Cum era viața în Brașovul de acum câteva sute de ani - De la ciumă, foc și execuții, până la cărți valoroase și mirodenii aduse din depărtări

Brașovul era acum 500 de ani cel mai mare oraș din Transilvania, chiar dacă nu avea nici 15.000 de locuitori, iar viața combina lucrurile bune cu cele rele. Existau farmacii și hanuri, negustorii aduceau mirodenii din Orient, s-au înființat școli, iar după 1550 s-au tipărit multe cărți. Același oraș trăia însă vremuri instabile și era lovit de câteva ori pe secol de catastrofe care făceau multe victime, fie că este vorba de epidemii de ciumă, incendii, cutremure sau invazii armate. Nu lipseau nici execuțiile publice și exista și un ”deal al spânzurătorilor”. Mai jos puteți citi despre cum era viața în Brașovul de acum 400 – 500 de ani, de la părțile ei cele mai dure, până la cele mai rafinate.

Informația pe scurt

Brașovul a crescut mult după 1400. Se estimează că avea 6.000 de locuitori la jumătatea secolului 15 și cam 13.000 pe la 1500. Până după 1700 populația Brașovului nu a crescut în mod constant, ci a tot fluctuat din cauza războaielor, foametei, ciumei, incendiilor, a cutremurelor sau inundațiilor.

Brașovenii se temeau de incendii. Existau paznici de noapte care umblau cu un mic bucium și făceau atenți pe cetățeni să stingă lumânările și focurile. Au fost incendii care au distrus zeci de case. Una dintre cele mai negre zile din istoria orașului este legată de un incendiu din 1689 când au murit sute de oameni din cauza trupelor austriece.

Cronicile arată că într-o perioadă de 30 din ani din secolul 16 au fost duse la îndeplinire de către călăii orașului 120 de sentințe printre care se numără torturi, spânzurări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi și alungări din oraș.

Ciuma cea mare a fost numită cea din 1660, când și judele Brașovului a fost răpus de boală. O altă ciumă, după 1600, făcea zeci de morți pe zi în perioada de maxim. Între 1500 și 1700 orașul era lovit de dezastre mari o dată la două – trei decenii, iar revenirea era complicată.

Brașovul avea, în secolul 16, un medic șef al orașului, printre cei care au deținut funcția numărându-se și unul din îndepărtata Flandră. În 1512 a fost atestată prima farmacie.

Brașovul era un super-oraș comercial. Printre cele mai scumpe mărfuri erau pânzeturile fine din Viena sau Bruges, broderiile din Spania sau covoarele și mătasea brută din Imperiul Otoman. Meșterii locali erau cunoscuți pentru mărfuri precum postavuri groase, piei tăbăcite, lăzi de Brașov, pălării, opinci, hamuri și funii.

Mirodeniile reprezentau peste 20% din comerțul total în secolul 16. Diversitatea lor era uimitoare și prețul era mare, fie că vorbim despre piper, migdale, nucșoară, smochine, stafide, zahăr candel sau vanilie.

Existau și hanuri, unele mai elegante, altele mai modeste. Hanul Mare se afla pe str Lungă în apropierea străzii Mureșenilor și a fostei porți a Mănăstirii, un alt han era într-un fost lazaret de leproși.

Brașovul a început după 1500 să construiască masiv fortificații, dar era un caz special, orașul fiind înghesuit între două dealuri înalte. Singura șansă ca lucrurile să iasă bine a fost ca brașovenii să folosească relieful în propriul avantaj, ridicând fortificații exterioare pe pantele dealurilor.

Existau trei mari porți de intrare în cetate, fiecare la capătul unei străzi importante și fiecare cu întărituri, cu trasee șicanate, cu poduri ce se puteau ridica, cu șanțuri cu apă și cu guri de tragere. Totul pentru a bara accesul inamicului în caz de invazie.

Cum era Transilvania pe la 1600

Transilvania propriu-zisă avea pe la final de secol 16 cam 600.000 de locuitori și alți 500.000 trăiau în regiunile apusene, din Banat până în Maramureș, estimarea fiind că populația se dublase față de începutul mileniului II. Se estimează că cele trei țări române aveau spre anul 1600 cam două milioane de locuitori, cea mai mică fiind Moldova, se menționează în Istoria Transilvaniei de Ioan Aurel Pop.

Foto Vlad Barză

Aproape 90% dintre locuitori erau în zona rurală și se ocupau cu munca ogoarelor și cu creșterea animalelor: cultivau grâu, secară, orz, ovăz, mei, legume și creșteau oi, vite mari, cai și porci. Nu existau roșii, porumb sau cartofi. Porumbul se cultivă pentru prima oară în Ardeal după 1640, cartoful spre 1800, iar roșiile, din secolul 19.

Cele mai mari și bogate orașe erau Brașov, Sibiu, Cluj, Bistrița, Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Dej, Turda și Oradea. Trebuie spus că viața urbană, în sensul ei occidental, a pătruns în Transilvania datorită coloniștilor germani și aceste orașe transilvănene rămân predominant germane la capitolul număr de locuitori, românilor fiindu-le interzisă stabilirea în cetate. Am redat în articol, pentru acuratețe, și pentru a readuce un ”parfum” al acelor timpurilor, și denumirile germane ale diverselor locuri din Brașov.

După Ziduri (foto Vlad Barză)

Istoricii consideră că primii coloniști germani s-au stabilit în Țara Bârsei undeva pe la 1210 – 1220 când ar fi întemeiat prima așezare (numită Corona, în jurul Bisericii Negre de azi), dar totul a fost distrus de invazia mongolă, la 1241. Tătarii au mai atacat de câteva ori în următorii 90 de ani, dar după 1335 situația a devenit mult mai stabilă și orașul s-a putut dezvolta.

Secolul al 16-lea a fost unul complicat pentru Transilvania, la 1526 otomanii lui Suleiman Magnificul i-au învins pe unguri la Mohacs, iar Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea sultanului. Teritoriul și populația s-au dublat, după ce au fost alipite Banatul și părțile vestice (Partium) iar regiunea a avut un statut mult mai favorabil decât alte zone din jur, bucurându-de cvasi-libertate, fiindcă otomanii nu s-au amestecat mult în treburile țării.

După mijlocul secolului 16 s-au petrecut schimbări religioase dramatice, iar Biserica Catolică s-a zdruncinat puternic în Transilvania, unde a crescut mult numărul luteranilor, calviniștilor și unitarienilor. ”Toată această luptă de idei a generat situații conflictuale complicate, dispute și rivalități, încât unele personaje au trecut atunci, de-a lungul vieții lor, prin patru confesiuni: s-au născut catolici, apoi au devenit luterani, apoi calvini și, în fine, unitarieni”, se spune în ”Istoria Transilvaniei”. În acest context, marea masă a românilor și credința lor ortodoxă rămân în afara cadrului oficial. La finalul articolului puteți citi și despre Johannes Honterus, cunoscutul reformator umanist brașovean.

Cele mai bogate orașe transilvane erau cele săsești și, de fapt, nu exista oraș fără sași în Ardeal și orașele aveau populație majoritar vorbitoare de limba germană și conducătorii lor erau doar patricieni sași care au păstrat mereu legătura cu orașele din Vest și s-au inspirat din administrația acelor orașe, explică Radu Oltean în cartea ”Cetăți, castele și alte fortificații din România”.

Ciume, incendii, invazii, inundații – Două secole complicate pentru Brașov

Brașovul a crescut mult după 1400. Se estimează că avea 6.000 de locuitori la jumătatea secolului 15 și cam 13.000 pe la 1500, Brașovul fiind cel mai mare oraș din Transilvania. Interesant, populația Brașovului nu a crescut mult secolele următoare: de exemplu era de sub 11.000 la 1722 (după ce epidemia de ciumă a omorât 4.500 de locuitori), iar la 1849 era puțin sub 20.000. La 1600 Parisul era cel mai mare oraș al Europei, Viena avea 50.000 de locuitori, Veneția avea 150.000, Praga 100.000, iar Moscova, 80.000. În secolul 15 puține orașe din Europa centrală și de est aveau peste 20.000 de locuitori (exemple Breslau și Danzig).

Pe la 1500 cel mai mare oraș din Țara Românească era Târgoviște, iar în Moldova era Suceava, dar și Cetatea Albă, numită și Akkermann (pierdută de Ștefan cel Mare în fața turcilor la 1484).

Datele despre populația Brașovului în jurul anului 1500 vin din registrele fiscale ale contribuabililor, iar la aceste cifre poate fi adăugată orășenimea săracă, despre care istoricii cred că reprezenta 20% din populație.

Brașovul era numit Kronstadt (orașul Coroanei) sau Corona (în latină) și, spre exemplu, umanistul Honterus, care a predat la Universitatea Jagiellonă din Cracovia era numit ”Johannes Georgii de Corona”. Prima mențiune documentară a numelui Corona este din 1235 (Diocesis cumaniae Corona), iar numele ”Brașov” sub diverse variante, se referă mai întâi la regiunea Țara Bârsei. Spre final de secol 14 se folosesc ambele nume pentru oraș, dar după 1250 au apărut multe versiuni ale numelui Brașov (Barasu, Brasu, Brassov, Brascho, Brasso).

Între 1400 și 1700 populația Brașovului nu a crescut în mod constant, ci a tot fluctuat din cauza războaielor, foametei, ciumei, incendiilor, a cutremurelor sau a invaziilor de lăcuste. Exista și o legătură, notează Ion Dumitrașcu și Mariana Maximescu, într-o excelentă carte despre istoria orașului. Astfel, războaiele datorate atacurilor tătare, otomane sau campaniilor domnitorilor munteni sau moldoveni aduceau foamete și boli. Pe de altă parte, secetele prelungite sau ploile abundente aduceau ani de foamete urmați de epidemii de ciumă (acestea s-au succedat chiar și la 10-15 ani în Transilvania). Cartea se numește Istoria Brașovului – din cele mai vechi timpuri până la începutul secolului XX.

Strada Sforii a fost construită ca o scurtătură pentru intervenția de urgență a pompierilor între străzile Poarta Schei și Cerbului din cetatea Brașovului. A fost menționată pentru prima dată în documente în sec 17 și este pe locul trei între străzile cele mai înguste din Europa, având 80 m lungime și lățime între 1,11 și 1,35 metri. Strada a fost renovată în 2018 când a fost transformată într-o ”galerie de artă stradală” și cu o secțiune unde oamenii au voie să scrie pe zid.

Brașovenii se temeau de incendii și asta nu este de mirare, fiindcă au fost câteva care au marcat istoria orașului. Paznicii de noapte umblau cu un mic bucium și făceau atenți pe cetățeni să stingă lumânările și focurile. Și paznicul din Turnul Sfatului se uita cu atenție și, dacă zărea vreun foc, bătea clopotul, cu număr diferit de bătăi în funcție de cartierul unde se vedeau flăcările, scrie istoricul Sextil Pușcariu, în cartea ”Brașovul de altădată”. Un incendiu a distrus în 1519 o bună parte din str Porții (actuala Republicii) și a avariat și poarta care se afla la capătul străzii.

”Marele incendiu de la finalul secolului 17 a cauzat mari stricăciuni catedralei din centrul orașului, înnegrită de fum, i s-a zis de atunci Biserica Neagră”, scrie Sextil Pușcariu. Incendiul a ars acoperișul și interiorul bisericii și s-a produs la 21 aprilie 1689, aceasta fiind, fără îndoială, una dintre cele mai rele zile din istoria orașului. Se estimează că 300 de oameni ar fi murit, iar incendiul ar fi fost provocat de soldați imperiali austrieci. Au ars multe case din zona cetății și din Șchei și biblioteca lui Honterus a fost, și ea, distrusă. Trebuie spus că în 1688 Brașovul s-a răsculat împotriva noii conduceri a orașului, invocând și fiscalitatea excesivă impusă de noua stăpânire habsburgică. Răscoala a fost înăbușită de trupele generalului Veterani și ale cancelarului Teleki.

Foto Rareș Bașturescu

Au fost multe cutremure care au provocat diverse distrugeri în Brașov în secolele 15 – 17 ( cronicile indică stricăciuni în 1471, 1590, 1605 sau 1681. Despre cel din 1471 se menționează în cronica abației austriece Melk unde se spune că s-au prăbușit aproape toate casele și o parte dintre zidurile cetății.

Trăim vremuri în care pandemia de Covid-19 a speriat mii de oameni, însă acum câteva sute de ani marea spaimă venea din cauza ciumei. Prima ciumă menționată în țara Bârsei este în 1480, iar date despre o ciumă care a făcut multe victime în Brașov indică anul 1495. Nu pentru toate epidemiile s-au păstrat date exacte, însă pentru epidemia din 1554 sunt înaintate cifre uriașe, de 5.000 – 7.000 de morți. Sunt cu siguranță exagerări, însă ținând cont că populația era mult mai mică decât în prezent, efectele erau teribile asupra comunității și dacă piereau ”doar” câteva sute de oameni.

Cronicile spun că epidemia din 1603-1604 a fost precedată de foamete, astfel că oamenii din Țara Bârsei ajunseseră să mănânce plante fierte, ghindă, jir, scoarță de copac și chiar leșuri de animale. Tot de atunci unele date indică 70-125 de morți/zi în maximul epidemiei și 22 de morți/zi, spre finalul ei.

Ciuma cea mare a fost numită cea din 1660, când și judele Brașovului a fost răpus de boală, iar din 1710 datează prima relatare despre măsuri eficiente de carantină în Brașov, orașul scăpând în acel an de ciumă, se menționează în cartea despre istoria Brașovului. Prima carantină din spațiul european este la Dubrovnik, în secolul 14, iar despre ea puteți citi aici.

Foto Rareș Bașturescu

Că oamenii erau îngroziți de ciumă o arată și faptul că, în 1530, magistratul orașului a comandat o carte unui doctor numit Sebastian Pauschner, iar în cartea apărută la Sibiu în 1551 se recomandă fuga în fața ciumei.

Orașul nu a fost scutit nici de inundații devastatoare, cea din 1526, din cauza pârâului ”pe Tocile”, afectând zidul de vest al cetății. Deși pare greu de crezut, invaziile de lăcuste au făcut de câteva ori distrugeri și au dus și la foamete (un exemplu, în 1542).

La Muzeul Civilizației Urbane (foto Vlad Barză)

Dat fiind că o dată la câțiva ani o calamitate lovea orașul, nu este de mirare că se estimează că pe tot parcursul secolului 16 populația nu a trecut de 10-11.000 de oameni, fiindcă o perioadă de prosperitate era imediat ”anulată” de o epidemie, un cutremur, o invazie militară, un incendiu sau o inundație.

Brașovul avea, în secolul 16, un medic șef al orașului, printre cei care au deținut funcția numărându-se și unul din îndepărtata Flandră: Martinus Stopius (care a absolvit medicina la Viena (Facultatis Medicae Universitatis Vindobonensis). Datele despre dezastrele care au lovit Brașovul au fost preluate din cartea menționată mai sus, scrisă de Ion Dumitrașcu și Mariana Maximescu.

Foto Rareș Bașturescu

În 1512 a fost atestată prima farmacie, iar opt ani mai târziu a fost primul farmacist, Johannes, farmacia fiind în Piața Sfatului. Pieței, germanii îi spuneau Marktplatz iar ungurii, Főtér sau Tanács tér.

Igiena era precară în acele vremuri, dacă o comparăm cu vremurile moderne, descoperirile care aveau să schimbe medicina după 1850 nefiind disponibile în perioada medievală. Și speranța medie de viață era net mai mică, mortalitatea infantilă fiind și ea la cote ridicate.

Vremurile erau dificile și fiindcă Brașovul a fost confruntat cu numeroase invazii otomane (în 1421, 1479 și 1493), iar orașul a participat și direct la confruntările cu otomanii. Michael Weiss, un nume foarte cunoscut pentru brașoveni, a luat parte la bătăliile lui Mihai Viteazul la Călugăreni și Giurgiu, la ambele participând trupe brașovene.

Viață violentă, sentințe dure

Mai este un aspect specific vieții medievale: viața era violentă fiindcă diverse pedepse erau executate în public în centrul orașului. Cronicile indică faptul că între 1520 și 1550 au fost duse la îndeplinire de către călăii orașului 120 de sentințe printre care se numără torturi, spânzurări, arderi pe rug, tăieri de urechi. bătăi și alungări din oraș, se arată în lucrarea ”Spectrum. Cercetări sociale despre romi”. (László Fosztó, Stefánia Toma).

Turnul Alb

În general călăii orașului (gâzii) erau mai ales țigani și s-au păstrat înregistrări detaliate în care erau consemnate prețurile plătite pentru materialele necesare la arderile pe rug și la torturi. Exista și un ”călău-șef” asistat de unul sau două ajutoare.

În piața centrală a orașului (actuala Piața Sfatului) a existat din 1595 și un ”stâlp al infamiei” inaugurat în 1595 prin decapitarea unui valon care-și înjunghiase un camarad. Abia 200 de ani mai târziu stâlpul infamiei a fost mutat în afara zidurilor. Un alt loc de execuții era la ieșirea din cetate către cartierul Blumăna, locul fiind menționat într-o cronică din 1546 ca fiind cel în care sunt arși oamenii. Era un loc situat în afara zidurilor orașului unde au fost arse și femei acuzate de vrăjitorie. Un alt loc morbid este Galgenberg, ”Dealul Spânzurătorilor”, în zona Dealul Melcilor de azi, iar acolo era o spânzurătoare de piatră.

Negustori și mărfuri rare aduse din depărtări

Brașovul era un important centru de schimb, era numit ”emporiu al întregii Transilvanii” pentru că veneau mulți străini, iar negustorii locali plecau la mari depărtări. Printre cele mai scumpe mărfuri erau pânzeturile fine din Viena sau Bruges, broderiile din Spania sau covoarele și mătasea brută din Imperiul Otoman.

Negustorii, cărăușii și locuitorii orașului se întâlneau, iar carele și căruțele erau încărcate cu mărfuri ce veneau de la mari depărtări. Se încheiau tranzacții, se semnau cambii, se plăteau mărfurile, se sigilau, se scoteau pașapoarte de transport de la administrația orașului. În cuferele de călătorie se aflau pungi cu bani, acte, sigilii și podoabe scumpe. Mirodeniile erau la mare căutare, unele fiind vândute la Brașov, altele fiind doar tranzitate. Cert este că în secolul 16 mirodeniile reprezentau peste 20% din comerțul total. Diversitatea lor era uimitoare și prețul era mare, fie că vorbim despre piper, migdale, nucșoară, smochine, stafide, zahăr candel sau vanilie. Despre istoria Brașovului puteți afla pe larg vizitând Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului aflat într-o clădire pe trei niveluri ce se află în Piața Sfatului. Clădirea este un monument și a fost refăcută în 1566.

În Muzeul Civilizației Urbane (foto Vlad Barză)

Meșterii locali, atât românii, cât și sașii, erau cunoscuți pentru mărfurile care ajungeau la mare distanță: postavuri groase, piei tăbăcite, lăzi de Brașov, pălării, opinci, hamuri și funii.

Ruta cea ma cunoscută pentru mărfurile orientale pornea din centrele comerciale din Asia Mică: Smirna, Brusa, Damasc, Alep, ajungea prin peninsula Balcanică la Constantinople, Salonic, Adrianopole, Târnovo, trecea Dunărea, mărfurile aduse pentru a fi cumpărate la târgurile din Țara Românească și Moldova treceau spre Brașov prin trecătorile Carpaților. O parte dintre produse se comercializau la Brașov, o altă parte mergeau la alte mari târguri din Transilvania și altă parte ajungeau la târguri din Europa Centrală și de Vest.

Produsele erau duse pe numeroasele drumuri comerciale din jurul Brașovului, cum ar fi cel al Timișului, al Prahovei, al Ghimeșului, al Buzăului sau al Branului. Un drum de 300 km putea dura zece zile dacă erau bune condițiile meteo și mult mai mult dacă veneau ploile și drumurile deveneau imposibile.

Brașovul primise privilegii care obligau negustorii străini să-și desfacă mărfurile în oraș, iar negustorii locali cumpărau de la aceștia mărfuri en-gros la prețuri reduse și le vindeau apoi en-detail cu prețuri mult mai mari. În plus, orașul a primit privilegii comerciale atât de la domnitorii munteni, cât și de la cei moldoveni, volumul comercial crescând enorm după 1500.

O dovadă a importanței orașului este că în 1441, Iancu de Hunedoara le permite brașovenilor să bată monedă, dovadă a unei autonomii extrem de mari. Aproape 30 de ani mai târziu, regele Ungariei, Matei Corvin, acordă înlesniri fiscale orașului și dreptul de a colecta taxe vamale.

Brașovul în sec 18 (foto kronstadt-burzenland.de)

Centrul comercial se afla în jurul pieței din jurul Casei Sfatului, iar în 1545 a fost ridicată casa de comerț (Kaufhaus) pe banii celei mai bogate femei din oraș, Apolonia Hirscher. ”Casa Negustorilor“ sau „Podul Bătuşilor“, situată la colţul Străzii Hirscher cu Piaţa Sfatului era cea mai lungă construcţie din Braşov la acea vreme (60 metri) şi adăpostea standurile meşteşugarilor şi cântarul oraşului, iar pivniţa era destinată negoţului cu vinuri.

Piața orașului cuprindea mai multe piețe mai mici, specializate. De exemplu, piața de pește era pe actuala stradă Hirscher, târgul de vite era pe actuala str Diaconu Coresi, iar târgul de cai era pe actuala str Gh Barițiu.

Foto Vlad Barză

Breslele erau o forță în Brașovul medieval, iar aceste ”corporații” cuprindeau meșterii patroni de atelier care practicau același meșteșug. Existau peste 40 de bresle, de la aurari, tăbăcari și săpunari, până la brutari, rotari și chirurgi. Ucenicia dura patru ani și pentru a deveni calfă (lucrător calificat) persoana trebuia să dea examen în fața unor meșteri vechi. Breslele cele mai prestigioase primeau spre apărare fortificațiile orașului (porți, bastioane și turnuri), iar o plimbare prin Brașovul turistic înseamnă și o plimbare prin istoria breslelor.

Cetatea era înconjurată de fortificații și găzduia ateliere meșteșugărești și prăvălii, dar și casele ungurilor și sașilor, considerați cetățeni cu drepturi politice depline. În jurul cetății existau trei cartiere: Șcheii (cu pondere importantă de români), Brașovul vechi și Blumăna (suburbie situată lângă cetate, cu numele ce vine din germană (blumen = flori, Blumăna = dealul cu flori). Blumăna era inițial nelocuită, dar se estimează că în sec 14 au venit secui, români și apoi țigani. Blumăna este în zona actualului bulevard 15 Noiembrie. Ungurii îi spuneau Bolonya.

Șcheii erau numiți în germană Obere Vorstadt (suburbia de sus) sau Wallachiches Vorstadt (cartierul valahilor)

Evident că unde existau mulți negustori și călători existau și hanuri, unele mai pretențioase, cu condiții mai bune, altele mai rudimentare. Este atestat un han într-o clădire care fusese înainte lazaret pentru leproși, han situat în zona actualei coline a Universității. Lazaretul a devenit han după ce epidemia a încetat și nu a mai fost nevoie de lazaret. Hanul Mare se afla pe str Lungă în apropierea str Mureșenilor și a fostei porți a Mănăstirii (despre care puteți citi mai spre finalul articolului).

Biserica Neagră

Este cel mai cunoscut monument al orașului și are o istorie de peste 600 de ani. Pe amplasamentul ei a existat o biserică mai mică încă dinainte de 1300, iar construcția actualei biserici a început în 1383 când Brașovul era un oraș prosper și avea nevoie de o biserică de foarte mari dimensiuni.

Fto Rareș Bașturescu

Este un loc interesant, cu o istorie complicată, după cum notează Sextil Pușcariu:

”Numele acesta i s-ar potrivi și fără să fi fost pradă flăcărilor, căci piatra din care este zidită, nisipoasă și ușor de cioplit, are o față întunecată. Nu seamănă nici cu marmora albă a domului din Milano, nici cu piatra trandafirie care dă catedralei din Freiburg am Breisgau acel unic aspect desfătat”.

Pușcariu vorbește însă și despre defectele arhitecturale ale acestei clădiri și despre ce ne spune ea despre brașovenii de acum șase secole

”Concepută așa de mare, poate crescând chiar în timpul când se ridica, această catedrală depășea posibilitățile materiale prevăzute în planul inițial. Multe dintre podoabele arhitecturale caracteristice stilului gotic târziu lipsesc, precum lipsește și turnul al doilea. Cel rămas stingher n-are nici înălțimea nici avântul turnurilor gotice. În cei peste o sută de ani cât a durat zidirea vor fi fost câteva cutremure de pământ – în secolul al XV-lea sunt menționate șapte – care vor fi tăiat cheful credincioșilor să ridice prea sus turnul și să-i dea o formă prea ascuțită. Contraforturile, foarte puternice în partea sudică a bisericii, vorbesc și ele despre spiritul prevăzător al brașovenilor”. Autorul vine cu exemple despre cum s-a făcut economie la construcție: ”lipsește o rozetă mare cu vitralii multicolore deasupra intrării, ferestrele puteau fi mai mari, ”Bisericii îi lipsesc turlele ca niște săgeți, iar turnul actual, în patru muchii, ce se sfârșește la jumătate de drum, pare că este împrumutat de la o biserică de sat săsească”.

