Sari direct la conținut

Emisii zero de CO2 la mașinile și autoutilitarele noi, din 2035. Cel mai amplu pachet legislativ privind schimbările climatice, la vot în Parlamentul European

HotNews.ro
Emisii zero de CO2 la mașinile și autoutilitarele noi, din 2035. Cel mai amplu pachet legislativ privind schimbările climatice, la vot în Parlamentul European

​Cel mai amplu pachet legislativ privind schimbările climatice, ce are ca principal obiectiv reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră – cu cel puțin 55% până în anul 2030 – intră săptămâna aceasta la vot în Parlamentul European.

Parlamentul european urmează să se pronunțe miercuri, în două sesiuni de vot ce vor avea loc la ora locală 12:30, respectiv 17:30 (13:30 si respectiv 18.00 ora României) cu privire la opt propuneri care fac parte din pachetul „Fit fot 55 – Pregătiți pentru 55 în 2030”.

Este vorba despre planul ambițios al Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990 și de a avea emisii nete de gaze cu efect de seră (GES) egale cu zero (neutralitate climatică) până în 2050, în conformitate cu Legea europeană a climei.

Textele aprobate vor constitui mandatul Parlamentului pentru negocierile cu guvernele UE cu privire la legile finale.

Parlamentul European

Dosarele dezbătute și supuse la vot în sesiunea plenară din această săptămână:

1. Reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), inclusiv revizuirea ETS în ceea ce privește aviația și CORSIA.

  • Eliminarea treptată mai rapidă a certificatelor cu titlu gratuit pentru industrii și includerea ulterioară a cetățenilor în ETS II.
  • Cu toate că, inițial, a fost luată în calcul și taxarea cetățenilor pentru sistemele de încălzire și răcire a locuințelor și pentru mijloacele de transport, în cele din urmă, în Comisia de Mediu s-a bătut palma pe varianta ca, într-o primă etapă, să fie taxate doar mașinile și clădirile corporate, a anunțat săptămâna trecută Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI), în cadrul seminarului de presă Criza climatică și dependența energetică: Pachetul Fit for 55 pentru a accelera tranziția ecologică a Europei.

2. Mecanismul UE de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM).

  • Un domeniu de aplicare mai larg și o punere în aplicare mai rapidă în cadrul noului instrument privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon.

3. Emisiile de gaze cu efect de seră în alte sectoare (partajarea eforturilor statelor membre).

  • O traiectorie mai strictă, mai multă transparență și mai puțină flexibilitate pentru emisiile de gaze cu efect de seră ale statelor membre în alte sectoare.

4. Standarde privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete.

  • Practic, în anul 2035, toate mașinile și autoutilitarele vor trebui să producă emisii zero.
  • „Vom vota pentru mașini noi cu emisii zero. Nu vom face compromisuri, există suport. De ce 2035? Pentru că în medie o mașina va rămâne 15 ani pe drumurile europene, deci dacă vrei mașini neutre în 2050 pe străzi, trebuie să încetăm vânzarea mașinilor cu emisii cu 15 ani înainte”, a declarat săptămâna trecută Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI), în cadrul seminarului de presă Criza climatică și dependența energetică: Pachetul Fit for 55 pentru a accelera tranziția ecologică a Europei.

Mașini / Sursă foto: Dreamstime

5. Sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii (LULUCF).

  • Noul obiectiv al UE privind absorbanții de carbon va crește de facto obiectivul de reducere a emisiilor până în 2030 la 57%.

6. Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice.

  • Un nou fond pentru a-i ajuta pe cei mai afectați de sărăcia energetică și de mobilitate să facă față costurilor crescute ale tranziției energetice.
  • Parlamentul European își propune înființarea unui nou fond prin intermediul căruia cetățenii vulnertabili să fie sprijiniți pentru a face față costurilor crescute ale tranziției energetice. Beneficiarii ar urma să fie gospodăriile, microîntreprinderile și utilizatorii de transport vulnerabili, în special cei afectați de impactul tranziției către neutralitatea climatică.

Dezbaterile vor avea loc marți, 7 iunie, iar votul este programat miercuri, 8 iunie.

Poluare / Sursă foto: Pixabay

Ce este Fit for 55 – Pregătiți pentru 55 în 2030

Pachetul Fit for 55 își propune să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990.

Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european.

Pactul verde european, prezentat de Comisia Europeană la 11 decembrie 2019, stabilește obiectivul ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050.

Grație legislației UE existente în domeniul climei și al energiei, emisiile de gaze cu efect de seră ale UE au scăzut deja cu 24 % față de 1990, în timp ce economia UE a crescut cu peste 60% în aceeași perioadă, decuplând creșterea de emisii. Acest cadru legislativ care și-a dovedit eficacitatea stă la baza noului pachet legislativ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro