Sari direct la conținut

Fabrica de permise de la Suceava: al 8-lea dosar trimis în judecată de DNA. Aproape 60 de persoane au dat mită pentru a lua carnetul 

Permis fals, Foto: Politia de Frontiera
Permis fals, Foto: Politia de Frontiera

Cinci polițiști de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Ei sunt acuzați că au primit mită de la 59 de persoane pentru a le acorda permisul de conducere. Dosarul face parte din celebrul caz al fabricii de permise de la Suceava

Procurorii DNA au transmis într-un comunicat de presă că este al 8-lea dosar în care se cercetează fapte de corupție „legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava”.

În dosar au fost trimiși în judecată 20 de inculpați, printre care se numără angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și instructori și administratori de la mai multe școli de șoferi. Ei sunt acuzați că în schimbul unor sume de bani au ajutat 59 de persoane să obțină permisul de conducere fraudând examenul practic de conducere. 

Cinci polițiști au fost trimiși în judecată pentru fraudarea probei practice: 

  • BLÎNDU CRISTIAN, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, Compartimentul regim permise de conducere si examinări, pentru comiterea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, luare de mită în formă continuată, spălare a banilor,
  • BIVOL IOAN BOGDAN, la data faptelor agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată,
  • PASCAL ANAMARIA, la data faptelor agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, Compartimentul regim permise de conducere si examinări, pentru comiterea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată,
  • POPA CRISTIAN, la data faptelor agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, Compartimentul regim permise de conducere si examinări, pentru comiterea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată,
  • PERIJOC GHEORGHE IONEL, la data faptelor agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

Alte 15 persoane fizice, (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto) au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de: dare de mită, complicitate la luare de mită, trafic de influență, complicitate la trafic de influență, comise în formă simplă și continuată.

DNA: Mită cuprinsă între 100 și 700 de euro pentru a trece examenul practic de la școala de șoferi 

În rechizitoriul întocmit, procurorii explică modul în care inculpații acționau: 

„Începând cu luna ianuarie a anului 2020, inculpații Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian ar fi aderat la un grup infracțional organizat, constituit de comisarul-șef Obreja Radu-Ionuț și agentul Perijoc Gheorghe-Ionel, structurat pe mai multe paliere, care ar fi avut ca scop fraudarea, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, a examenelor practice pentru obținerea permisului de conducere.

Concret, în contextul menționat mai sus, inculpații Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian și Bivol Ioan Bogdan, ar fi pretins și primit de la 59 de elevi/cursanți, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 100 de euro și 700 euro (în total 14.800 de euro)”, conform DNA. 

Polițiștii trimiși în judecată aveau calitatea de examinatori. 

„În schimbul sumelor de bani menționate mai sus, inculpații care ar fi avut calitatea de examinatori, ar fi efectuat o evaluare superficială sau necorespunzătoare a candidaților, iar uneori, în funcție de situația concretă survenită, ar fi intervenit asupra comenzilor autovehiculului, fie pentru a-i facilita candidatului o anumită manevră, fie pentru a preveni săvârșirea vreunei abateri care ar fi determinat nepromovarea examenului”, transmit procurorii. 

Mașină de peste 40.000 de euro, cumpărată din banii primiți drept mită

Unul dintre polițiștii trimiși în judecată este acuzat de DNA că din banii obținuți și-a cumpărat o mașină de lux, de peste 40.000 de euro. 

„În aceeași perioadă, inculpatul Bîldu Cristian ar fi folosit o parte din sumele obținute în maniera de mai sus pentru a achiziționa, pe numele unei alte persoane, dar pentru sine, un autoturism de lux în valoare de 41.500 euro.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile și asupra unor sume de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor de la domiciliile inculpaților Blîndu Cristian (110.740 euro, 1.350 lire sterline și 16.550 lei) și Popa Cristian (30.730 euro, 15.013 lei, 1.129 dolari USD)”, explică DNA. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și:

Dosarul fabricii de permise de la Suceava: Încă 34 de persoane au fost trimise în judecată / Cum se frauda examenul teoretic

UPDATE Șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava, reținut de DNA. Este acuzat că ar fi luat mită 90.000 de euro pentru a proteja „fabrica” de permise false / Reacția Direcției de Protecție Internă

INTERVIURILE HotNews.ro