Sari direct la conținut

Este Google vulnerabil?

Money Express

Lumea intreaga cauta un motor mai bun de cautare pe Internet. Peste cinci ani ne-am putea intreba de ce toata lumea credea ca Google e o asa mare chestie.

de David H. Freedman

Tui Stark cauta un paradis de vacanta si nu il gaseste. Cautarea pe Google, cu termenii “snorkeling plaja apa albastra” afiseaza liste cu scuba diving, firme imobiliare, echipament de rafting. Asa ca Stark, un stilist foto din Needham, Massachusetts, recurge la Quintura, unul dintre multele motoare de cautare noi, ce ii permit sa concentreze rezultatele pe snorkeling.

“Rezultatele afisate pe Google au avut prea multe lucruri pe care nu le cautam. Am vrut sa gasesc doar cele mai bune plaje de snorkeling”, spune ea. {i in cateva secunde Quintura i le ofera.

DEPENDENTA DE GOOGLE. Este o veste proasta pentru Google, care este mai vulnerabil decat s-ar putea crede.

Pentru ca domina cautarea web – Google atrage 60% din totalul cautarilor din lume, potrivit unui studiu de piata al firmei comScore, urmat la mare distanta de Yahoo, cu 14%, si de puternicul Microsoft schiopatand pe langa, cu 4% – Google nu numai ca a devenit campionul la categorie grea al lumii online, dar a si transformat publicitatea, a enervat guverne si a generat fiori pe Wall Street.

In ultimele saptamani, valoarea actiunilor sale a depasit 200 miliarde de dolari, de peste cinci ori mai mult decat cea a Yahoo si aproape trei sferturi din valoarea Microsoft. Acum ameninta sa zguduie pietele de mii de miliarde din domeniile corporate-computing si comunicatii wireless.

In ciuda miliardelor cheltuite in incercarea de a-si diversifica traditionalele servicii de cautare oferite pe pagina sa golasa, de o simplitate aproape copilareasca, Google obtine circa 60% din uriasele sale venituri si peste 80% din profituri de pe urma reclamelor de aici, potrivit estimarilor analistilor.

Asta inseamna ca succesul companiei continua sa depinda de dominatia pe care i-o asigura simplitatea serviciului de cautare. Dar nu exista nicio garantie ca aceasta dominatie va dura.

Este amenintata de un intens efort la nivel mondial de construire a unui sistem de cautare mai bun, in care sunt implicati gigantii rivali din domeniul high-tech, guverne din Europa si Asia, si sute de mici start-up-uri fondate de copiii-minune de la scoli inalte. Asa cum au fost Sergey Brin si Larry Page, absolventii universitatii Stanford, care au fondat Google in 1998.

{i mai depinde de consumatorii de Internet, cea mai capricioasa piata din istorie, un public ale carui interese dau deja semne de evadare in afara casutei de cautare.

NAIVITATEA YAHOO. Google ar putea foarte bine sa-si continue viata minunata mentinandu-si pozitia din domeniul cautarii si sa creasca profitul afacerilor sale. Wall Street-ul pariaza cu siguranta pe aceasta varianta. Dar lumea computerelor are o maniera aparte de a pune la pamant brand-uri aparent puternice cu o viteza surprinzatoare, asa cum au descoperit Lotus, Novell, AOL si alte companii.

Nu e deplasat sa spunem ca peste cinci ani ne-am putea intreba de ce toata lumea credea ca Google e o asa mare chestie. “Google a castigat primele etape din cursa cautarii pe web”, e de parere Trip Chowdhry, analist in cadrul Global Equities Research din San Francisco. “Nu o va castiga si pe urmatoarea”.

Istoria arata cat de repede isi pot pierde pozitia liderii din domeniul cautarii. Cursa a inceput in 1995, cand cercetatorii de la Digital Equipment Corp. – ii mai tineti minte? – au gasit o modalitate de stocare a cuvintelor sub forma de index, care facea posibile cautari cu viteza fulgerului.

Rezultatul, motorul de cautare AltaVista, a devenit rapid hompage-ul utilizatorilor de Internet de atunci si parea destinat sa domine cautarea pe web. Dar in 1998 a inceput sa se vorbeasca de un nou motor al unei mici companii cu nume haios, care furniza catodata rezultate mai folositoare. Incepand din 2000, Google a devenit motorul de cautare ce trebuia depasit.

Cu o uimitoare lipsa de viziune, in acelasi an Yahoo amplasa casuta de cautare Google pe pagina sa de start, consolidand reputatia Google in fata zecilor de milioane de utilizatori ai sai. Microsoft, parca adormit, nici macar nu a intrat in cursa motoarelor de cautare in urmatorii trei ani.

Cand Google si-a ajustat modelul de afacere prin adaugarea reclamelor la cautari, taxand advertiserii numai cand utilizatorul facea click pe una dintre ele – o abordare copiata de la rivalul din domeniul marketingului online, compania Overture – si-a transformat casuta de cautare intr-o masina de facut bani.

In acest moment, aceasta masina produce 15 miliarde de dolari anual, din care aproape patru miliarde profit.

Integral in Money Express.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro