Cum s-au ajutat/încurcat unii pe alții, în pandemie, oamenii și animalele pe care le țin în casă

​Pentru că mulți au trebuit să muncească de acasă în perioada pandemiei, relația dintre aceștia și animalele lor de companie a trebuit să se adapteze. S-au ajutat reciproc sau mai degrabă s-au încurcat? Am încercat să aflu răspunsuri de la proprietari de animale, un psihoterapeut și un biolog specializat în comportamentul animalelor.

De la începutul pandemiei, oamenii și-au îndreptate mai mult atenția către animale decât de obicei. Anca Tomescu de la Adăpostul „Speranța” spune că în 2020 a existat un interes mai mare pentru închirierea de câini (lucru refuzat însă de asociație).

De asemenea, Asociația pentru protecția animalelor HOPE susține că numărul adopțiilor a crescut cu 15%. ARPAC (Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie) a realizat un studiu în care se arată că 17% dintre posesorii de câini și 16% dintre posesorii de pisici au declarat că şi-au luat un animal de companie în perioada stării de urgență.

Vlad Vancia este biolog specializat în managementul comportamentului și bunăstarea animalelor și are un CV impresionant în domeniu. El mi-a spus că, fără doar și poate, această pandemie a avut și are în continuare un efect puternic asupra relației om-animal.

„În cazul pisicilor, care sunt niște animale cărora le priește rutina, faptul că omul a rămas zi de zi acasă, a adus cu el o oarecare doză de stres, deoarece nu își mai pot desfășura rutina așa cum erau obișnuite.

În cazul unei relații sănătoase, pisica se poate adapta mai ușor și își creează o nouă rutină care să includă și bipedul din casă. În direcția opusă se află pisicile care nu își percep omul ca un prieten bun. Astfel, dacă acesta nu își cunoaște pisica bine și, în loc să-i ofere spațiu, interacționează des cu ea, calitatea vieții acesteia poate scădea.”

În cazul câinilor, spune Vlad Vancia, situația este puțin diferită, iar aceștia sunt mai fericiți de schimbare. „Prezența noastră constantă în casă îi poate liniști și stimula. În miile de ani în care i-am reprodus selectiv, am dezvoltat câini pentru care prezența omului este extrem de importantă: și-ar dori să ne stea în brațe sau să se joace cu noi non-stop.

Cu cât ne cunoaștem și înțelegem mai bine prietenul nostru animal, cu atât avem șanse mai mari să îl ajutăm în diverse situații.”

Dacă în această perioadă proprietarii de animale au fost stresați sau anxioși, e posibil ca aceste stări să se fi transferat și asupra animalelor, mai ales la câini.

„Aceștia au capacitatea și nevoia de a evalua mediul înconjurător și în funcție de modul în care ne percep nouă starea de spirit. Ei pot simți starea noastră crescută de anxietate sau stres olfactiv sau vizual” Pisicile? Ele au o anumită imunitate la treaba asta.

„Și pisicile pot simți asta doar că, în general, nu le afectează chiar atât de tare.” Ca o concluzie despre cum s-a schimbat relația animal-om, Vlad spune că în cazul relațiilor sănătoase, foarte puțin.

„Aș zice, mai ales la câini, că aceștia au devenit mai dependenți de noi. Au nevoie de mai multă atenție din partea noastră și le e tot mai greu să stea singuri. De altfel, aceasta e cea mai comună problemă comportamentală acum. Alături de cea în care câinii nu sunt socializați suficient, cu alte cuvinte nu sunt expuși la diverse situații, sunete (de mașină mare, stradă aglomerată etc.) sau la prezența străinilor (animale sau oameni) și ajung să fie stresați într-un mediu diferit de cel de acasă. Cel mai des observ asta în cazul cățeilor de până la un an, puii de pandemie.”

Dar care este efectul pe care-l au animalele asupra psihicului uman?

Pisica Lupița. FOTO: Arhiva personală

Pentru un răspuns am apelat la ajutorul Sabinei Strugariu, psihoterapeut cu o formare de lungă durată în psihoterapie relațională în cadrul EUROCPS. Ea spune că animalele de companie au fost și sunt în această perioadă o doză de normalitate și firesc, întrucât necesitățile lor nu s-au schimbat în urma pandemiei.

„Faptul că acum petrecem mai mult timp cu ele este, mai degrabă, o influență pozitivă asupra psihicului, dar și fizicului (cei care au căței au continuat să-i plimbe și să iasă din casă mai des).

Cred că este importantă și personalitatea animalului și ritualurile pe care oamenii și le creaseră împreună cu ei, însă, în mare, cred că această schimbare a intensificat conexiunea între oameni și animalele de companie pe care și le-au ales.”

Sabina ne mai spune și că prezența unui animal de companie aduce o multitudine de beneficii, cu atât mai mult într-o astfel de perioadă, și îi influențează pe posesorii lor, în special prin capacitatea lor de a trăi în prezent, de a fi atenți la nevoile de bază, de a se juca și de a se bucura de lucruri mici și simple și, mai ales, de a-și organiza lumea în jurul lor. Iar prezența unui animal de companie a fost cu adevărat importantă pentru persoanele care locuiesc singure.

„Cred că pentru cei mai mulți dintre noi a fost un ajutor și un echilibru. Deconectarea de la grijile zilnice prin interacțiunea, joaca, plimbările, mângâierile nerestricționate i-au ajutat pe oameni să fie mai prezenți în propriul corp și le-a oferit ocazii de a fi în contact cu o altă ființă, de a primi atenție și iubire și acceptare, întrucât animalul de companie nu te judecă pentru lipsa de eficiență pe care o simți, pentru zilele în care rămâi în pijamale, pentru confuzia, tristețea sau nesiguranța pe care le simți, dimpotrivă, va încerca să îți ofere atenție și alinare, în modul lor direct și deschis.”

Conform Sabinei, sunt studiile care arată că atunci când oamenii adoptă un animal se întâmplă lucruri bune, precum creșterea nivelului de serotonină și oxitocină (supranumiți și hormonii fericirii), a empatiei, a capacității de a trăi în prezent, de a te juca și relaxa, de a oferi și de a primi iubire necondiționată, ș.a.m.d.. „Iar pentru cei care au ales în această perioadă să își împartă timpul, energia și resursele cu un animal de companie a fost mai degrabă o formă de a-și îmbunătăți calitatea vieții în ciuda restricțiilor.”

Sabina Strugariu. FOTO: Arhiva personală

Însă, adopția de pui de câine în pandemie a generat o problemă specifică pentru aceste animale, pe care Vlad a început să o observe din ce în ce mai des.

„Cei mai mulți pui de pandemie, care au deja spre un an, au ajuns să vadă oamenii străini ca pe ceva negativ. Mai ales dacă vin la ei în casă. Deoarece, când aveau câteva luni și învățau despre mediul din jurul lor, a fost rar să interacționeze cu oameni sau câini străini (din cauza restricțiilor care au limitat mobilitatea oamenilor).

Asta îi face să fie sceptici, iar pe stradă sau chiar în casa lor dacă apare un străin vor avea tendința să reacționeze negativ.” Sabina spune că doar în relațiile care nu erau sănătoase înainte de pandemie a crescut nivelul de stres:

„Majoritatea persoanelor care aleg să aducă în familiile și în spațiul lor un animal, o fac pentru valoarea pe care acestea o aduc. Însă, ca orice ființă vie, un animal nu este o jucărie sau un obiect de care poți uita sau pe care îl poți neglija, ceea ce uneori poate fi un factor de stres, într-adevăr, și este important să învățăm să gestionăm și momentele în care fantezia despre a avea un animal în casă nu se potrivește cu realitatea.”

