Sari direct la conținut

Elena Udrea, dupa ce Banca Mondiala a criticat activitatea ministerului sau: "Se impune o reorganizare la nivelul MDRT, care sa se ocupe de proiecte de anvergura regionala, precum canalul Dunare – Bucuresti"

HotNews.ro

Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, scrie pe blogul sau ca este de acord cu „aproape toate” concluziile raportului Bancii Mondiale, care arata ca acest minister dubleaza proiectele finantate de UE cu proiecte „mai putin riguroase si transparente” platite din bugetul de stat. Ministrul sustine ca se impune reorganizarea MDRT si o reasezare a atributiilor ministerelor la nivelul Guvernului, precizand ca raportul BM evidentiaza „racile” ale modului in care sunt gestionate diverse programe. Reamintim ca HotNews.ro a publicat in exclusivitate un raport al Bancii Mondiale care sanctioneaza activitatea MDRT.

Cred ca trebuie ca MDRT sa se ocupe de proiecte de anvergura regionala, cu potential de dezvoltare economica a diverselor zone ale tarii, cum ar fi Canalul Dunare-Bucuresti, iar nu de proiecte locale”, mai spune Udrea pe blog.

„Fiecare ministru al Dezvoltarii a simtit nevoia, atunci cand a ajuns in functie, sa adauge cate un program de investitii. Asa se face ca aceleasi programe le facem si noi, si ministerul Mediului, si ministerul Agriculturii sau printr-un program inventat de Tariceanu in 2006 direct in subordinea Premierului. S-a ajuns chiar la suprapuneri intre programele cu fonduri guvernamentale si programele derulate cu fonduri europene”, scrie Elena Udrea.

Ea mai arata ca prin constructia bugetului Ministerului Dezvoltarii pe acest an s-a incercat incercat eliminarea acestor suprapuneri finantand mai putin programele derulate prin bani de la bugetul intern. Ministrul Dezvoltarii mai spune ca volumul investitiilor incepute era de peste un miliard de euro, iar lucrari care nu puteau fi abandonate, astfel incat au fost prioritizate si s-a decis ca nu vor mai fi incepute noi proiecte pana la finalizarea celor aflate deja in derulare.

Elena Udrea sustine ca in timpul mandatului sau a aparut un singur program, Planul National de Dezvoltare a Infrastructurii, care nu se suprapune peste programele similare derulate cu fonduri europene, ci vine sa le completeze.

„E clar ca ministerul trebuie sa-si schimbe modul de functionare. Raportul Bancii Mondiale evidentiaza racile ale modului in care sunt gestionate diversele programe. Concluzia este una simpla – MDRT trebuie sa parcurga drumul firesc al reorganizarii si descentralizarii: atat de competente catre administratiile locale, cat chiar si de gestionare a unor programe, poate chiar sa se renunte la unele dintre cele redundante, in masura in care contractarile pe fonduri europene pe acea directie nu se apropie de 100%”, mai spune ea.

Oficialul afirma in incheiere ca este de parere ca si la nivelul Guvernului trebuie o reasezare a atributiilor ministerelor, „pentru a nu mai face toti aceleasi proiecte, pentru a nu ne mai suprapune, ci pentru a ne completa”.

HotNews.ro a prezentat luni un raport al Bancii Mondiale in care se arata ca Ministerul Dezvoltarii (MDRT) a dezvoltat programe finantate de la bugetul de stat ce par sa se suprapuna cu programele finantate din fonduri europene. Ca urmare a acestei dublari, autoritatile locale vor cauta calea mai putin costisitioare si riguroasa de a realiza proiectele de infrastructura. Expertii spun ca, avand in vedere ca autoritatile locale nu vor mai trebui sa indeplineasca cerintele prevazute in Programul Operational Regional, tendinta va fi de a dezvolta proiecte de o calitate inferioara.

Pentru a evita aceste lucruri, Banca Mondiala recomanda Ministerului Dezvoltarii sa prioritizeze investitiile cuprinse in Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii, ce are o valoare de patru miliarde de euro, pentru a se evita suprapunerea cu programele finantate din fonduri europene.

Totodata, raportul Bancii Mondiale prezinta si cauzele principale ale absorbtiei scazute a fondurilor europene derulate prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). Expertii institutiei arata ca desi absorbtia fondurilor europene derulate prin acest minister este printre cele mai mari din Romania, este foarte mica in comparatie cu alte state europene.

Ei considera ca birocratia excesiva este unul dintre principalele obstacole din calea unei absorbtii mai mari. Aceasta problema este ridicata si de aplicanti, care reclama si timpul lung de evaluare a dosarelor. De asemenea, benficiarii recunosc ca si capacitatea limitata de a cofinanta proiectele, precum si lipsa de experienta in pregatirea acestor proiecte (in special a sectiunilor financiare si tehnice) reprezinta un impediment serios pentru accesarea fondurilor UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro