Dupa alegerile din America – atmosfera de plumb si militantism

Not My President – “Trump nu e presedintele meu” e sloganul care a scos in strada mii de americani nemultumiti de rezultatele alegerilor. Unul dintre principiile fundamentale ale jocului democratic – care a dat multa apa la moara criticilor lui Donald Trump dupa ultima dezbatere din campanie – este ca una dintre parti trebuie sa fie dispusa sa piarda. Emotiile par insa a fi mai puternice decat acceptarea rationala a principiului fara de care democratiile ar deveni neguvernabile. Si spatiul media e ocupat de emotia dezbaterilor despre ce va face Presedintele Trump si cum va arata lumea dupa ianuarie 2017.

O indescriptibila stare de discomfort a cuprins capitala Statelor Unite in prima zi dupa alegeri. O zi de miercuri ploioasa, figuri prelungi, ecranele telefoanelor ruland continuu stiri, Facebook si Twitter pentru orice element de noutate sau poate pentru putina consolare. O tanara urca in autobuz cu ochii in lacrimi. Nimeni nu zambeste si nu saluta. Unul dintre posturile locale intervieveaza trecatori in fata nou inauguratului Muzeu National pentru Cultura si Istoria Afro-Americana: “nu sunt dezamagit, sunt ranit” – e unul dintre raspunsuri.

Washington DC a votat covarsitor (93%) pentru Hillary Clinton asa ca nu e surprinzator ca atmosfera din DC e mai curand de inmormantare. Social media a devenit un spatiu de terapie de grup dar si de organizare civica a unei multitudini de comunitati virtuale (cineva m-a adaugat pe un grup dedicat femeilor progresiste) care cauta modalitati de a limita ceea ce tabara liberala anticipeaza a fi un dezastru pentru relatiile inter-rasiale, drepturile minoritatilor, femei si in general democratia americana. Iar pe site-ul Casei Albe unde se inregistreaza petitiile se strang semnaturi pentru reconsiderarea rezultatelor alegerilor.

Statele Unite nu sunt pregatite sa revina la business as usual, mai ales dupa protestele de joi. De altfel, alegerile au deschis cutia Pandorei iar profundele diviziuni din societatea americana au iesit la iveala. Niciun discurs unificator nu le mai poate pune la loc. Realitatea demografica a lovit ambele tabere aproape cu aceeasi intensitate si a dezvaluit o America taiata fix in doua.

Dincolo de zgomotul creat de dezbaterile neincetate si fluxul continuu de stiri, mesaje, comentarii, ingrijorarile imediate vin din incertitudine. Nimeni nu poate spune cu precizie ce va face noul presedinte, desi se dezbate neincetat, pe toate canalele.

Privind in afara, marea necunoscuta momentan e cu cine si ce va (re)negocia presedintele Trump. Daca ne uitam la discursul de campanie si programul electoral, ne putem imagina un presedinte Trump care va folosi puterea executiva ca sa intoarca unele dintre cele mai importante decizii ale administratiei Obama, printre care Obamacare sau Acordul de la Paris privind schimbarile climatice sau acordurile comerciale.

Pe de alta parte, unii analisti cred ca prima parte a mandatului ar putea fi marcata de blocaje. Daca noul presedinte va vrea sa isi construiasca o echipa din afara sistemului, va dura foarte mult, iar intre timp va trebui sa se sprijine pe o birocratie ostila. Dincolo de speculatii, masinaria politica nu va fi chiar atat de usor de pus in functiune incat sa modifice imediat si fundamental politica externa a Statelor Unite, chiar daca intr-unele dintre zonele importante din administratie echipele de tranzitie au inceput deja sa negocieze si sa stabileasca prioritatile. La o saptaman de la alegeri au aparut si primele nume, nu mai putin controversate decat candidatul insusi – deloc in masura sa linisteasca armatele de comentatori, analisti, activisti sau protestatari.

Privind spre interior, intrebarea fundamentala e ce au invatat cele doua mari partide americane din aceste alegeri si cum se va manifesta in practica separatia si echilibrul puterilor. Ce motivatie va avea Partidul Republican – castigator absolut – sa priveasca lucid la cauzele care l-au propulsat pe Donald Trump, un corp strain de altfel, pana in Biroul Oval si sa gaseasca o cale de a comunica si cu cetatenii, acum inspaimantati, din cealalta tabara. Aceeasi intrebare ar trebui sa si-o puna si Democratii, aflati intr-o si mai mare criza de capital politic. La scara globala, soarta democratiei americane intereseaza pe toata lumea si la nivel minim ar trebui ca macar sa nu dea oportunitatea populistilor sau extremistilor sa se bucure si sa transmita felicitari.

Pe termen scurt insa, nu se vor intampla schimbari dramatice. Democratii isi vor continua doliul, iar protestele se vor stinge incet-incet, in functie si de cum vor reactiona autoritatile, de modul in care vor fi reflectate de presa si de discursul formatorilor de opinie care incep sa-si mai tempereze tonul alarmist – drumul de la retorica de campanie si sloganele de tabloid (bumper sticker slogans) pana la actiuni prezidentiale nu va chiar atat de direct. Ingrijorator ramane totusi faptul ca, la o saptamana dupa alegeri, mesajele care instiga la ura nu s-au atenuat. Dimpotriva, din toata tara vin relatari despre inscriptii rasiste sau anti-imigranti, svastici desenate in universitati sau mesaje politice propagate in scoli, chiar printre elevii foarte mici. In DC, unul dintre ziarele locale ruleaza pe Twitter raportari de astfel de intamplari de la locuitorii din zona metropolitana a capitalei, iar tabloul nu e unul prea incurajator.

Citeste intreg articolul si comententeaza pe Contributors.ro