impiedicati joi de barbati inarmati sa intre in peninsula Crimeea, vor incerca sa o faca din nou, vineri, a declarat pentru AFP o sursa care calatoreste cu observatorii.

Aceasta sursa, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, nu a precizat unde si cand cei circa 40 de observatori care reprezinta 21 dintre cele 57 de natiuni ale organizatiei vor incerca din nou sa patrunda in peninsula.

Crimeea este atasata de Ucraina prin doua istmuri stramte, usor de controlat.

Ora 12:25 Camera superioara din Parlamentul de la Moscova saluta ideea alipirii Crimeei la teritoriul Federatiei Ruse daca cetatenii din peninsula vor dori acest lucru, relateaza Ria Novosti.

Ora 11: 55 Distrugatorul american USS Truxtun a trecut prin stramtoarea Dardanele si urmeaza sa treaca prin Bosfor in Marea Neagra, anunta Russia Today.

Ora 11:45 Peste 30.000 de militari rusi sunt in acest moment in Crimeea, a anuntat un general din cadrul Fortelor de Frontiera din Ucraina, potrivit Interfax.

Ora 11:35Consiliul administrativ din Sevastopol a votat ca orasul sa se alature si el Federatiei Ruse, dupa ce autoritatile Regiunii autonome Crimeea (regiune distincta administrativ fata de zona Sevastopolului) au decis joi organizarea unui referendum pe tema unirii cu Rusia.

In urma deciziei, orasul Sevastopol, desi diferit ca administratie fata de Republica Autonoma Crimeea, va participa la referendumul din 16 martie anuntat de autoritatile de la Simferopol (capitala Crimeei).

Ora 11:00 Joi, in timp ce parlamentul din Crimeea hotara alipirea la Rusia si tinerea unui referendum in acest sens, in fata cladirii administratiei regionale zeci de persoane au manifestat „pro-Rusia” la Simferopol.

Potrivit jurnalistilor de la fata locului, strazile Simferopolului au fost mai libere ca in celelalte zile de asa zisele forte de „auto aparare”, persoanele imbracate in uniforme militare si care seamana cu soldatii rusi.

In acelasi timp, blocada bazelor militare ucrainene din peninsula continua. Marinarii ucraineni raman blocati si pe navele din portul Sevastopol, iar aproape de orasul Yevpatoria, flota rusa si-ar fi scufundat o nava proprie, scoasa din uz, pentru a bloca accesul navelor ucrainene in Marea Neagra.

Ora 9.10 Parlamentulrusva respecta”alegereaistorica”a locuitorilor din Crimeea in urma referendumului privind alipirea peninsulei la Rusia,a declarat vineripresedinteleDumei de Stat.

„Vom respectaalegereaistoricaapopulatieidin Crimeea”, a declaratNariskinSergue,citatde agentiile de presaruse.

Ora 9:04Televiziunea rusa de stat face propaganda sovietica (presa internationala)

Televiziunea publica rusa a lansat o propaganda la scara larga pentru a justifica evenimentele din peninsula ucraineana Crimeea, ocupata de facto de fortele ruse, in timp ce criticii denunta aceasta ofensiva mediatica demna de perioada sovietica, scrie presa internationala.

Canalul pro- Kremlin Pervii spune, de exemplu, ca in vestul Ucrainei, orientat catre Europa , grupul de extrema dreapta ucrainean „Sector Dreapta” – o minoritate in randul tuturor protestatarilor pro- europeni – lipeste afise pe usile locuintelor ocupate de rusi indemnand la o condamnare publica .

Canalele publice de televiziune din Rusia – singurele receptionate in intreaga tara si care sunt principala sursa de informare a publicului – vad doar aspecte pozitive in sprijinul Moscovei pentru rusofonilor din Crimeea si spun, la fel ca multi politicieni, ca ultra – nationalisti si fascisti au venit la putere la Kiev.

„Adevarul este de partea noastra”, a afirmat la randul sau un prezentator-vedeta al canalului public de televiziune Rusia 24, Dmitri Kisseliov, considerat maestru al propagandei Kremlinului. (Carla Dinu)

Ce s-a intamplat joi:

  • Cei 40 de observatori OSCE care au venit la Ucraina, la cererea noilor autoritati ucrainene au fost impiedicati sa intre in Crimeea de catre barbati inarmati
  • Casa Alba anunta ca impune restrictii de viza „oficialilor si persoanelor individuale” care au contribuit la „amenintarea suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro