Sari direct la conținut

Cum vrea Seat să lanseze cele mai ieftine mașini electrice din piață și de ce acest lucru este complicat

HotNews.ro
SEAT el-Born, Foto: Seat
SEAT el-Born, Foto: Seat

Marca spaniolă Seat are un loc special în uriașul plan de ”electrificare” lansat de Volkswagen Group, iar misiunea nu va fi simplă, fiindcă Seat ar trebui să aducă în piață cele mai ieftine mașini electrice și să ajute mai multe mărci ale grupului să lanseze mașini micuțe de oraș. Cele mai ieftine mașini electrice costă acum 22-23.000 de euro, iar Seat vrea să coboare sub 20.000 de euro. Așadar, nu vorbim de o versiune de ”Logan” electric, ci de o mașină mult mai scumpă, însă scăderea prețului sub acel prag este complicată.

Seat va lansa până în 2021 patru hibride plug-in și două mașini full-electrice. Prima mașină 100% electrică va fi una de clasa mini, o versiune a lui Mii, iar al doilea va fi un vehicul mai mare, El-Born.

Acum câțiva ani marca Seat părea a fi aproape de închidere, însă anul trecut a avut vânzări record de 518.000 mașini datorită SUV-urilor din gamă. Seat va deveni foarte importantă în grup, fiindcă va testa diverse modele electrice și reacția publicului la acestea.

Luca De Meo. șeful mărcii, spune că în 2021 ar vrea ca mașinile electrice să reprezinte 4-5% din vânzările totale ale brand-ului, în timp ce pe piața UE acestea au 1% din vânzările totale de mașini noi din toate mărcile.

Volkswagen vrea să lanseze o nouă platformă pentru mașini mici de oraș care să permită lansarea de mașini 100% electrice cu prețuri de sub 20.000 euro. Primele ar trebui să ajungă în piață în 2023, iar analiști citați de Financial Times, spun că pragul este greu de atins. De ce? Fiindcă bateria unei mașini electrice poate costa 6.000 euro la 60 kW, în timp ce motorul unei mașini convenționale, cu combustie internă, costă în jur de 2-3.000 euro.

Dacă este utilizată o baterie mai ieftină, însă mai mică, modelul riscă să devină cu totul neatractiv din cauza autonomiei reduse. Cele mai mici mașini electrice au o autonomie reală de 100 – 120 km, dar în piață îți fac loc și modele compacte ce pot merge și peste 200 km până la o nouă încărcare. La polul opus, montarea unei baterii mari crește prețul de construcție a mașinii și o face prea grea, astfel că trebuie găsită o cale de mijloc.

Seat a prezentat la Geneva, în martie, un concept de mașină electrică numit El – Born despre care a promis că va avea o autonomie de 420 km când va deveni mașină de serie. O echipă de 300 de ingineri lucrează acum la proiectul micilor mașini electrice, iar locul unde vor fi produse nu a fost ales.

În prezent cel mai ieftin Seat este micul Mii, de la circa 10.500 euro, iar cea mai scumpă este o variantă de Alhambra, la peste 46.000 euro.

Marca Seat și-a crescut vânzările puternic datorită intrării pe segmentul SUV-urilor, acestea reprezentând anul trecut o treime din total. SUV-urile au marjă mai mare de profit și datorită lor, Seat a ajuns la vânzări de 10 miliarde euro. Este vorba de modelele Arona, Ateca și Tarraco, micul Arona găsindu-și aproape 90.000 de clienți.

Vânzările Seat în UE au atins un maxim istoric de 443.000 de unități anul trecut, departe de cel mai slab an, 2012, când vânzările au fost de 261.000 de mașini.

Grupul Volkswagen a anunțat în prima parte a lui martie extinderea programului de lansări de mașini electrice și va aduce 70 de modele full-electrice până în 2028. dorind să vândă 22 de milioane de unități până atunci. Volkswagen a promis investiții de 44 miliarde euro pentru mașini electrice și autonome, până în 2023,

Surse: Financial Times, Automotive News

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro