Sari direct la conținut

De ce roiurile de lăcuste se îndreaptă în aceeași direcție? Ce au descoperit cercetătorii legat de canibalismul lăcustelor

HotNews.ro
Roi de lacuste, Foto: Jam Press-Michele Martinelli / Splash / Profimedia
Roi de lacuste, Foto: Jam Press-Michele Martinelli / Splash / Profimedia

Roiurile de lăcuste care înnegresc cerul și devastează culturile din calea lor sunt cunoscute încă din timpurile biblice, dar ele încă amenință securitatea alimentară a milioane de oameni din Asia și Africa.

Oamenii de știință au anunțat joi că au descoperit un feromon pe care aceste insecte îl emit pentru a evita să fie mâncate de alte lăcuste – o descoperire care ar putea fi folosită în viitor pentru a le „îmblânzi” și a stopa formarea de roiuri migratoare, potrivit AFP.

Bill Hansson, șeful departamentului de neuroetologie de la Institutul Max Planck și autorul principal al studiului, publicat în revista Science, a declarat pentru AFP că s-a bazat pe cercetări anterioare care au arătat că aceste roiuri sunt parțial guvernate de amenințarea canibalismului.

Canibalismul nu este neobișnuit în natură – de la leii care mănâncă pui care nu le aparțin, până la vulpile care își mănâncă partenerii morți pentru a se întreține.

În cazul lăcustelor, canibalismul are un scop specific.

De ce roiurile se îndreaptă în aceeași direcție

Lăcustele migratoare (Locusta migratoria) trec prin faze comportamentale atât de diferite, încât până de curând se credea că sunt specii separate.

În general, aceste insecte sunt mai degrabă solitare și mănâncă relativ puțin.

Dar ele se transformă atunci când densitatea populației lor crește, în timpul ploilor și a condițiilor de reproducere temporar optime – urmate de o perioadă de lipsă de hrană. Un val de hormoni le face să bâzâie, formând aceste roiuri și făcându-le mai agresive.

Aceasta este cunoscută sub numele de faza „gregară”, iar canibalismul se crede că le menține în mișcare spre zone mai bogate în hrană, potrivit unui studiu realizat în 2020 de Iain Couzin de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Animalelor.

Într-adevăr, explică Bill Hansson, „lăcustele mănâncă din partea din spate a corpului. Așa că, dacă se opresc din zbor, sunt mâncate de o alta”. Acest lucru explică de ce roiurile se îndreaptă în aceeași direcție.

Patru ani de testare

„Ne-am gândit că fiecare insectă dezvoltă un fel de apărare”, a continuat el.

Pentru a determina acest lucru, experimentele au durat patru ani. El și echipa sa au demonstrat mai întâi că ratele de canibalism au crescut într-adevăr odată cu creșterea numărului de lăcuste „gregare” dintr-un roi (de la 50), demonstrând în laborator ceea ce fusese observat pe teren în Africa de către Iain Couzin.

Apoi au comparat mirosurile emise de lăcustele solitare și de cele gregare și au identificat 17 dintre acestea, produse exclusiv de lăcustele gregare.

S-a demonstrat că o substanță chimică în special, fenilacetonitrilul, respinge alte lăcuste în timpul testelor.

Această substanță este implicată în producerea unei toxine de către lăcustele gregare, astfel încât pare logic ca aceasta să fie semnalul trimis celorlalți indivizi pentru a se ține la distanță.

Modificarea genetică

Pentru a-și confirma descoperirea, oamenii de știință au modificat genetic lăcustele astfel încât acestea să nu mai poată produce fenilacetonitril. Rezultatul: au fost mai vulnerabile la canibalism.

Cercetătorii nu s-au oprit aici, testând zeci de receptori olfactivi ai lăcustelor, ajungând în cele din urmă la unul care era deosebit de sensibil la substanța chimică.

Lăcustele modificate genetic, care nu mai erau capabile să folosească acest receptor, au prezentat un comportament canibalistic sporit.

Într-un articol publicat tot în revista Science, cercetătorii Iain Couzin și Einat Couzin-Fuchs au declarat că descoperirea aruncă lumină asupra „echilibrului complicat” dintre mecanismele care determină lăcustele migratoare să se grupeze sau să intre în rivalitate.

Metodele de control al populației lor ar putea folosi tehnologii care să sporească competiția dintre ele. În același timp, „nu trebuie să eradicăm specia”, avertizează Bill Hansson.

El adaugă: „Dacă putem reduce dimensiunea roiurilor sau le putem atrage în zone fără culturi, atunci vom avea mult de câștigat”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro