De ce nu va functiona FMI niciodata ca lumea

Am mai spus`o si intr`un post anterior: globalizarea economica a luat`o mult in fata celei politice. Suntem mult mai dependenti unii fata de altii din punct de vedere al schimburilor economice, decat poate face fata politicul sa duca. Suntem in situatia in care desi barbatul are furculita si femeia cutitul, cei doi nu se intalnesc la aceeasi masa pentru a servi masa. Si asta mentine o stare de inconfort, sau in termeni de economie, de instabilitate. Ce treaba are asta cu FMI, ati putea intreba? Are, pentru ca rolul FMI este chiar cel de a pazi stabilitatea de care discutam.

Inainte de al doilea razboi mondial, a existat celebra deja Criza sau Marea Depresiune.

Somaj ridicat, inflatie cat casa, iar lumea o ducea rau de tot (nu ca acum cand unii spun ca resimt criza doar pentru ca nu`si mai cumpara un kilogram de cremwursti, ci doar juma de kil). Keynes (unul dintre nasii FMI) se temea ca dupa Razboi, va veni recesiunea. Asa ca s`a gandit sa infiinteze aceasta institutie care sa gestioneze stabilitatea mondiala. Era ingrijorat de faptul ca responsabilii economici si politici ai statelor lumii vor lua masuri fiecare dupa cum il va taia capul, ceea ce ar fi amplificat starea de rau economic.

In particular, era ingrijorat de faptul ca unele economii isi vor devaloriza intentionat monedele, provocand ceea ce se cheama “devalorizare competitiva”. Ei bine, unul din motivele pentru care Keynes a imaginat FMI a fost pentru a nu permite acest lucru, (castigul unei economii pe seama alteia). Dar mai era un motiv pentru care FMI a fost infiintat. Multe tari aveau nevoie de bani pentru a`si relansa economiile slabite. Lucru normal, la urma urmei. E ca si cum cineva v`ar imprumuta pentru a va deschide o afacere si a putea deveni prosperi.

Si Keynes se gandea ca o institutie care sa colecteze bani de la statele membre pentru a le imprumuta pe cele aflate in nevoi, era necesara. De ce sa avem un mar stricat intr`o lada, cand am putea sa le avem pe toate sanatoase cu un efort minim, se gandea Keynes? Deci FMI isi avea si acest rol; de a imprumuta bani tarilor care erau nevoite se faca cheltuieli bugetare pe care nu si le permiteau, dar care le`ar fi adus pe termen mediu si lung o crestere economica sanatoasa. Motivul? Multe economii erau slabite prin contagiune sau prin ceea ce se cheama “externalitate”. O economie slabita o influenteaza pe cea a statului vecin, transmitandu`i bolile de care sufera. FMI a recunoscut asadar aceste interdependente economice, pe care a incercat sa le gestioneze cat mai suplu.

Din pacate insa, atunci cand FMI a fost infiintat, s`a facut o eroare fundamentala. Administrarea acestei institutii a fost lasata pe mana bancilor centrale si ale ministerelor de finante. Atunci a fost o decizie naturala, fara sa se gandeasca la faptul ca atat bancile centrale cat si ministerele de finante sunt preocupate de pietele financiare si cele monetare. Asa se face ca FMI si`a indreptat interesul prioritar asupra inflatiei. Nu asupra somajului sau asupra cresterii economice. Este ca si cum atunci cand ti`ai dori o femeie frumoasa in pat, nu te`ai uita decat la sanii ei, nu si la faptul ca ii lipseste un picior, sau ca nu are dinti in gura.

Keynes stia riscul la care se expune, pentru ca de cate ori a avut ocazia, le`a dat peste bot ministrilor de finante care luau decizii contrare interesului economico-social, cautand profiturile proprii. A avut loc o enorma dezbatere in presa economica a vremii, din care teoriile lui Keynes au iesit castigatoare. Pe scurt, in perioade de criza sau de revesiune, cobori taxele si impozitele, cheltui mai multi bani de la buget, chiar daca asta se traduce printr`un deficit. In timp insa, guvernatorii bancilor centrale si ministrii finantelor au revenit la vechile metode de lucru, aratandu`se preocupati nu de stabilitatea economica mondiala, de somaj, de crestere economica, ci de dobanzile cu care tarile imprumutatoare le acorda celor imprumutate.

Rezultatele s`au vazut imediat. FMI a trecut la incurajarea micilor economii de a`si liberaliza conturile de capital, pentru a permite fluxurilor de bani sa intre in tara. Aceste fluxuri financiare, mai ales cele pe termen scurt, au fost sursa crizelor din anii ’90.

Se stie, pietele financiare fac profituri si atunci cand fluxurile financiare intra in economia unei tari, si atincui candi es. Pana si in economiile aflate in recesiune, aceste fluxuri de capital pe termen scurt aduc profit. Pentru ca trebuie restructurate companii, trebuie know how etc. La inceputul anilor 2000, FMI a facut un studiu din care a rezultat singura concluzie umana care putea rezulta: ca in economiile emergente, fluxurile de capital pe care chiar ei le incurajasera, au produs nu crestere economica, ci instabilitate economica.

Sigur ca pentru statele cu pricina, era cam tarziu. FMI se comporta de multe ori ca un bancher. Dadea bani unor tari care nu aveau nevoie in mod necesar, iar cand nevoia aparea, ii cereau inapoi. In Indonezia, dupa ce FMI a venit si le`a cerut cresterea dobanzii cheie la niveluri gigantice, chiar si firmele cele mai profitabile au crapat. Rata de falimente era de 75%. Trei din patru firme dadeau faliment. In Coreea, una din doua a falimentat. Cu un asemenea numar de falimente, economia evident ca s`a contractat. Economia contractandu`se, evident ca investitorii straini si`au scos banii cat mai degraba, aruncand si mai in rahat economia. Prin efectul de contagiune, economiile bolnave au transmis vecinilor lor simptomele bolii. Asa se face ca intreaga regiune s`a dus la fund, din punct de vedere economic, iar populatia zonei, cand mai aude de FMI, isi face cruce cu limba in cerul gurii.

(dupa o idee de Joseph Stiglitz)

Citeste si comenteaza pe Dan Popa’s Weblog.