Cum era acum 2.500 de ani viața în primul oraș fondat pe teritoriul României – Histria, Dobrogea, geții și grecii

Acum 2.500 de ani unul dintre cele mai mari orașe din această parte a Europei se găsea pe teritoriul actual al României. Cetatea Histria era prosperă, făcea mult comerț, avea clădiri de mari dimensiuni și bătea propria monedă. Perioadele bune erau însă întrerupte de realitatea geopolitică dură a acelor vremuri: cetatea era prinsă între forțe militare puternice și de câteva ori a fost devastată. Tot ce fusese câștigat în decenii se putea duce de râpă în câteva zile. Dar cum era Histria acum 25 de secole?

Informația pe scurt:

• Histria este cea mai veche colonie grecească din vestul Pontului Euxin şi una dintre primele cetăți întemeiate în bazinul acestei mări, fiind în acelaşi timp primul oraş atestat pe teritoriul actualei Românii. Histria a fost și orașul cu cea mai lungă viață de pe teritoriul nostru, fiind locuit neîntrerupt timp de 13 secole.

• Histria este și prima democrație de pe teritoriul României de azi, dar și primul loc unde s-a bătut monedă, acum 2.500 de ani. Cu puțin timp înainte de primele monede au fost folosiți în cetate mici delfini și peștișori din bronz și aramă în schimburile comerciale, dar și vârfuri de săgeți.

• Cetatea dobrogeană a fost întemeiată în jurul anului 650 î Hr și a crescut mult spre anul 450 î Hr. Perioadele de înflorire au alternat cu cele de distrugere violentă și au fost câteva episoade când cetatea a fost distrusă grav de invadatori perși sau sciți.

• Grecii aduceau vin, ulei de măsline, ceramică fină, vase din metal, unelte, arme și podoabe și cumpărau de la geți și de alte populații locale grâu, pește sărat, carne, lână, piei, blănuri, miere, sare, lemn și aur, ori îi angajau ca mercenari.

• Și pe atunci erau oameni care se făleau cu lucruri de mare preț. Aristocrații geți și sciți cumpărau de la greci lucruri scumpe: vin dulce de calitate, arme din argint, vase frumos lucrate sau bijuterii din aur, toate fiind semne care să le arate puterea și bogăția.

• Cum era Histria acum 2.500 de ani? Exista o acropolă și o incintă sacră (zona sfânta a templelor), dar și o piață mare (agora) în jurul căreia se găseau clădiri oficiale, dar și locuințe civile grupate pe un fel de mici „cartiere”, de-a lungul rețelei stradale. Străzile coborau către portul ce era prevăzut cu diguri, cu depozite și cisterne.

• Coloniile grecești au avut o influență civilizatoare în societatea getică tradițională din zonele limitrofe: Dobrogea, dar și sudul și centrul Moldovei și chiar și estul Munteniei. La acea vreme, fiecare oraș grecesc (cu teritoriul din jur) era o mică țară, deci un stat în sine, cu conducătorii săi.

• Geograful francez care a descoperit cetatea acum 150 de ani scria despre „un magnific morman de ruine” în Dobrogea, care pe atunci era provincie otomană. Vasile Pârvan este omul care în 1914 a început o campanie de săpături în condiții extrem de grele și a scos la iveală câteva dintre minunile Histriei. A fost doar începutul, pentru că la Histria s-au făcut săpături mai bine de 90 de ani.

De ce au venit grecii să întemeieze cetăți la Marea Neagră

Vechii greci nu au avut un stat mare, unificat, ci au fost înființate o mulțime de orașe-state care erau permanent în concurență, se războiau des și voiau mereu să-și mărească posesiunile, atât în jurul orașului, cât și la distanță.

Grecii de acum aproape trei milenii știau foarte puține despre zona Mării Negre – Pontul Axeinos (neospitalier) – cum îi spuneau ei la început, denumit, apoi, Euxinos (ospitalier). Considerau zona ca fiind locuită de sălbatici și „teren de joacă” al zeilor. Credeau că, undeva la vărsarea Dunării în mare, își găsise moartea eroul Ahile, dar și că pe o insulă viețuiesc amazoanele, celebrele femei războinice din mitologie.

Colonizarea a început după anul 800 î Hr. când, datorită unei perioade de relativă stabilitate în Grecia, populația a crescut puternic, dar pământul nu era suficient, astfel că cetățile au trimis emigranți către diverse teritorii, spre anul 750 î Hr în Mediterană, iar după 700, în zona Mării Negre.

Sursa: Porojnicu, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Marea Neagră avea insule și golfuri puține, adesea izbucneau furtuni din senin, iar ceața făcea navigația greoaie. Însă marea era bogată în pește și terenurile agricole din zonă erau extrem de roditoare. În plus, cu timpul, negustorii greci au stabilit relații comerciale cu localnicii, toată lumea având de câștigat.

Grecii au înființat începând cu anul 675 Î Hr peste 90 de colonii la Marea Neagră în cele mai diverse regiuni ale sale, din Turcia de azi până în România și din Abhazia până în Crimeea. Cele mai multe au fost înființate de grecii din Milet și din Megara.

Miletul era unul dintre orașele ioniene, iar Ionia era coasta apuseană a Asiei mici (în ziua de azi vestul Turciei).

Din noile colonii era aprovizionată cu diverse materii prime cetatea – mamă, iar coloniile erau piețe de schimb pentru localnicii din alte neamuri.

• „Ecourile acelor epoci eroice de explorare s-au păstrat în legenda lui Iason și a argonauților plecați în căutarea Lânii de Aur, până în Colchida, pe țărmul estic, acolo unde este azi Georgia. Noile orașe au păstrat o strânsă legătură cu orașele-mamă. Între acestea și colonii era un du-te-vino neîncetat de corăbii încărcate cu mărfuri. Prin intermediul acestor orașe, localnicii „barbari” au avut acces – limitat ce-i drept – la cultura greacă, iar grecii, la rândul lor, au aflat despre locuitorii misterioși ai unor teritorii puțin cunoscute”, scrie Radu Oltean în cartea Geții lui Burebista și lumea lor.

Aristocrații traci și sciți erau foarte interesați de vinurile dulci din sud, dar și de o sumedenie de arme, de vase și de alte obiecte de lux, prin care să-și afișeze puterea.

Grecii aduceau vin, ulei de măsline, ceramică fină, vase din metal, unelte, arme și podoabe și cumpărau de la geți și de alte populații locale grâu, pește sărat, carne, lână, piei, blănuri, miere, sare, lemn și aur, ori îi angajau ca mercenari.

Sursa: Cristian Duminecioiu, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Existau terenuri agricole foarte bune și apropierea de Marea Neagră făcea ca locul să fie excelent pentru dezvoltarea unei așezări prospere. Coloniile grecești conservau legăturile cu cetatea-mamă, având aceiași zei protectori și aceleași instituții. Aveau însă și un grad mare de autonomie pe care îl exercitau în relațiile cu autohtonii.

Olbia, aurul și sclavii

Grecii din Milet (milesienii) au ajuns să fondeze aproximativ 90 de colonii în Marea Neagră, acesta fiind numită de unii istorici „lac milesian”. La început au ocupat locuri limitate geografic, dar bine apărate în mod natural, cum ar fi insula Șerpilor și zone de la Bug și Nistru.

Au trecut apoi la așezări mai mari, iar pe țărmul pontic organizează „factorii comerciale” (emporia) care sunt puncte de schimb comercial.

