Sari direct la conținut

Eugen Teodorovici, despre evaziunea fiscală: Ne vom concentra pe recuperarea prejudiciilor, nu pe trimiterea oamenilor la pușcărie

HotNews.ro

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Suceava, că până în luna iulie se vor face modificări la legislaţia privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, având ca model practica europeană, astfel încât să primeze recuperarea prejudiciilor, nu ”trimiterea oamenilor la puşcărie”, notează Agerpres.

Teodorovici a precizat că, pentru efectuarea acestor modificări, la Ministerul de Finanţe va fi constituit un grup de lucru care va include şi reprezentanţi ai altor instituţii care au atribuţii în acest domeniu.

”O modificare esenţială este în zona de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, acea Lege 241, plus modificări, din Codul penal, pentru că şi acolo sunt trimiteri. (…) Vom avea foarte multe exemple din practica europeană, din statele care au foarte multă experienţă pe această zonă, efectiv vom lua şi vom aplica la nivelul nostru acele practici. Nu stăm să inventăm altceva, tocmai pentru a evita eventualele comentarii care sunt convins că o să fie din toate zonele şi în special pe zone care nu reprezintă scopul nostru de schimbare a acestei legislaţii. Cu alte cuvinte, nu e scopul nostru ca în cazul în care se constată o abatere de la lege să trimitem în puşcărie acei oameni de afaceri (…) Eu, ca stat trebuie să recuperez acel prejudiciu”, a spus Teodorovici.

Ministrul a precizat că până în prezent s-au adunat 2.700 de dosare cu sesizări trimise la parchete şi care au rămas nesoluţionate, ceea ce îngreunează recuperarea prejudiciilor.

”Zac de ani de zile fără o soluţie, timp în care eu nu pot recupera absolut nimic, se degradează eventualele bunuri, dispar firmele în diferite moduri, economia are de suferit, locuri de muncă pierdute, nici banii recuperaţi, numai efecte negative, pentru că cineva doreşte chipurile fapta penală. Ce treabă are una cu alta? (…) Deci trebuie schimbarea legislaţiei cu această abordare coerentă şi europeană. Ce este pe trecut să tranşăm într-un fel sau altul să pot recupera ca stat, să pot emite decizii de impunere şi să recuperez acele sume dacă omul mai este”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Acesta a dar ca exemplu de soluţie pentru rezolvarea acestui tip de situaţii crearea unui consiliu de mediere, care să decidă pe fiecare caz în parte ce decizie trebuie aplicată.

„Ştiţi că în lege spune ‘poate să’. În România este periculos acest ‘poate să’. Sau dacă pui ‘poate să’, atunci să nu mai lăsăm la dispoziţia unei persoane detaşate dintr-o altă structură să facă acest lucru şi să facă structura care, conform legii, are această obligaţie, adică ANAF-ul sau Antifrauda, sau putem crea un consiliu de mediere între oameni din Finanţe şi ANAF, care să stabilească de la caz la caz dacă rămâne, nefiind o faptă penală sau pleacă ca sesizare”, a arătat Teodorovici.

În opinia ministrului de Finanţe, transmiterea de către procurorii detaşaţi la Fisc a sesizărilor penale către parchete este ilegală.

”În momentul în care un procuror decide transmiterea unui dosar la parchete, este în afara legii (…) Este un conflict de interese. Eu nu pot să trimit ca lucrător al Parchetului, detaşat într-o structură a Fiscului, dosarele de sesizare la Parchet. Asta o face Fiscul, în baza legii, o interpretează şi unde consideră că este o astfel de speţă face acea sesizare”, a explicat Teodorovici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro