Curentul se va scumpi cu cel putin 10%
Anul viitor va debuta cu noi scumpiri la energia electrica, cu aproximativ 10-12%. Cresterea se datoreaza in principal alinierii preturilor cu cele din UE si privatizarii societatilor Electrica Dobrogea si Banat.
Potrivit vicepresedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Ion Lungu, pretul curentului se va majora cu 5-7%, in functie de cererile celor trei mari producatori de energie, Hidroelectrica, Termoelectrica si Nuclearelectrica.
„In decembrie vom analiza cererile facute de acestia si vom hotari care va fi pragul de majorare al tarifelor, in functie de costurile de productie a energiei, de inflatie si de investitiile efectuate de producatorii de energie si totodata de alinierea tarifelor la UE“, ne-a declarat Lungu.
Peste majorarea efectuata de ANRE se va mai adauga si pragul de 3-4%, care a fost atribuit societatii italiene ENEL, conform contractului de privatizare al celor doua retele de distributie din Electrica. Pe de alta parte, tariful la enegie s-ar putea majora cu inca unu-doua puncte procentuale, conform directorului general al Hidroelectrica, Traian Oprea.
Acesta a declarat, ieri, ca in 2005 va fi o crestere de 50% la pretul pentru energie produsa in reteaua hidro, atat pentru alinierea tarifelor la UE, cat si ca urmare a investitiilor efectuate de societate. In prezent, contributia societatii la consumul intern este de 30%, iar cresterea tarifului cu 50% reprezinta majorarea pretului megawatului cu aproximativ 2-3 euro.
Deocamdata, vicepresedintele Ion Lungu nu se poate pronunta in legatura cu influenta care o va avea masura luata de Hidroelectrica, dar a precizat ca la ANRE singura impunere este ca pretul sa acopere costurile de productie si nu dorintele producatorilor.
„Inca nu am primit nici o cerere in acest sens si este putin probabil ca ea sa fie aprobata, dar vom analiza atat investitiile efectuate de ei, cat si majorarea tarifelor pentru alinierea la UE“, a precizat Lungu. Dupa majorarea tarifelor pentru energie electrica, costul reglementat pentru un kwh va depasi 4000 de lei.