Una dintre cele mai mari cetăți din zonă a fost Olbia, situată la gura Bugului de sud, în regiunea ucraineană Nicolaev de azi. Orașul avea ziduri de piatră, o acropolă, și un templu ridicat în cinstea lui Apollo Delphinios. Potrivit arheologilor, în perioada de glorie, Olbia se întindea pe o suprafață de 120 de acri și avea o populație de aproximativ 10.000 de locuitori care adoptaseră o formă democratică de guvernare și administrau relația cu metropola Milet prin intermediul unui tratat, scrie Serhii Plokhy în cartea Porțile Europei – O istorie a Ucrainei.

Perioada de maxim a Olbiei a fost spre final de secol 5 și început de secol 4 î Hr și s-a datorat și faptului că existau relații bune între olbieni și populațiile scitice autohtone. Negustorii și navigatorii din Olbia transportau cereale, pește uscat și sclavi către Milet și alte regiuni ale Greciei și aduceau înapoi vin, ulei de măsline, obiecte grecești de artizanat, inclusiv textile și produse din metal, pe care le vindeau în piețele locale.

– Click aici pentru a vedea o hartă cu situația politică din Balcani în secolele 6 – 4 î Hr Sursa: Cartea Geții lui Burebista și lumea lor, scrisă de Radu Olteanu.

Plokhy mai scrie că erau aduse și obiecte de lux, din aur, cum o atestă săpăturile efectuate la tumulii regilor sciți. Stepele din sudul Ucrainei sunt presărate cu o mulțime de astfel de tumuli din care astăzi nu au mai rămas decât niște mici coline cărora li se spune „kurhani” în ucraineană. Noi le spunem kurgane în română și sunt o serie și în Dobrogea.

Ce era o colonie grecească și cum se întemeia?

Trebuie spus că, referindu-ne a coloniile întemeiate de greci acum 26 de secole, termenul „colonie” nu avea sensul negativ din istoria modernă, de teritoriu ocupat și administrat de o națiune străină și care este dependent de aceasta pe plan politic.

Cum explică Ovidiu Drimba în „Istoria Culturii și Civilizației”, colonia grecească era un stat nou, organizat după modelul statului – mamă, Milet în cazul Histriei, cu care colonia întreținea legături. Polis-ul rămâne însă independent de orașul stat de origine al coloniștilor.

Sursa foto: Laurentiu Raicu, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Ovidiu Drimba povestește și cum se făcea colonizarea și trebuie spus că totul se desfășura în mod organizat, iar locul de instalare era ales după consultarea unor navigatori și negustori care cunoșteau bine zona.

• „Orașul – stat care hotărâse să fondeze o colonie alegea familiile de emigranți voluntari după ce se asigura că viitorii coloniști (care erau amenințați cu pedepse aspre dacă apoi nu vor ajunge la locul stabilit) erau oameni sănătoși și dispuneau de mijloace proprii pentru a se putea întreține timp de un an. Apoi, cele câteva sute de familii de coloniști – sub conducerea unui fondator (oikistes) – se îmbarcau pe corăbii mari cu pânze, fiecare cu 50 de vâslași, luând cu ei o brazdă de pământ de acasă și foc de pe altarul zeilor lor. Ajunși la locul hotărât, îngropau brazda de pământ și ridicau vatra cu focul sacru, în jurul cărora construiau noul oraș, prevăzându-l cu întărituri”.

Acest „oikistes” – Fondatorul – era un nobil investit cu puteri depline și care – în caz de reușită a acțiunii – era venerat după moarte precum un erou. Au fost mai multe cazuri în care coloniile fondate la Mediterană sau la Marea Neagră au fondat, la rândul lor, colonii în zonă și pentru asta solicitau cetății – mamă un oikistes pentru noua colonie.

În general, în primul secol de la fondare în noile colonii se desfășurau mai ales activități agricole și grânele erau trimise în Grecia, unde era mare nevoie de ele. După ce au crescut, coloniile de la Marea Neagră un început să se concentreze tot mai mult pe comerț și au devenit centre negustorești și adevărate agenții comerciale. Nu doar că au stabilit relații strânse cu localnicii din zonă și au menținut relații strânse cu cetatea – mamă, dar au căutat să-și asigure cât mai multe și mai prietenoase legături cu alte centre comerciale.

Sursa foto: squidmediaro, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Fiecare colonie grecească a ajuns să dețină în timp un teritoriu relativ mare în jurul orașului, câștigat treptat de la localnici, fie prin cumpărare, fie prin cucerire. Grecii încercau să păstreze relații cât mai bune cu localnicii, pentru că era în interesul lor să nu apară conflicte care să facă rău comerțului atât de promițător.

Având asigurate astfel bazele pentru traficul lor maritim, negustorii greci exportau în toată lumea în special untdelemn, vin, ceramică artistică și felurite arme. Importau în schimb fier și aramă din Rusia meridională (de unde se aduceau și sclavi), din Balcani, din Spania și Corsica. Grâul era adus din Crimeea, din Dobrogea, de pe coasta nordică a Adriaticii, din Egipt, din Cirenaica, și mai ales din Sicilia. Tot din Cirenaica (estul Libiei de azi) aduceau și cai foarte prețuiți. Din Tracia și Cirenaica aduceau lemn, din Iberia aduceau argint, din sudul Angliei aduceau cositor, iar din Irlanda, aur. Din Egipt erau aduse diverse produse exotice, iar din Iutlanda (Danemarca de azi) era adusă ambra (chihlimbar), scrie Ovidiu Drimba.

Marele comerț în Mediterana și spre Marea Neagră a fost posibil și pentru că a apărut moneda care a înlocuit schimbul în natură ce avea ca unitate capetele de vite. Invenția monedei propriu-zise, datând din jurul anului 680 î hr, este atribuită de unii unui rege lidian, în timp ce alții consideră că moneda ar fi apărut simultan în alte orașe – stat grecești (Milet, Efes, Egina, Argos sau Paros). La Atena, constituția monetară a fost introdusă de regele Solon, în jurul anului 600 î Hr.

Estimările indică faptul că Siracusa era cel mai mare oraș european în anul 700 î Hr, cu aproximativ 40.000 de locuitori, în timp ce Roma și Atena aveau cam 20.000.

Simboluri premonetare

În urmă cu peste 2.700 de ani, întemeierea orașelor grecești pe litoralul Mării Negre și creșterea volumului schimburilor cu populația locală au determinat apariția pe scară largă a unor semne premonetare din bronz. Acești precursori ai monedei, de forme diferite, erau produși prin turnare în cetățile grecești, fiind destinați facilitării relațiilor comerciale, se menționează pe site-ul Băncii Naționale a României.

Cel mai răspândit semn premonetar din bronz utilizat în țara noastră, în urmă cu 2.600 de ani, a fost vârful de săgeată, numit astfel după forma sa. Tezaure compuse din sute de vârfuri de săgeți au fost scoase la lumină în Dobrogea, arătând rolul economic pe care îl aveau semnele monetare de acest tip.

O stradă a vechii cetăți, în anii 30 (foto dintr-o lucrare a lui Scarlat Lambrino

Click aici pentru a mări fotografia

Mai rar întâlnit și mai puțin cunoscut este delfinul a cărui formă amintește de rolul important pe care îl are Marea Neagră pentru comunitățile locale și negustorii greci stabiliți în zona litoralului. Din aceeași categorie a semnelor premonetare face parte și arcul cu săgeată în miniatură.

Formele semnelor premonetare nu sunt alese la întâmplare, simbolistica lor semnificând puterea (vârf de săgeată) și specificul zonei (delfin). Producerea și utilizarea semnelor premonetare a încetat după apariția primelor monede emise pe teritoriul țării noastre de către orașul grecesc Istros (Histria), în urmă cu două milenii și jumătate.

