De veghe la statuie (de Mircea Mihaies)

„Faptul de-a fi scris o fraza, o singura fraza, in care deplangeam preluarea de catre doamna Doina Cornea a stereotipiilor echipei de laudatori ai actualului guvern mi-a atras o multime de corectii usturatoare”.

Mi-am luat, in articolul cu pricina, toate precautiile de rigoare (si nu le-am luat conjunctural, ci pentru ca realmente cred in ele) – dar degeaba. Repet: cred ca doamna Doina Cornea este una dintre putinele personalitati luminoase ale anilor ‘80, cred in curajul ei, cred in multe din pozitiile asumate dupa 1990.

Observ insa ca despre anumite personaje nu poti vorbi in Romania alb-negrului decat avand intr-o mana bolul cu apa sfintita, iar in cealalta cadelnita cu tamaie. Ca unul care am spus de-a lungul vremii suficiente lucruri aspre despre Traian Basescu (si le-am spus chiar in ultimele luni) am gasit de cuviinta ca pot emite anumite rezerve si fata de luarile de pozitie recente ale doamnei Cornea.

Frustrati, responsabilii corectitudinii politice au tabarat pe mine cu pumnii si picioarele.

Problema esentiala a devenit, sub pana lor, nu ce spune si ce nu spune Doina Cornea. Accentul cade pe ceea ce spun ei despre declaratiile Doinei Cornea. In felul acesta, fostei disidente i s-a luat dreptul la eroare – forma suprema a democratiei, in opinia mea.

In talmes-balmesul mediatic de la noi se aud la tot pasul grozavii, asa incat, psihologic, pot intelege spaima doamnei Cornea de a nu ne trezi peste noapte cu o dictatura personala.

Evocand o astfel de posibilitate trebuie sa fim insa realisti: chiar mai e plauzibil asa ceva in Romania anului 2007? Prin ce mecanisme s-ar putea metamorfoza Traian Basescu intr-un nou Ceausescu – asa cum se teme doamna Cornea? In cadrul legislativ actual, Traian Basescu s-ar inscauna dictator doar printr-o lovitura de stat.

Cum s-ar produce ea? Cine l-ar sprijini? In niciun caz, hulita „elita culturala”. Cum s-ar mentine mai mult de trei secunde la putere fara ca societatea civila, intelectualii si sistemul de partide sa reactioneze violent? (De Europa si de NATO nu mai vorbesc pentru ca oricum guvernului si adulatorilor sai nu le pasa de ele!)

In fapt, Traian Basescu este un om fara putere. Ceea ce-l face redutabil sunt tocmai atacurile fara masura la adresa lui. Desi opozantii presedintelui refuza evidenta, intreaga putere a Romaniei este concentrata in mainile a doua entitati: guvernul si parlamentul.

Primul poate cheltui discretionar sumele avute la dispozitie (vezi suprafinantarea serviciilor secrete), al doilea are capacitatea de-a lua, tot discretionar, absolut orice masura. Inclusiv, asa cum am spus in timpul crizei din primavara acestui an, sfartecarea sau dizolvarea tarii.

Forta reala de care dispune Traian Basescu e credibilitatea.

Or, atacurile la adresa lui urmeaza un scenariu precis: indiferent de situatie, Basescu trebuie pus sub acuzatie. El e sistematic invinuit de lucruri pe care, de buna voie si nesiliti de nimeni, le fac tocmai adversarii sai.

Iata cazul motiunii depuse de PSD-ul lui Mircea Geoana: prin clasicul sistem al transformarii realitatii in opusul sau, s-a conturat opinia ca Traian Basescu ar fi adevaratul ei initiator! Cum? Cand? Unde? Nu are importanta! Important e sa rostesti o enormitate, iar apoi sa-i maximizezi efectele si s-o returnezi in chip de adevar infailibil.

In ce ma priveste, am sentimentul ca Traian Basescu nu se simte prea confortabil cu ideea ca motiunea va trece.

Ce ar avea tara de castigat (si, pe cale de consecinta, el insusi) daca am cadea in previzibilul haos al negocierilor pentru un nou guvern? Ar face vreun serviciu protejatilor sai din PD? Si asta tocmai in prag de iarna, cand penelistii sunt pe cale sa-si rupa complet picioarele? Acum, cand inflatia o ia razna, iar economia se apropie vertiginos de pamant? Chiar atat de naiv sa fie Traian Basescu?!

Revenind la doamna Doina Cornea: am impresia ca aparatorii din oficiu ii fac o mare nedreptate: o privesc de parca ar fi trecut deja in lumea celor drepti. E mizerabil, intr-adevar, sa te rafuiesti cu cineva care nu se mai poate apara. Realitatea e ca d-na Cornea e cat se poate de vie si, prin urmare, supusa erorii – ca oricare dintre noi.

A-i daltui intolerant, dispretuind nuantele si contextele, o imagine de intangibilitate e cel mai sigur semn ca avocatii sai nu dau doi bani nici pe democratie si nici pe opiniile d-nei Cornea. Pentru ca democratia inseamna dialog viu, schimb contondent de idei si chiar contestare (cand e cazul).

Democratia nu e in niciun caz oarba idolatrizare venita din partea unor piticanii care-si racoresc arsurile resentimentare veghind militareste la soclul unei statui care exista independent de exhibitiile „corectilor politic”.