Deputat PSD: Proiectul pentru rezidențiat trebuie votat marți. Întârzierea amână examenul pentru ianuarie
Votul final pe proiectul privind examenul de rezidențiat trebuie dat marți, astfel încât legea să fie promulgată la începutul săptămânii viitoare. „Orice zi întârziată de la acest calendar va determina amânarea rezidențiatului din acest an pentru luna ianuarie”, a spus Florin Buicu, deputat PSD.
Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Florin Buicu, a declarat, luni, că toate actele normative necesare desfășurării rezidențiatului trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial până în data de 7 noiembrie, scrie Mediafax.
„Înseamnă practic mâine vot final, săptămâna viitoare – luni – președintele să promulge legea, astfel încât marți – miercuri să apară legislația subsecventă necesară pentru desfășurarea rezidențiatului. Orice zi întârziată de la acest calendar va determina amânarea rezidențiatului din acest an probabil pentru luna ianuarie, anul viitor”, a spus Florin Buicu, deputat PSD.
În mod normal, examenul de rezidențiat trebuia să se desfășoare mai devreme, însă ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății nu a putut fi semnat, din cauza faptului că nu există un ministru la Educație.