Două nave chineze masive au trecut prin Strâmtoarea Ormuz, după ce săptămâna trecută s-au întors din drum
Două nave cargo chineze au traversat luni Strâmtoarea Ormuz la a doua încercare, după ce vineri s-au întors în Golful Persic, potrivit datelor de monitorizare a navelor citate de Reuters.
Navele „CSCL Indian Ocean” și „CSCL Arctic Ocean”, ambele sub pavilion al Hong Kong-ului, erau blocate în Golf de la începutul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, declanșat pe 28 februarie.
Datele platformei MarineTraffic arată că acestea au ieșit luni din Strâmtoarea Ormuz spre ape deschise, după ce au navigat în formație strânsă.
Oficialii de la COSCO, grupul de transport maritim care operează cele două nave, nu au putut fi contactați imediat de Reuters pentru comentarii.
Datele platformei de urmărire a mișcărilor navelor Kpler au arătat vinerea trecută că navele masive au încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz la ora 03:50 GMT, dar apoi s-au întors.
Situația a atras imediat atenția deoarece Abbas Araghchi, ministrul de externe al Iranului, anunțase încă de miercurea trecută că Iranul „a permis trecerea prin Strâmtoarea Ormuz pentru națiuni prietene, inclusiv China, Rusia, India, Irak și Pakistan”.

Navele chineze își semnalaseră identitatea, dar au făcut cale întoarsă în Strâmtoarea Ormuz
Cele două nave chineze făcuseră cale întoarsă deși au transmis mesaje prin sistemele lor de urmărire AIS, indicând că au proprietari și echipaje chineze, potrivit datelor de vinerea trecută de pe platforma LSEG.
Rebecca Gerdes, analistă la Kpler, a declarat pentru Reuters că incidentul de vineri a arătat că „trecerea în siguranță nu putea fi garantată” prin Strâmtoarea Ormuz.
Iranul a lansat atacuri asupra transportului maritim din Golf și a amenințat cu altele, situație ce a dus la blocarea a sute de nave și aproximativ 20.000 de marinari în interiorul Golfului Persic.
Președintele american Donald Trump declarase joi că Iranul va permite trecerea a 10 petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, ca un aparent gest de bunăvoință în cadrul negocierilor de pace cu administrația sa.
El a revenit însă luni cu noi amenințări la adresa regimului de la Teheran.