Ce ne-au povestit Vlad și Sabina se reflectă într-o măsură și în poveștile pe care le-am aflat direct de la cei care au lucrat de acasă, alături de animalele lor de companie, timp de un an.

Aleca Ivan (33 de ani) e freelancer în industria producției de film și publicitate video, un domeniu în care e aproape imposibil să lucrezi de acasă. Din acest motiv, în 2020 a petrecut mai mult timp cu Skiba, un ciobănesc de Berna care cântărește cât ea și care tocmai a împlinit 8 ani.

Înainte, timpul petrecut cu Skiba depindea de programul ei de la muncă. „În pandemie proprietarii au fost fericiți că puteau ieși cât de cât în voie pentru plimbările zilnice. Eu cel puțin zic că, dacă nu îl aveam pe el ca motiv să ies de 2 ori pe zi, aș fi luat-o complet razna în casă.”

Aleca ne mai spune că Skiba nu și-a schimbat neapărat comportamentul în timpul lockdown-ului, dar este mai afectuos. Dragoș Aliciu (33 de ani) e copywriter și, de la sfârșitul lui 2019, are o pisică neagră botezată Lupita, pe care a găsit-o în fața blocului.

Înainte, Lupita stătea singură de la 8-9 dimineața, până la 19-20. „Statul acasă ne-a dat o înțelegere mai bună despre nevoile ei de atenție, dragoste, interacțiune. Și a amplificat puțin sentimentul de vinovăție. Pentru că, văzând-o tot timpul, poți să-ți dai seama câtă nevoie are de tine în general.”

De când cu pandemia, Dragoș a observat că Lupita e foarte needy și, ca să atragă atenția, miorlăie, dărâmă lucruri, încearcă să deschidă uși. „Partea proastă e că, chiar dacă lucrăm de-acasă, nu înseamnă că avem mai mult timp. Stăm mai mult cu ea, dar nu e mereu timp de calitate.”

Ușile închise o enervează pe Lupita, pentru că nu-și poate face rondurile „sufragerie-dormitor-baie-sufragerie-hol”, acea rutină de care vorbea Vlad Vancia. Prin urmare, Dragoș spune că în call-urile de la birou se mai aude „stai puțin, că trebuie să deschid ușa pisicii”.

Andreea Bozoi (33 de ani) e CEO de agenție de digital și lucrează de acasă de pe 20 martie 2020. Are un chow chow crem, băiat, cu o vârstă de 3 ani și 8 luni, pe care l-am primit cadou de la prietenii ei. Îl cheamă Hash și l-a dorit foarte tare din nevoia de a se concentra și pe altceva în afară de muncă.

Înainte de pandemie îl lua cu ea la birou 3 din 5 zile lucrătoare. „Dacă plecam peste weekend, rămânea cu câte un cuplu de prieteni și niciodată nu avea probleme de separare sau de anxietate.”

Când rămânea singur în timpul săptămânii, în zilele de lucru, nu plângea, nu distrugea și dormea mult. Când venea acasă o simțea de la ușa blocului sau chiar din parcare. „Eram apropiați și mereu stătea undeva să mă poată vedea, dar la distanță, ca fiecare să aibă spațiul lui.”

De când cu pandemia, Andreea petrece toată ziua cu Hash, schimbare care l-a făcut să fie mai afectuos și apropiat. Acum Hash nu mai ține să aibă spațiul lui personal. „Dacă mă simt rău, el doarme la capul patului sau cu mine în pat. Când am fost bolnavă și nu m-am ridicat din pat 16 ore, nici el nu a cerut afară sau nu s-a mișcat de lângă mine.”

Victor Arvunescu (29 de ani) e jurnalist și are un motan în vârstă de 4 ani. „O fostă prietenă l-a salvat din tomberoanele de la Casa Presei, iar când m-a văzut s-a lipit instant de mine”. Înainte, pentru că era plecat în mare parte din zi, Toby stătea mai mult singur. Dar Victor spune că asta nu-l deranja pe pisoi.