Foto Rareș Bașturescu

Cumplitul incendiu din 1689 a făcut ca o parte din acoperiș să se prăbușească în interiorul bisericii, care a fost aproape complet distrus. Clopotele au căzut și au distrus ceasul bisericii, fiind topite de incendiu.

În prezent, biserica este celebră și pentru concertele de orgă unde turiștilor li se cere punctualitate germană (încep la fix și nu intri dacă ai întârziat, chiar și dacă ai bilet).

Casa Sfatului

A fost menționată pentru prima oară în 1420 când deasupra prăvăliei breslei blănarilor s-a construit o cameră ”pentru acordarea dreptății”. Turnul a fost construit în 1515, iar ceasul este menționat într-un document din 1520. În Casa Sfatului se țineau ședințele consiliului orașului și se judecau procesele. În secolul 17 casa a suferit distrugeri majore, de două ori din cauza trăsnetului și o dată după incendiul din 1689, după care clădirea a rămas o ruină, renovarea completă fiind făcută în 1774. Un trompetist anunța din turn în vechime trecerea fiecărei ore.

Piața văzută din Casa Sfatului (foto Vlad Barză)

În prezent în Casa Sfatului se găsește un muzeu modest cu puține lucruri interesante despre istoria orașului. Mai mult, primul nivel era dedicat, la ultima noastră vizită, în 2019, unei expoziții despre Cerbul de Aur. Nu se poate urca nici în turn, ci doar la primul nivel al clădirii.

Porți, turnuri, bastioane

Brașovul este celebru și pentru fortificații și o parte dintre ele au supraviețuit și au fost și renovate, deși o altă parte consistentă a fost dărâmată după 1850 pentru a face loc orașului să se extindă.

Aici trebuie spus că doar puține orașe, cele foarte prospere precum Brașov, Cluj, Sibiu sau Bistrița, și-au permis să se înconjoare cu fortificații.

Regii Ungariei au dat ordin la final de secol 14 să se înceapă construcția de fortificații la Brașov, dată fiind importanța strategică a orașului, iar după prima invazie otomană, în 1421, sașii, speriați de ce ar putea urma, au grăbit construirea de fortificații.

Foto Vlad Barză

Nucleul principal al cetății Brașovului s-a dezvoltat între două dealuri (Tâmpa și Warthe), de-a lungul unei văi care urca în munți prin cartierul Șchei. Brașovenii au tot modernizat fortificațiile timp de peste 100 de ani, spre 1600, încercând să țină pasul cu evoluția armelor de foc, explică Radu Oltean în cartea ”Cetăți, castele și alte fortificații din România”..

Regele Sigismund a vizitat Brașovul de mai multe ori, pentru a supraveghea construirea fortificațiilor, iar uneori vizitele durau luni de zile și regele își muta aici toată curtea, în istorie rămânând vizita din 1427-1428.

Poarta Ecaterinei

Intrările în cetate erau asigurate de trei porți care făceau legătura cu suburbiile și doar una a mai supraviețuit și este superbă: Poarta Ecaterinei (Katharinen Tor), de la 1559. Poarta, numită în trecut și Poarta de Sus, a fost mult timp unica legătură a cetății cu cartierul Șchei. Poarta are patru turnulețe de colț, reprezentând, în Evul Mediu, pentru orașul Brașov, dreptul de a pronunța sentințe capitale (dreptul paloșului – Jus Gladii). Investițiile în această poartă au fost reduse fiindcă era foarte mic riscul unei invazii dinspre Șchei.

Celelalte două porți nu mai există de mult timp, dar au legătură cu cele mai cunoscute două străzi largi din centrul Brașovului: pietonala Republicii și cea paralelă cu ea: Mureșenilor.

Paradă pe Str Republicii în vara lui 2019

În zona unde astăzi este Rectoratul Universității se afla Poarta Vămii (numită de germani, a mănăstirii, Klostergasser Tor), iar strada Mureșenilor era numită de români Ulița Vămii. Poarta Străzii Vămii era o fortificație de aproape 100 de metri lungime și avea și un bastion ieșit în afara zidurilor în formă de potcoavă cu un pod mobil peste un șanț cu apă. Poarta a fost dărâmată la 1838.

Blumenauer Kirche (foto -kronstadt-burzenland.de)

O altă poartă veche, dar care nu mai există – Purzentor – a fost ridicată înainte de 1400 la începutul str Republicii de azi. Strada era numită Ulița Căldărarilor și a Porții, iar din 1602 găzduia negustorii moldoveni. După un incendiu a fost reconstruită, iar la 1537 avea un turn cu ceas, bastion în formă de potcoavă și un coridor boltit. Fortificațiile din actuala zonă Modarom au fost dărâmate în 1857.

