Dezbaterea, duelul și pitch-ul. Ce ne dorim de la politicieni?

Ne-am împărțit cu forță în două tabere, PSD-iști și antiPSD-iști. Acum ne împărțim cu elan în alte două tabere: pro- sau contra- confruntării imaginate dintre dna Viorica Dăncilă și dl Klaus Iohannis. Confruntarea însăși, dacă ar avea loc, ne-ar tribaliza și mai tare. Polarizarea inculcă riscuri sociale, dar sigur stimulează plăceri personale: ne simțim parte dintr-o cauză nobilă, ne aliem și ne denunțăm, emoțiile sunt mai intense și viața capătă mai mult sens.

Dezbaterea are mai multe forme, fie ele scrise sau verbale, moderate sau directe, în schimb de replici cu dușmani, adversari, critici sau colegi. Unele dintre aceste forme pot genera dialogul strict necesar democrației, în timp ce altele devin spectacol pur sau chiar atac virulent. Este oare o dezbatere verbală confruntațională testul final al viziunii și competenței politice? Sau este un dialog înghițit de duel, un dans al onoarei rănite și al artei retorice?

În noiembrie 1897, politicianul Nicolae Filipescu l-a provocat la duel pe jurnalistul Gh. Em. Lahovary, pentru a-și răzbuna onoarea mânjită de articolul „Deux politiques”, apărut în ziarul celui din urmă. Lahovary a încercat cu tărie să evite duelul, dar Filipescu i-a refuzat cererea de împăcare. În ziua aleasă, în mai puțin de jumătate de oră, spada lui Filipescu intrase 20 de centimetri în pieptul lui Lahovary. Înmormântarea a avut loc pe 1 decembrie 1897. Nicolae Filipescu a fost condamnat la 6 luni de închisoare și 1 leu despăgubire, sentința fiind citită în aclamațiile publicului: „Trăiască Filipescu!” [1].

În august 2018, jurnalistul american republican Ben Shapiro a provocat-o pe parlamentara democrată Alexandria Ocasio-Cortez la o dezbatere verbală directă, aruncându-i mănușa sub forma unei promisiuni în cash: 10.000 de dolari donați pentru campania AOC, pentru a accepta oferta. Ocasio-Cortez a ignorat chemarea, menționând că „Nu datorez un răspuns apelurilor nesolicitate din partea bărbaților rău-intenționați.” O bună parte din public, mai ales cei cu simpatii de dreapta, au fost scandalizați de refuzul ei [2].

În noiembrie 2019, candidatul la președinție Klaus Iohannis a refuzat invitațiile candidatei Viorica Dăncilă la o dezbatere directă. Nu au fost aruncate mănuși sau eșarfe, nu au fost promise sume de bani. Totuși, în spatele oricărei invitații se află o relație, în spatele oricărei relații se află o istorie. Dna Dăncilă acuză refuzul dialogului, în timp ce dl Iohannis denunță un joc demagogic.

Îmi plac dezbaterile, sunt un spectacol excelent. Mi-aș dori mult să asist la o astfel de confruntare între dl Iohannis și dna Dăncilă. Cred că ambii participanți pot avea o performanță retorică apreciabilă și pot expune diagnoze, promisiuni, acuzații, insinuări, argumente – întregul arsenal al acestor dansuri intelectuale și emoționale. După eveniment aș putea discuta la nesfârșit cu prietenii despre cum a fost, cine a câștigat, și îmi închipui mai ales ironiile amuzante despre greșelile celor doi. Câte meme-uri! În timp ce îmi imaginez plăcerile diverse ale urmăririi confruntării Iohannis – Dăncilă, o voce subțire mă irită întrebându-mă dacă îmi doresc clarificarea politică sau circul.

Politica este arta de a articula viziuni și emoții pentru a obține voturi o dată la patru ani, dar și efortul zilnic de a găsi compromisuri sau de a învinge adversari pentru construirea politicilor publice. Politicienii urmăresc să câștige alegerile. Dezbaterea directă este un mijloc printre altele, pe când obiectivul constă în articularea unei viziuni pe piața ideilor politice. Cât timp viziunea este clară și promisiunile sunt operaționale, candidatul a ieșit cu succes pe piața electorală. Cu sau fără spectacol, putem vota.

Dezbaterea directă confruntațională nu este vreo formă ultimă de validare, așa cum un produs nu este finalmente validat prin pitch, ci prin piață. Un antreprenor visează la articularea unei valori economice, un product-market fit. Da, va afirma prețuirea pentru valorile pieței libere, căutând însă în același timp nișe și piețe noi, acel ocean albastru în care competiția este mai degrabă o idee, decât o realitate cotidiană.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro