Destructurarea Sistemului. Scurta istorie cu Iliescu si Udrea

In 90, noua putere politica, emanata din esaloanele secunde al PCR, a facut un pact nescris cu esalonul doi al securitatii, mai ales al securitatii externe: noi va lasam puterea economica, voi ne lasati puterea politica. Asa s-a pastrat la putere gasca transpartinica mosita de Ion Iliescu si Adrian Nastase, asa s-au nascut marii afaceristi ca Magureanu&fiul, DIP, Urdareanu, Ioan Niculae, Adamescu, Voiculescu, Vintu, Patriciu, Atanasie Stanculescu. Timp de peste 20 de ani, acesta a fost Sistemul, care a facut trei rele majore: a innabusit economia prin furt, a alienat cetatenii si a vulnerabilizat strategic Romania. De citiva ani vedem o lupta pentru ruperea acestui pact si redarea Romaniei romanilor. Pactul politicieni – securisti e supus acum unei presiuni uriase atit interne (institutiile functionale + cetateni), cit si externe (UE + SUA).

• Atentie, trebuie sa facem o subliniere importanta. Ce vedem acum nu e o lupta de inlocuire a actorilor din Sistem (adica o repozitionare de forte, tipica luptelor intre mafioti). E o lupta pentru spargerea Sistemului, pentru ruperea pactului originar, a actului fondar care a impus reguli strimbe. Oricit ar incerca unii sa acrediteze ideea ca e vorba de rafuieli in Sistem, nu-i ascultati.

Mineriada din iunie 1990, evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures, mineriada din 1991 – toate au fost momentele in care puterea politica s-a legitimat prin forta, incercind sa faca un pact si cu societatea: noi va garantam linistea, voi ne garantati nepasarea. Practic, Iliescu si comunistii sai, de coniventa cu fostii securisti, actionau ca niste pompieri piromani: ei faceau focul, apoi ei il stingeau, iar populatia era fericita ca are cine sa ii apere.

Arsenalul de argumente si instrumente folosite de Iliescu&gasca de securisti sint luate din manualele de propaganda ale KGB. Numindu-i pe protestatari legionari, fascisti ori nazisti, va suna cunoscut? Exact la fel face acum Rusia, cind vrea sa-si discrediteze adversarii politici. Iliescu&co semanau frica in rindul cetatenilor, iar frica, dupa cum stim de la antropologul Vintila Mihailescu, e cel mai bun agent comercial: el te face sa cumperi sau sa accepti remediul imediat. Iar remediul era cedarea puterii totale catre cei aflati in functii, astfel incit ei sa ne apere. Sa ne reamintim: la fel e acuzat ca a procedat si Vladimir Putin cind a inventat amenintarile si atentatele teroriste ale cecenilor. Dupa atentatele singeroase, despre care jurnalista Ana Politkovskaia a scris ca au fost organizate chiar de KGB-istii lui Putin, acesta si-a intarit pozitia interna, profilindu-se ca furnizor de securitate pentru cetateni. La fel au procedat Iliescu si acolitii lui.

Inapoi la anii 90-2000, cind pactul dintre noii nomenclaturisti si securisti functiona aproape perfect si ducea la devalizarea de banci pe banda rulanta, furt de fabrici, spoliere de fonduri publice. A aparut o presiune evidenta a cetatenilor pauperizati, dar si secatuirea izvorului de bani publici.

In 1996, Iliescu a inteles ca trebuie sa se dea temporar la o parte, pentru a oferi o supapa nemultumirilor populare. Perioada 1996-2000 nu a fost insa doar o supapa, asa cum sperau Iliescu si papusarii lui. Chiar si sub conducerea unei coalitii fragile (CDR) si a unui presedinte ezitant (Emil Constantinescu), Romania a facut pasi mari spre o democratizare reala: reforme dureroase, apropierea de NATO, apropierea de UE ca urmare a vestitei Declaratii de la Snagov (semnata in 1995 de toti liderii partidelor parlamentare).

Venit inapoi la putere in 2000, Iliescu a inteles de unde bate vintul. Puterea si banii erau in Vest, caci Rusia isi lingea ranile dupa mandatul lui Boris Eltin si abia isi descoperea noul tar, pe Vladimir Putin. Romania trecuse pe linga dezastru din cauza crizei de lichiditati, iar complexul securistic-economic avea nevoie de fresh money. De unde ii putea lua? Din Vest. Asa ca a inceput Marea Mimare. Mimarea reformelor, mimarea indeplinirii standardelor europene si euro-atlantice.

Norocul romanilor a fost ca, odata inceputa mimarea, unele reforme chiar au avut loc. Principiul fake it till you make it s-a aplicat si la depresia profunda a romanilor. Inca un noroc istoric, nascut din pacate dintr-o mare tragedie, a fost atentatul de la WTC din 11 septembrie 2001. Atunci, Romania a aparut pe harta americanilor ca un posibil furnizor de solutii de securitate.

Dar Sistemul a continuat sa-si joace cartile. A inventat noi politicieni manevrabili, gen Tariceanu, Blaga, Udrea, Oprea, dar si noi afaceristi pe post de marionete pentru marii papusari din spate: Buzaianu, Budeanu, Socol, Cocos. Dan Tapalaga descrie perfect o piesa din acest puzzle, piesa din dosarul Udrea – Buzaianu – Andronic. El spune ca e „o lume mica dar extrem de influenta, cu legaturi in fosta securitate, in special DIE/SIE. Constatam asta mai ales din conexiunile externe ale retelei. Aceasta lume s-a tot mutat dupa putere, bani si contracte. A trecut de la Adrian Nastase, la Calin Popescu Tariceanu, s-a lipit de Crin Antonescu, de Andrei Chiliman, de Traian Basescu sau de Victor Ponta, gasind diferite portite, proxy, avatari, interpusi sau oameni de incredere”.

Numai ca datele s-au schimbat. Romania era deja in UE si, mai ales, in NATO, care au investit enorm in curatarea justitiei si reformarea institutiilor militarizate.

Cel care a rupt cu adevarat paradigma (din calcul de integrare in UE, din oportunism fata de SUA, din instinct politic – deja nu mai conteaza) a fost Traian Basescu. Om al Sistemului, a rupt la un moment dat cercul si a creat primele brese uriase.

In coasta NATO se ridica la acel moment o Rusie tot mai puternica, iar multi dintre componentii Sistemului (adevaratii papusari si marionetele lor) reprezentau vulnerabilitati majore pentru Romania. Unii dintre ei faceau afaceri cu oligarhi rusi prin Elvetia, Cipru ori Austria si la momente-cheie actionau la „sugestiile” prietenilor din Est. Altii erau dependenti in moduri complexe de Rusia si raspundeau la diverse apasari de buton (vezi episodul fundamental pentru intelegerea lui Tariceanu cu retragerea intempestiva a trupelor din Irak).

Sistemul creat de Iliescu, Mihai Caraman & co nu mai privea doar Romania. Era o vulnerabilitate pentru aliati. Si-atunci a inceput destructurarea lui. Acum, lupta pentru ruperea pactului a ajuns la varfuri. Iar inculparea lui Ion Iliescu pentru Mineriada e proba ca Romania functioneaza. Chiar daca mai tarziu decat era normal, chiar daca mai greu decat ne asteptam toti, e simbolic pentru romani, dar si pentru straini.

Lumea aceasta pe cale de a fi destructurata e neasteptat de puternica dupa 25 de ani, cu influenta si cu ramificatii majore in toate sectoarele posibile. Ea stie ca singura ei salvare a scoaterea Romaniei din modelul occidental si intoarcerea in apele tulburi. Desi Romania pare foarte bine prinsa in ancorele SUA si UE, sa nu uitam ca Rusia a pornit o ofensiva totala in Est, iar tari precum Germania sau Franta au simpatii si interese puternice pentru Moscova. Nu stim cind acesti aliati ne vor intoarce spatele din calcul pragmatic. Asa ca e bine sa incepem noi insine sa ne batem pentru tara noastra, sa impingem rapid reformele si curatenia pina cind eliminam coruptia si vulnerabilitatile.

• Vladimir Tismaneanu (Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la Havel): „Principala sursa de instabilitate in Romania postrevolutionara a fost incercarea comunistilor reformisti de a face ca puterea politica si economica sa ramana in mainile aceleiasi clase de nomenclaturisti care administrasera si ruinasera tara vreme de mai bine de patru decenii”.

• Lucian Croitoru (Jaful vs. Dreptul de a nu minti. Libertatea politica nu poate exista fara libertate economica): În România, deficitul de libertate economică a apărut în urma unui jaf  “subtil” de mari proporții, la care toată lumea a asistat după 1989, dar pe care foarte puțini l-au observat. Obiectul jafului a fost libertatea economică… Astfel s-a redus libertatea în ansamblu, cea mai de preț valoare a omului și baza prosperității și civilizației occidentale. Jefuitorii sunt moștenitorii politici ai Partidului Comunist Român (PCR), partid care, prin cvasieliminarea proprietății private a confiscat, pentru aproape 45 de ani, toate libertățile (economică, de exprimare, politică). Moștenitorii politici ai PCR au fost nevoiți acum 22 de ani să permită libertatea politică, dar nu s-au predat. Ei au continuat în ultimii 22 de ani să limiteze libertatea economică, în special prin menținerea neclarității drepturilor de proprietate, drepturi despre care Milton Friedman a spus că sunt “o fundație esențială pentru alte drepturi ale omului”.