Histria, Callatis și Tomis sunt cele mai cunoscute cetăți grecești de pe teritoriul României de azi ”. Care erau avantajele lor? „Histria se bucura de apropierea deltei și a Dunării; Callatisul era înconjurat de câmpii roditoare; Tomisul, deși avea un excelent loc de port, în primele secole a rămas în umbra coloniilor vecine”. se scrie în cartea istoria României, semnată de cinci autori: Ș Papacostea, M Bărbulescu, D Deletant, K Hitchins și P Teodor.

Histria – primul oraş atestat pe teritoriul actualei Românii

Este clar că milesienii au fost mulțumiți de perspectivele comerciale de aici, astfel că au început să înființeze așezări, iar prima pe teritoriile României a fost Histria, înființată în 657 î hr (după alte surse în 630 sau 625 î hr). Histria a fost trecută sub multe denumiri: Istrie, Istros și Istropolis.

Așezarea este întemeiată pe țărmul unui mic golf (azi lacul Sinoe), la marginea unei câmpii litorale continuate, la vest, de văile râurilor Nuntași și Iunan Dere.

Numele cetății Histria (Istria în limba greacă), vine de la Istros (Dunărea, în limba greacă).

Primele așezări întemeiate de greci nu aveau ziduri de piatră, lucru pe care istoricii îl interpretează ca însemnând că existau relații pașnice cu geții (autohtoni). Și necropolele erau folosite la început atât de greci, cât și de autohtoni.

Geții locuiau nu doar în satele de lângă oraș, ci probabil și în Histria, mai ales că în zona sacră (aflată în apropierea mării) existau sanctuare pentru cultul zeilor traco-geți. Cele mai mari și mai numeroase erau templele de piatră dedicate zeilor greci (Zeus, Afrodita), cu influențe arhitecturale din Samos și Chios. Primele temple au fost din lemn și probabil au fost ridicate înainte de anul 550 ă Hr.

Cea mai veche statuie din marmură databilă la Histria este de la mijlocul secolului 6 î Hr și reprezenta un tânăr. Probabil din import au fost aduse statuile mari ale zeilor Helios și Apollo, dar au fost realizate și frize cu reliefuri de o calitate excepțională, reprezentând scene mitologice.

Foto Elenaphotos, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Către anul 500 î Hr coloniile pontice sunt fortificate cu ziduri din piatră deoarece nu mai erau timpuri pașnice și erau tot mai dese raidurile de jaf ale sciților. Apariția acestor structuri defensive marchează intrarea în ceea ce istoricii numesc „perioada clasică” a acestor așezări care devin tot mai mari, mai populate și cu structură tot mai asemănătoare cu a unui polis (oraș cetate). Perioada de început a cetăților pontice a fost numită de istorici „perioada arhaică”.

• Zidurile solide ce înconjurau orașele grecești și-au schimbat de-a lungul timpului traseul, forma și lungimea. „De exemplu, orașul Histria a avut de-a lungul celor 1.300 de ani de existență cinci rânduri de ziduri de apărare, de fiecare dată pe alt traseu. În afara zidurilor, în special de-a lungul drumurilor, se înșiruiau mormintele, deseori marcate de tumuli, mai mari sau mai mici. Zona aceasta se numea necropola (orașul morților)”, scrie Radu Olteanu

Cum era Histria acum 25 de secole

Cum era Histria acum 2.500 de ani? Exista o acropolă și o incintă sacră (zona sfânta a templelor), dar și o piață mare, agora, în jurul căreia erau clădiri oficiale, dar și locuințe civile grupate pe un fel de mici „cartiere”, de-a lungul rețelei stradale. Străzile coborau către portul ce era prevăzut cu diguri, cu depozite și cisterne (rezervoare în care era adunată apa de ploaie)

Atelierele monetare au început să funcționeze în Histria de la final de secol 6 î Hr, deci undeva pe la 520 – 500 î Hr (după alte surse pe la 480 î Hr) și era vorba despre monede de bronz, iar cele din argint au fost emise începând cu secolul 5 î Hr la Histria și din secolul 4 î Hr la Callatis. La Tomis, cele mai vechi monede de bronz au fost emise în sec 3 î Hr, iar monetăriile de la Tomis și Callatis au emis stateri de aur de tip Alexandru cel mare și, mai târziu, Lisimah.

Termele, în anii 30 (foto dintr-o lucrare a lui Scarlat Lambrino

Click aici pentru a mări fotografia

Cele mai vechi monede emise pe teritoriul țării noastre care s-au și păstrat sunt didrahme din argint bătute în jurul anului 480 î Hr, la Histria.

După anul 480 î Hr și pe parcursul acelui secol 5 Histria devine tot mai importantă la capitolul producție și există dovezi ce arată că existau o mulțime de ateliere meșteșugărești: metalurgice, monetare, de lemnărie și pietrărie, ateliere unde se produceau unelte, bijuterii, oglinzi, teracotă, figurine de ceramică, dar și blocuri de calcar ce erau folosite la construcții laice, dar și religioase.

Unele estimări indică peste 25.000 de locuitori în perioada de maxim a Histriei, deși estimarea este contestată de mulți și alții indică cifre mult mai mici.

Viața la Histria a depins în mare parte de relațiile întreținute cu metropolele din Grecia, dar și de relațiile cu geții, acestea fiind schimbătoare de-a lungul anilor: au existat perioade de încordare și dușmănie, dar și perioade de alianțe în fața pericolelor comune.

Produsele aduse de negustori la Histria, cum ar fi amforele cu ulei sau vin de Chios, Thassos și Lesbos, dar și bolurile din Attica au ajuns și în interior, la aristocrația getică din sudul Munteniei și la șefii triburilor din Moldova. S-au găsit în Moldova și dovezi ce arătau că olarii autohtoni au încercat să imite ceramica grecească, încercând să modeleze vase cât mai asemănătoare.

Zona lagunelor de la Sinoe (foto Elenaphotos, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Știm foarte puține despre cine erau localnicii cu care histrienii făceau comerț în primele două secole de existență ale cetății, pentru că geții sunt pomeniți în cele mai vechi izvoare doar la sud de Dunăre. Geții care trăiau în Muntenia, Moldova și Basarabia erau văzuți de greci drept o populație cu aspect și obiceiuri scitice, dar, spre deosebire de sciții nomazi, geții erau sedentari. Despre geți, Herodot a scris și că erau iscusiți crescători de cai, iar celebrele mențiuni făcute de istoricul grec se referă la perioada din jurul anului 514 î Hr.. Nu avem informații scrise despre cum se numea fiecare trib și despre zona unde locuia.

Coloniile grecești au adus influențe mediteraneene în spațiul locuit de geți: aceștia au preluat de la greci tehnici perfecționate de metalurgie a fierului, roata olarului și elemente de arhitectură pentru clădirile civice, dar și sacre. Se crede că și vestimentația a fost influențată: căciula dacică „pilleus” seamănă cu o „bonetă” frigiană.

Histria este prima democrație de pe teritoriul României și este posibil ca regimul să fi fost instalat în urma unei revoluții începută de – sau la care au participat – grupuri de cetățeni nemulțumiți de statutul lor. S-au înființat și instituții democratice cum ar fi „ekklesia” (o adunare a poporului), dar și „boule” (un sfat ce pregătirea lucrările adunării poporului). Existau și colegii de magistrați (arhonți), dar și conducători militari (strategi).

Instaurarea regimului democratic, explicit atestată de Aristotel în lucrarea Politica, dar şi foarte probabila includere a Histriei în Liga Maritimă ateniană – ambele având, probabil, legătură cu demonstraţia navală a lui Pericle în Marea Neagră (o expediție în anul 437 î Hr) – plasează Histria în rândul marilor centre greceşti din secolul al 5-lea î.Hr. Și chiar era așa, fiindcă Histria avea relații comerciale intense și bătea monedă.

