Sari direct la conținut

Dragnea si tilharii lui au incercat sa fure statul. Ce solutii exista pentru a-i opri

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

La adapostul gerului si-al noptii, Grindeanu, Iordache si restul slugilor lui Dragnea au dat lovitura de moarte statului de drept. Au adoptat pe furis ordonanta de urgenta care face scapati sute de penali cu nasul Dragnea in frunte, si care deschide calea unor furturi legale pe viitor. In frica lor dementa de lege au vrut sa omoare legea. Fapta lor va avea consecinte dramatice asupra tuturor romanilor cinstiti, greu de estimat acu. Spre mirarea bandei de talhari deghizati in politicieni, zeci de mii de romani si-au lasat copiii dormind acasa si-au iesit in toate orasele, pe un frig napraznic, sa-si urle disperarea. Ce solutii exista pentru a-i opri pe asasinii viitorului?

In ordonanta de urgenta publicata rapid marti seara in Monitorul Oficial exista o formulare de care se leaga sperantele tuturor: modificările la Codul Penal (dezincriminarea abuzului in serviciu si a neglijentei in serviciu) intra în vigoare la zece zile de la publicarea OUG. Aceste zece zile sint decisive pentru Romania. Acum se va decide raminerea Romaniei pe orbita democratica sau transformarea intr-un spatiu al faradelegii, al arbitrariului, al autocratiei PSD-iste.

Ce se poate face in aceste zece zile? La cald, iata citeva posibile solutii.

Solutia extrema: demisie in bloc din parlament a PNL si USR pentru a sensibiliza partenerii externi (UE, NATO, SUA), greva magistratilor, greva fiscala. Desi pare seducatoare si spectaculoasa la prima vedere, demisia din Parlament a Opozitiei are neajunsuri majore: lasa culoar liber PSD-ALDE pentru alte abuzuri in Parlament, fragilizeaza pozitia presedintelui Iohannis in caz de referendum (fie cel initiat de presedinte, fie referendumul de demitere dupa o eventuala suspendare). Iar greva magistratilor si greva fiscala sint greu de realizat intr-un timp scurt, si oricum nu au impact imediat asupra guvernului.

Solutia pe cale legala: atacarea la CCR via Avocatul Poporului (improbabila, caci Ciorbea e membru al Camorrei bucurestene) sau via CSM, care sa constate un conflict constitutional intre puterile statului, asa cum a sugerat judecatorul Cristi Danilet, ex-CSM. Nu mi-e foarte clar care e secventa de miscare in acest caz si nici cit de plauzibila e o decizie radicala a Curtii Constitutionale.

Ambele solutii trebuie cintarite rapid de actorii institutionali ramasi de partea statului de drept si comunicate clar publicului. Iar liderul de facto al opozitiei, Klaus Iohannis, trebuie sa-si asume rolul de lider de initiativa. Oamenii asteapta o solutie pe care sa o poata intelege si sustine.

Mai e si solutia „nucleara”: guvernul sa fie determinat sa-si abroge propria ordonanta de urgenta in interiorul acestor zece zile. Poate un guvern condus de un personaj ferm ca fularul sa fie adus in acest punct?

Asa ajungem la ceea ce se prefigureaza pentru urmatoarele zile: proteste masive de strada in Bucuresti si restul marilor orase.

Pentru ca ce am vazut in noaptea asta in fata Guvernului mi-a ridicat parul in cap: o furie si-o indirjire a oamenilor cum nu o credeam posibila. Parafrazez un cititor: e momentul in care populatia din acest spatiu geografic s-a transformat intr-un popor.

Doua momente simbolice de la protest:

  • 1. Un tinar a izbucnit la un moment dat si a sarit peste jandarmi, incercand sa forteze poarta de acces in curtea Guvernului. Impreuna cu doi protestatari am sesizat pericolul unei ciocniri violente cu jandarmii si l-am placat, moment in care omul mi-a spus: „Lasa-ma, Pantazi, ca simt ca imi fura tara astia, nu mai suport!”. Nu era vreun huligan, nu era un provocator trimis sa deturneze protestul, era un simplu consumator de informatie care a cedat in fata unei nedreptati uriase.
  • 2. Un vechi prieten a fost printre cei care au primit in plina figura spray paralizant de la jandarmi la o alta poarta de acces. Un om absolut decent, unul dintre antreprenorii care platesc de se spetesc taxe pentru ca Dragnea si grindenii lui sa aiba ce sifona. „Nu mai pot, am simtit ca ma sufoc, am vrut sa intru peste ei”, mi-a spus dupa citeva zeci de minute omul, care venise la protest impreuna cu sotia.

Cele doua cazuri sint simbolice pentru furia si ura declansate de ticalosii condusi de Dragnea. Au reusit sa scoata din minti cei mai productivi oameni din tara asta, cei care nu cer pomana pensie sau salariu de la stat, ci vor sanse egale pentru carierele si afacerile lor. Cer ca justitia sa fie lasata libera sa-i pedepseasca pe politicienii si clientii lor care fura contracte cu statul, distorsionind piete intregi, care fura locuri de munca, care fura dreptul lor si al copiilor lor la sanatate si educatie de calitate.

Cred ca azi si zilele urmatoare vom vedea in strada zeci de mii de oameni, care vor pune o presiune imensa pe guvern si pe PSD. Cu ce rezultate? Demisie? Abrogarea propriei ordonante de urgenta? Nici una din ele? Mi-e greu sa anticipez, dar sper un singur lucru: ca protestele masive sa continue sa fie pasnice. Violenta si luptele de strada sint instrumente ilegitime si deschid calea spre evolutii incontrolabile.

Un lucru insa e cert: indiferent de ce se va intimpla cu aceasta ordonanta de urgenta, Dragnea, Grindeanu si Iordache trebuie sa plateasca la un moment dat. Si trebuie sa plateasca un pret atit de greu, incit sa inhibe orice pornire viitoare de a ingenunchea statul de drept.

Pentru ca ceea ce au facut acesti penali e dramatic: au dus Romania pe marginea prapastiei, in punctul in care Ungaria si Polonia par tari-model in comparatie cu noi. Intr-o noapte, pe furis, au incercat sa transforme statul de drept in statul banditilor. De azi vom incepe sa simtim efectele loviturii de baros aplicata in capul Justitiei: pierderea increderii partenerilor din UE si NATO, delegitimarea guvernului pe pietele financiare, vulnerabilitate in fata incercarilor Rusiei de a penetra nivelurile superioare de decizie prin politicienii corupti lasati acum in libertate.

De azi, romanii au de ales mai acut ca niciodata: stau deoparte si-si cauta solutii pentru supravietuire interna sau emigrarea izbavitoare, ori ies in strada si cer reinstaurarea statului de drept. Cateva zeci de mii de oameni au ales deja in noaptea asta. Tu?

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro