Despre legea ANI (de Miron Damian)

Cererea ministrului Justitiei de revocare a unui adjunct de la DNA s-a produs simultan cu adoptarea intr-un final a legii Agentiei Nationale de Integritate. Nu stiu daca asta a fost o tactica premeditata, urmarind ca discutia despre aceasta lege sa acopere scandalul revocarii procurorului.

Oricum, daca acesta a fost planul el a esuat destul de spectaculos, pentru ca lucrurile s-au petrecut exact invers.

Legea ANI fusese maltratata teribil de deputati; insa la Senat, care e camera decizionala in aceasta privinta, lucrurile au fost in buna masura corectate. S-a introdus dispozitia confiscarii bunurilor sau sumelor obtinute ilicit, o decizie a CCR decisese ca o astfel de prevedere este constitutionala.

Impotriva formei finale a legii se enumera faptul ca s-a scos incompabilitatea intre functia de parlamentar si cele de avocat, jurist sau notar. Dar poate principala critica, principala diferenta intre proiectul votat si cel initial, este ca Agentia este subordonata Senatului. Termenul este exagerat.

Legea nu da voie (din contra, interzice explicit) si Senatului si oricarei alte institutii sa se amestece in activitatea Agentiei. Senatul are este institutia care numeste sefii Agentiei, insa doar formal – sefii sunt de fapt alesi prin concurs; si ii demite, de asemenea, formal – temeiurile pentru demitere sunt enumerate de lege.

Senatul mai numeste, tot formal, si Consiliul National de Integritate, institutia reprezentativa care coordoneaza conducerea Agentiei. Din acest punct de vedere, legea nu are probleme. Evident, exista posibilitatea ca Senatul sa abuzeze de prerogativele care i le ofera legea, dar posibilitate de abuz exista indiferent de forma unei legi.

Ceea ce mi se pare mie intr-adevar o problema, si un punct negativ al legii, este faptul ca senatorii au decis in plen sa amendeze legea iesita de la Comisii, si au marit ceea ce se numeste diferenta vadita intre averea dobandita in cursul mandatului si veniturile declarate.

Diferenta vadita este pragul peste care inspectorii Agentiei pot dispune pe mai departe verificarea caracterului justificat al averii. Cu alte cuvinte, daca diferenta este sub suma asta se considera practic ca e justificata. Initial diferenta vadita insemna peste 2% diferenta intre averea dobandita si veniturile declarate, dar nu mai putin de 10.000 de euro.

Senatorii au marit pragul la 10%, dar nu mai putin de 20.000 de euro. Asta inseamna ca un demnitar poate sa nu aiba justificari pentru o suma de 19.999 de euro, si sa scape de prevederile legii. E cam mult, cel putin raportat la salariul mediu, chit ca pentru averile unor politicieni ar putea sa para hilar de putin.

Una peste alta, legea este la locul ei – e un pas inainte care merita o presa mai buna, chiar date fiind circumstantele. E un instrument anti-coruptie gata sa-si faca treaba pentru care a fost conceput.

Or, aici e chestiunea esentiala. Chiar daca prefer sa vad jumatatea plina a paharului, nu inseamna ca am uitat ca mai e o jumatate de pahar de umplut. Legea e gata, institutiile vor fi puse pe picioare. Insa mai trebuie sa functioneze efectiv. Caci, spre deosebire de anecdoticul pahar, in aceasta privinta ceva facut pe jumatate este egal cu nimic.

Cat de necesara si de bine scrisa o fi legea, ea trebuie pusa in aplicare, altfel e ca si cum n-ar fi existat.

COMPLETARE: Sa ma fi pripit? Oare ne-au pacalit, din nou? Cum spune mai jos Notarul anonim, diferenta esentiala dintre cele doua variante pare sa fie intre “a nu putea demonstra ca averea a fost obtinuta pe cai licite” – avere nejustificata; si “a demonstra ca averea a fost obtinuta pe cai ilicite” – avere ilicita.

De ce e diferenta importanta? Pentru ca difera cine anume trebuie sa demonstreze.

Adica proiectul initial al legii ANI, “proiectul Macovei” se ocupa de averea nejustificata. In versiunea respectiva, daca exista o diferenta vadita dintre averea dobandita in cursul mandatului si ce se putea obtine prin veniturile declarate, atunci cel cercetat trebuia sa demonstreze ca a obtinut diferenta pe cai licite.

Daca nu reusea asta, atunci diferenta devenea “avere nejustificata” si se santiona disciplinar si, daca nu ma insel, era impozitata dublu. Ideea era ca o confiscare a sumei nejustificate ar fi neconstitutionala; legea fundamentala interzice explicit confiscarea averii dobandite licit, si prevede ca se prezuma dobandirea ei licita.

Or, si aici e sursa mea de confuzie, legea anterioara de control a averii, Legea 115/1996 spunea ca, in urma controlului averii comisia poate lua 3 decizii, constatand ca a) averea (parte din ea) nu a fost dobandita licit (n.b.

nu se spune “a fost dobandita ilicit”), caz in care decide instanta; sau b) provenienta bunurilor este justificata, si dosarul se claseaza; sau c) se constata fapte penale si se trimite dosarul parchetului. In cazul a) instanta poate decide confiscarea acelei parti a averii daca, reproduc ce scrie in lege, dobandirea lor nu este justificata.

Cu alte cuvinte, se pare ca dupa legea respectiva daca cercetatul nu poate justifica provenienta licita a averii atunci caracterul “nejustificat” se sanctioneaza la fel ca cel “ilicit”. Dubios. Insa, prevederea a fost subiectul unei exceptii de neconstitutionalitate in urma cu cateva saptamani, iar CCR a respins exceptia! Nu stiu pe ce motiv.

Revenind, in urma acestei decizii a Curtii (?) in noua forma a legii s-a reintrodus prevederile privind confiscarea averii, alaturi de celelalte sanctiuni… Dar nu se mai sanctioneaza averea nejustificata. Se sanctioneaza doar averea ilicita. Diferenta? Articolul 43. aliniatul 2: “Caracterul licit al dobandirii averii se prezuma.

Inspectorul de integritate trebuie sa dovedeasca caracaterul ilicit al partii de avere dobandite sau a bunului a carui confiscare o solicita.” Problema e, ce se intampla cu cazul in care nici inspectorul nu poate dovedi caracterul ilicit, dar nici cercetatul nu-si poate justifica averea? Nimic, daca inteleg bine.

Si sanctiunile disciplinare care erau, in vechea forma a legii, pentru avere nejustificata, in noua forma sunt tot pentru averea ilicita, vezi art. 48 alin(1). Cu alte cuvinte, legea s-a facut mai severa in ce priveste sanctiunile, dar in acelasi timp a devenit mult mai dificil sa se ajunga la sanctiuni.

Insa ma mira ca, exceptand Notarul Anonim, nimeni nu pare sa fi reclamat diferenta asta; din contra “inasprirea” legii prin confiscarea averii este enumerata la puncte in plus ale noii legi. Din nou, poate ca imi scapa ceva mie in toata discutia asta.

Comentarii pe blogul lui Doc