Mai târziu, spre începutul epocii elenistice, a existat și un teatru la Histria, iar între secolele 2 și 6 d Hr au funcționat și terme romane. Existau apeducte, bazine și instalații care le alimentau și se construise și o mare fântână. Toate acestea se găseau însă la 12 secole după fondarea orașului.

Piața mare, care se afla lângă principala intrare în cetate, a avut o dimensiune variabilă de-a lungul secolelor. Către ea duceau două dintre cele mai vechi străzi ale cetății: una care venea de la zona sacră (a templelor) și alta de la cartierul bogat al cetății.

În secolul 6, piața mare era pavată cu dale mari de calcar și exista și un sistem de canalizare ce evacua apele murdare din cetate

Când Histria s-a înființat, marea ajungea destul de aproape de zidurile cetății. Cu timpul, portul s-a înnisipat, iar traficul comercial a fost blocat și Histria s-a reorientat, trecând de la activități portuare la relații comerciale agricole cu interiorul. Trebuie spus că teoria înnisipării este contestată de o parte dintre istorici

Dacă Histria a fost cel mai important oraș din zonă în primele secole de după fondare, Tomis a devenit cel mai important port pe vremea romanilor. Histria a fost în primele secole, în epoca greacă, un pol local de putere cu o influență extrem de mare asupra zonei din jur. După ce a fost inclusă în Imperiul Roman, a devenit o cetate obișnuită, cu o influență destul de mică, dar cu clădiri publice moderne, cu cinci bazilici și cu una dintre cele mai mari bazilici din zona Balcanică.

În prima jumătate a secolului 6 a fost construită bazilica episcopală care a fost cea mai mare construcție ce a existat în toată istoria de peste un mileniu a orașului. Era o clădire impresionantă de 60 metri lungime și 30 de metri lățime și ocupa 2% din suprafața de atunci a orașului. Nu a mai rămas mare lucru, dar unele estimări indică faptul că avea 15-20 metri înălțime (sunt și estimări ce vorbesc despre 30 de metri).

Cele mai grele momente pentru Histria

Prima distrugere despre care sunt informații este din jurul anului 514 î Hr și se crede că a fost provocată de sciți, nu de oștile persane. A fost doar începutul. În general, Histria a fost prinsă la mijloc între sciți și persani, popoare care s-au luptat de mai multe ori în regiune.

Se presupune că Histria a participat la așa-numită Revoltă Ioniană din preajma anului 492 î Hr când orașele state grecești s-au ridicat contra dominației persane. La Histria a fost descoperit un mormânt colectiv în care se găseau amestecate oase de oameni și de cai, sugerând un masacru sau o execuție ritualică. O ipoteză credibilă este că ar fi vorba de un grup de perși care au fost uciși de histrieni împreună cu caii lor.

Este posibil ca un general persan să fi venit cu trupe în jurul anului 492 î Hr pentru a pedepsi cetățile vest-pontice, iar la Histria arheologii au găsit în săpături și un strat de arsură ce ar sugera un mare incendiu legat de această expediție de pedepsire.

O altă distrugere dură a fost în jurul anului 339 î Hr. Căpetenia sciților, Ateas, în fruntea unor triburi nomade puternice, a pătruns în spațiul dintre Dunăre și Marea Neagră, sub presiunea sarmaților. Pătrunderea este oprită de un „rex Histrianorum” (rege al Histrienilor), care era un șef al clanurilor getice din nordul Dobrogei sau un conducător al Histriei. Sciții ies învingători și invadează zona. Drept răspuns, Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, îl învinge și îl ucide pe Ateas în apropierea Histriei. Dobrogea și cetățile pontice trec în stăpânirea sa.

Sciții se găseau în întinsele teritorii de la nord și nord-est de Dobrogea (stepele din Ucraina de azi), iar relațiile dintre ei și coloniile grecești au fost în general bune, sciți agricultori oferind forță de muncă și, uneori, ajutor militar. Cetățile grecești ofereau stabilite economică și acces la resursele civilizației elenistice.

În anii 72 – 71 î Hr, Histria și cetățile pontice sunt cucerite de romani și intră în componența Imperiului (provincia Moesia).

Descoperirea francezului Desjardins

Histria a fost descoperită la peste 12 secole după ce a încetat să fie locuită de un francez pe nume Ernest Desjardins care era istoric și geograf. A vizitat pe larg Dobrogea, și ghidându-se și după scrierile geografului Strabon a străbătut 40 km de la Babadag la Histria cu o căruță.

Aflase de la localnici despre un loc cu multe ruine, dar localnicii din Dobrogea aflată sub Imperiul Otoman nu și-au dat seama că sunt în fața unui loc istoric și au folosit multă piatră din vechea cetate la propriile case. Ernest Desjardins a rămas uluit când a ajuns la vechea cetate pontică.

Cum descrie francezul Desjardins ce a văzut la Histria:

• „La 40 kilometri sud de Babadag, la jumătate de ceas după micul sat bulgăresc Karanasov (n.a. Karanasuf, azi Istria) se găsește un magnific morman de ruine. Am văzut capiteluri de marmură, baze de coloane, pietre uriașe, dintre care unele păstrând încă inscripții… Impozantul ansamblu de ruine, luxul acestor construcții, proximitatea golfului care astăzi este doar parte a unui lac, deschiderea către marea de altădată, și în fine, măsurătorile găsite în izvoarele antice – Toate acestea m-au făcut să mă gândesc că mă aflu într-un vechi oraș grecesc și că acest oraș este celebrul Histropolis, una din cetățile Uniunii Pentapolis…” (sursa Ziua de Constanța).

Ce a găsit Vasile Pârvan la Histria, în 1914? Iată ce scrie în 1931, Scarlat Lambrino, unul dintre oamenii care au scos multe la iveală la Histria:

• „La capătul peninsulei care se întinde între lacul Sinoe și lacul Duingi se află două platouri și care domină șesul nisipos și apele înconjurătoare. Până nu de mult, aceste platouri, așezate la câțiva kilometri de cea mai apropiată așezare omenească, erau un loc pustiu, acoperit cu iarbă săracă și călcat numai de rare turme de oi care cutreieră ținuturile deșerte de pa marginea lacurilor” (sursa biblioteca-digitală.ro).

Lambrino scrie că marele învățat Vasile Pârvan „cu pătrunderea sa care nu dădea greș, a înțeles că aici este locul unde se ridica altădată vechiul și înfloritorul oraș Histria”.

Conform ştirilor transmise de Eusebius, o posibilă dată a întemeierii ar fi de plasat în anii 657/656 î Hr, iar după tradiţia menţionată de către Ps.- Skymnos, anul 630 î.Hr. ar putea reprezenta data fondării cetăţii) şi Histria a existat vreme de 13 secole, până în sec 7 d.Hr, se menționează pe CIMEC (Institutul Național al Patrimoniului).

Click aici pentru a mări fotografia

După ce a fost identificată, în 1868, de către arheologul francez Ernest Desjardins, cetatea a fost amplu cercetată de către Vasile Pârvan (1914 – 1927), Scarlat şi Marcelle Lambrino (1928 – 1943), iar după 1949 de către o echipă de arheologi condusă succesiv de către Emil Condurachi (1949 – 1970) şi Dionisie M. Pippidi. Printre arheologii care au lucrat mult timp la Histria se numără Emil Condurachi, Alexandru Suceveanu și Mircea Angelescu

Histria poate fi considerată cel mai longeviv şantier arheologic din România și a fost supranumit „Pompeiul românesc”.

Sursa foto: Dreamstime.com