Brașovul a avut câteva secole încă o poartă, Poarta Străzii Negre (Schwarzgasser Tor), menționată la jumătatea secolului 15 și zidită la 1578, deschisă apoi peste 200 de ani mai târziu, dărâmată în sec 19. Poarta se afla pe actuala str N Bălcescu și era apărată de breasla pielarilor.

Curtea bastionului Țesătorilor (foto Vlad Barză)

Brașovul a fost un caz special fiindcă avea spațiu limitat de extindere a fortificațiilor, fiind înghesuit între două dealuri înalte. Singura șansă ca lucrurile să iasă bine a fost ca brașovenii să folosească relieful în propriul avantaj, ridicând fortificații exterioare pe pantele dealurilor să nu se poată urca atacatorii pe ele și să bombardeze orașul, explică Radu Oltean în cartea ”Cetăți, castele și alte fortificații din România”. Tâmpa era prea abrupt pentru ca inamicul să-l urce cu artileria de asediu, iar pe dealul Warthe, mai blând, au construit Turnul Alb, bastionul Graft și Turnul Negru.

Bastionul este o lucrare de fortificație, constând dintr-un zid de pietre sau cărămizi, umplut cu pământ, care iese afară din linia sau locul întărit.

Ce spune Sextil Pușcariu despre bastioanele Brașovului.

Parada Junilor Brașovului acum câțiva ani. În 2020 nu s-a ținut din cauza crizei Covid-19 (foto – HotNews)

”La punctele expuse se mai adăugară la zidurile cetății, bastioanele. Ele datează din secolul al 15-lea, poate chiar din al 14-lea. Sunt distanțate la câte 110 metri și sunt mult mai ieșite decât zidurile, ca să se poată ținti și asupra asediatorilor de sub ele. Fiecare bastion era apărat de o breaslă (…) în caz de primejdie se suna clopotul bastionului și breslașii își luau postul în primire, ca și micile garnizoane ale turnurilor. Afară de pușcași, aici stăteau oameni gata să atace pe dușmanul ce ar fi cutezat să se apropie, cu apă clocotită și cu smoală topită ce ieșeau prin ciocurile ce ieșeau din zid. După crenelurile zidurilor zimțate erau așezați la început arcașii, mai târziu cei cu armele de foc”.

Cel mai vizitat este astăzi Bastionul Țesătorilor (Weberbastei), apărat și întreținut de breasla țesătorilor de in. Are o curte superbă și trei galerii de luptă dintre care două au fost construite înainte de 1450 și a treia între 1570 și 1573. Au fost construite și două turnuri de pază pentru corpul de gardă care supraveghea orașul și pentru a vedea dacă se vede vreo urmă de incendiu

Șcheii, prima școală românească și darul tiparului

Despre Șchei, Sextil Pușcariu spune ”Șcheii Brașovului au fost la origine o colonie slavă, românizată însă cu desăvârșire încă din secolii X-XI. După dovezile aduse de G Kisch, la venirea sașilor în secolul XIII nu mai existau slavi care să vorbească slavonește în părțile unde s-au așezat ei în Transilvania”.

Zona Piața Unirii, Șchei (foto – Rareș Bașturescu)

Istoricii nu au căzut de acord despre multe lucruri legate de Șchei, de istoria numelui și de etimologie. În general se consideră că numele provine din slava veche, în cronici apărând numele ”skey” ”șclau” ”șcheiu”. Se consideră că apelativul românesc ”șchiau” sau ”schiau” a existat în româna veche cu sensul de ”slav” de ”bulgar” și probabil a provenit din slava veche. Interesant este că maghiarii îi spuneau locului Bolgarszek iar germanii numeau locul Belgerey, de la bulgari. Unii istorici au susținut că locul ar fi fost locuit de bulgari, și nu de români, care ar fi sosit abia în secolul 14. Istoricii cred că a existat o strada a bulgarilor în Șchei, iar la final de secol 14 au fost aduși meșteri bulgari care au lucrat și la construcția Bisericii Negre.

Prima Școală Românească (foto Rareș Bașturescu)

Șcheiul este celebru pentru prima școală românească, care reprezintă o excepție în spațiul locuit de români, fiindcă era găzduită de o comunitate urbană prosperă formată din meșteșugari și negustori

Un document papal de la 1399 lasă de înțeles că școala românească avea ceva vechime, fiind construită alături de o biserică din lemn, ortodoxă. Școala veche este menționată și într-un document de la 1495 (”s-au zidit Sfânta Biserică și școala”), iar un secol mai târziu este construită școala din piatră, mai solidă.

Iată un pasaj din documentul din 1399 în care este descris Brașovul ”în târgul numit Corona, sau mai popular Brascho, în dieceza de Strigoniu, situat la granițele creștinătății (catolice n. a.), în care oraș locuiește și trăiește o mulțime atât de greci, valahi, bulgari, armeni, cât și alți necredincioși (necatolici n a)”.

Mințile luminate ale școlii din Șchei erau chemate de conducătorii Brașovului pentru a activa ca translatori, dar și ca delegați pentru relațiile cu Muntenia și Moldova, scrie Vasile Oltean în cartea ”Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului.

Sala Anton Pann (primascoalaromaneasca.ro)

”Poate să socotească oricine, precum, au fost Sașii către ticăloșii (n. a. săracii) șcheai, avându-i la cinste și dragoste pentru multe lucruri bune ce avea de la Șcheai trimtea și duce pe protopopul cu doi jurați la sfat și se sfătuia”, se spune în cronica anonimă a Brașovului, citată în cartea lui Oltean.

Este celebră scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521), care este cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Scrisoarea a fost descoperită peste 350 de ani mai târziu în arhivele Brașovului. Neacșu, un orășean din Dlăgopole (Câmpulung Muscel) îi scrie judelui Brașovului cu vești importante despre mișcările militare ale sultanului Soliman al II-lea.

Despre cum suna limba română pe atunci ne arată textul: iată un fragment din scrisoare

”I pak (= și iarăși / de asemenea) dau știre domnietale za (= despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (se referă la Sultanul Suleiman I Magnificul) au ieșit den Sofiia și aimintrea nu e. Și se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să știi domniia-ta că au venit un om de la Nicopoe (= Nicopole) de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în sus.

I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de oamini să fie în ajutor în corăbii.

I pak să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad (= Istanbul) cum vor treace aceale corabii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta”.

Totuși, trebuie spus că cel mai vechi text în limba română despre care știm că a existat este o scrisoare din 1495 a preotului de la biserica Sf Nicolae (popa Bratu), dar textul, scris la Sibiu, nu s-a păstrat.

După 1550 Brașovul a devenit centru important al tipăriturilor: cărțile tipărite începeau să se răspândească în această parte a Europei și erau extraordinar de rare și de scumpe. Dată fiind influența bisericii nu este de mirare că primele cărți au fost religioase. Două personalități au marcat istoria tiparului brașovean: Coresi și Honterus.

Interesant este că tiparul a ”emigrat” pe la 1550 la Brașov de la Târgoviște unde fuseseră tipărite cărți de cult în slavonă, dar, datorită condițiilor net mai favorabile cuvântului tipărit, centrul s-a mutat la Brașov, un motiv fiind și suspiciunea otomanilor față de tipărituri, se explică în Istoria României (Bărbulescu, Deletant, Hitchins, Papacostea, Teodor).

Strada în Șchei (foto Vlad Barză)

Se explică faptul că la Brașov nu doar mijloacele materiale erau superioare față de Târgoviște, dar și cererea pentru cărți tipărite era mult mai mare. Sub influența directă și indirectă a Reformei, luterană sau calvină, au apărut tipăriturile în limba română. Textele sacre care au format obiectul acestor tipărituri au fost traduse încă dinainte, poate din inițiativa unor curente străine ortodoxiei; dar tipărirea traducerilor a fost opera cercurilor reformate din Transilvania și a clericilor români care au aderat la inițiativa lor.

Printre primele cărți tipărite de diaconul Coresi (c 1510-1583) la Brașov se numără Octoihul, în 1557 și Întrebare creștinească (prima sa tipăritură în română, la 1560). Diaconul Coresi s-a mutat de la Târgoviște la Brașov unde a tipărit masiv timp de 25 de ani, având comenzi și de la autoritățile orașului, dar și de la domnii din țările române. Tirajul cărților coresiene era pe undeva pe la 150-400 de exemplare, iar câteva zeci de ani mai târziu prețul lor a crescut de cinci – șase ori. În prezent, numele Coresi rar este rostit în sens istoric, ci mai degrabă legat de shopping, cel mai mare mall al Brașovului purtând acest nume.

Iată un scurt citat din Coresi, pentru a vedea cum suna limba română pe la 1580 și cum își descrie Coresi misiunea. ”Dac-am cetit, bine am ispitit și socotit și am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează și întăresc cu Scriptura sfântă și mie tare plăcură și am scris cu tipariul voao fraților românilor să vă fie pre învățătură”

La 1498 se năștea la Brașov Johannes Honterus, celebru învățat umanist sas numit de Luther ”evanghelistul Ungariei”. Numele Honterus este purtat de liceul din curtea bisericii Negre, dar Honterus este cunoscut pentru multe lucruri, fiind chiar și muzician și cartograf. Honterus a fost sas, tatăl său a fost tăbăcar și Johannes a urmat studiile superioare la Viena, a predat la prestigioasa universitate din Cracovia și a tipărit la Basel o extrem de valoroasă hartă a Transilvaniei. Honterus a înființat și o tipografie (prima din Brașov, la 1535), și o moară de hârtie și a modernizat și vechea școală orășenească din Brașov unde se preda în germană și latină. În 1542 studenții școlii brașovene dau prima reprezentație publică de teatru în Casa Sfatului. Honterus a înființat în 1535 o tipografie la care au fost tipărite cărți didactice în latină, greacă și germană.

Picnic la Pietrele lui Solomon, după parada Junilor, cu câțiva ani în urmă