El Salvador, în pericol să intre în incapacitate de plată după ce a adoptat bitcoin ca monedă oficială
El Salvador a anunțat marți că își va răscumpăra obligațiuni în valoare de 1,6 miliarde de dolari pentru a încerca să evite intrarea în incapacitate de plată, relatează Financial Times și Markets Insider.
Obligațiunile țării din America Centrală au fost tranzacționate la discounturi puternice după ce a adoptat bitcoin ca monedă oficială în luna septembrie a anului trecut. Parlamentarii din El Salvador au votat propunerea președintelui Nayib Bukele, un susținător fervent al criptomonedelor, cu 62 de voturi din 84 posibile.
„Astăzi trimitem două proiecte în Congres pentru a ne asigura că avem fondurile necesare pentru a face o ofertă transparentă, publică și voluntară tuturor celor care dețin obligațiuni emise de El Salvador pentru perioada 2023-2025, indiferent care ar fi prețul de piață la momentul fiecărei tranzacții”, a anunțat Bukele marți pe pagina sa de Twitter.
Ministrul de Finanțe Alejandro Zelaya a precizat că guvernul va folosi o linie specială de creditare de la Fondul Monetar Internațional și un împrumut de la Banca Central-Americană pentru Integrare Economică pentru a răscumpăra obligațiunile.
Oficialii din El Salvador nu par îngrijorați de situație
În luna mai agenția Moody’s a plasat și mai jos în categoria „junk” ratingul El Salvadorului privind datoria sa publică.
Potrivit datelor agenției Bloomberg, El Salvador a cumpărat în jur de 2.300 de bitcoini după ce a adoptat criptomoneda ca monedă oficială anul trecut. Prețul bitcoin s-a prăbușit de atunci cu peste 50% în contextul unei scăderi generalizate a pieței crypto.
Însă ministrul de Finanțe Zelaya nu pare îngrijorat. „Când mi se spune că riscul fiscal pentru El Salvador este foarte ridicat din cauza bitcoin, singurul lucru pe care îl pot face este să zâmbesc”, le-a declarat el cu seninătate reporterilor luna trecută.
În luna noiembrie a anului trecut președintele Nayib Bukele a anunțat că El Salvador va construi „Bitcoin City”, un oraș finanțat cu această criptomonedă, alimentat cu energie de la un vulcan și unde singura taxă va fi TVA.
Nu este clar în ce stadiu se află proiectul în prezent, date fiind problemele financiare cu care se confruntă guvernul.