„Poate era puțin mai happy să mă vadă seara. Acum e plictisit de moaca mea pe care o vede zilnic în casă.” De un an, Victor a stat toată ziua acasă și au fost rare momentele când Toby a mai rămas singur.

S-a schimbat relația om-animale în timpul pandemiei?

Aleca și Skiba. FOTO: Arhiva personală.

Aleca spune că acum îi este mai greu să-l lase singur pe Skiba. „Dintotdeauna am încercat să îl iau cu mine în toate vacanțele, dar au mai fost perioade de maxim 5 zile în care am plecat din oraș fără el. Acum îmi e aproape imposibil să mă gândesc la vacanța următoare fără să fac planurile în așa fel încât să îl pot lua și pe el.”

În toată această perioadă au dezvoltat un nou obicei drăguț: „Îi place foarte mult să stea pe salteaua mea de yoga în timp ce eu fac yoga și devine uneori un fel de echilibristică pe lângă câine. Cred că ar putea fi un nou sport în sine.”

În pandemie comportamentul lui Dragoș s-a schimbat față de Lupita: e mult mai atent la nevoile ei. „Sunt mai mari decât mă păcăleam eu că sunt. Noi în general stăm liniștiți la birou asumând o anumită doză de plictiseală pe care o are animăluțul, dar (mai ales la pisici) spunem că „lasă că doarme, lăsa că se joacă singură”. Da, face asta, dar tot are nevoie de interacțiune, mai ales când e o pisică tânără ca Lupita.”

În relația lor nu s-a schimbat mare lucru, dar încearcă să-i înțeleagă nevoia de atenție, să petreacă mai mult timp cu ea și se joacă mai mult împreună. În anul în care a lucrat de acasă,

Andreea a început să observe la Hash mai multe grimase, să înțeleagă mai ușor când are o nevoie sau când îi cere ceva. Se joacă mai mult, au început să facă plimbări mai lungi și se vede că asta îl face și pe el mai fericit. Andreea spune că în mod cert sunt mult mai apropiați și se înțeleg mai ușor.

„A devenit și mult mai protectiv. Am creat alte rutine: mă urmărește dacă fac yoga, ne jucăm după-amiază, când se trezește din somnul lui de frumusețe, vine și-mi cere dând cu laba să ieșim afară. Și am observat cât de tare se bucură, țopăind, când înțeleg ce îmi cere.”

Ce se va întâmpla când vom reveni la normalitate și la muncă

Victor și Toby. FOTO: Arhiva personală

Vlad Vancia ne spune că atunci când stăpânii își vor relua mersul la muncă o mare parte din animale de companie vor simți o doză de stres. „În cazul pisicilor, acestea sunt animale care iubesc rutina. Acestea vor fi nevoite să-și schimbe din nou rutina și să se obișnuiască să fie singure din nou.

Le putem ajuta această tranziție prin diverse tehnici de enrichment, adică să le încurajăm și să le stimulăm să aibă un comportament cât mai apropiat de cel normal din punct de vedere al speciei.

În cazul câinilor, ajută dacă începem să fim proactivi și să avem câteva ore pe zi în care să nu stăm în aceeași cameră cu câinele. Desigur și pentru ei enrichmentul poate reprezenta cheia succesului.”

Și pentru oameni readaptarea va fi dificilă. Sabina Strugariu ne spune că la început despărțirea va fi grea, dar vor fi și lucruri bune. „Cel mai probabil, vor fi persoane care vor continua să păstreze unele dintre ritualurile nou create – poate plimbările lungi dimineața și seara, momentele de joacă și interacțiune înainte și după program sau alte moduri creative de a intensifica contactul cu animalul de companie.

Vor fi cei care le vor lua propriilor animale de companie prieteni pentru a nu fi singuri (am câțiva clienți care deja au făcut acest lucru) și vor fi persoane pentru care această ruptură se va simți mai intens la început, până vor găsi noi modalități de a face față schimbării.”