Femei care au omorât pentru viața lor – O investigație despre eșecul statului român de a preveni crimele conjugale

​HotNews.ro a discutat cu femei condamnate pentru că și-au ucis partenerii, cu avocați, judecători, polițiști, psihologi și experți și a analizat hotărâri judecătorești pentru a încerca să afle dacă omorurile conjugale săvârșite de femei ar fi putut fi prevenite prin politici ale statului român.

Nota autoarei: Numele femeilor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea. Mihaela se află în acest moment în arest preventiv. Femeia ne-a acordat un interviu în penitenciarul din Cluj-Napoca, Secția Exterioară a Penitenciarului Gherla. Restul cazurilor din articol sunt reconstituite din hotărâri de condamnare găsite pe portalul Consiliului Superior al Magistraturii sau solicitate tribunalelor pe baza unor cazuri mediatizate.

Atenție! Articolul conține descrieri detaliate ale scenelor de abuz, violență domestică și crimă.

O femeie cu părul blond, prins într-o coadă împletită la spate, ochii de culoarea cerului și o bluză în dungi roșii cu negru urcă șchiopătând scările Secției Exterioare a Penitenciarului Gherla din Cluj Napoca. În spatele ei este un gardian, care îi păzește fiecare mișcare. Mai la dreapta, o colegă așteaptă să iasă la plimbare. Purta o rochie albastră cu flori mari, fuchsia, iar pe buze un ruj roz pe care puteai să-l vezi de la depărtare.

Mihaela* are 46 de ani și 6 luni de când se află în arest preventiv pentru că și-a omorât concubinul. După ani întregi în care a îndurat bătăile și geloziile lui, într-o seară de toamnă a răbufnit și l-a lovit cu lama cuțitului de bucătărie în umăr. Procurorii zic că au fost două lovituri, ea își amintește doar de una.

Pașii ei mici sparg razele de lumină care intră ușor printre gratiile și vitraliile portocalii ale geamurilor. Secția semi deschisă a penitenciarului e îmbibată în miros de clor și mușețel, ceea ce o face izbitor de asemănătoare cu o cameră de spital.

Cearta din seara aceea a pornit fără un motiv clar, cum se întâmpla de multe ori. Liviu a început să fie violent și să o înjure. „Șchioapă handi*apată”, îi spunea mereu, pentru că știa că e o nesiguranță de-a ei. După ce i-a dat două palme, Mihaela nu-și mai amintește decât că s-a întors să ia cuțitul de pe dulapul din spatele ei.

„De vinovată sunt vinovată, dar măcar sper la o sentință mai ușoară…”, spune femeia. „15 ani de închisoare acasă, acum am ajuns aici”.

Înainte să fie cu Liviu a fost căsătorită o dată. Din cele două relații au rămas cei trei copii: băiatul cel mare de 22 de ani, fiica de 19 și cea mică de 13 ani. În ambele a fost abuzată. Își amintește că soacra ei îi punea o pernă pe față, în timp ce soțul ei o bătea, ca să nu rămână cu vânătăi. Astfel, lumea nu punea întrebări la locul de muncă. La acel moment doar ea mai aducea bani în casă, așa că nu își permitea să-și ia zile libere. Lucra într-o fabrică dintr-un sat de pe lângă Baia Mare.

Soțul ei îi bătea inclusiv pe părinții lui și o suspecta pe Mihaela că ar avea o relație cu tatăl lui.

După zece ani în care a suportat gelozii și bătăi, a decis să plece. El a murit la scurt timp, iar Mihaela și-a continuat viața, cu toate că a fost sfâșiată. Îl iubea, în ciuda tuturor lucrurilor. Așa l-a cunoscut pe Liviu, care era colegul ei de muncă.

Ilustrație de Roma Gavrilă

„Cum s-ar spune… am scăpat de dracu și am dat de mă-sa”, continuă femeia.

Iar ca ea mai sunt multe. Se vorbește des despre bărbați care își omoară soțiile sau concubinele, însă mult mai rar despre femeile care ajung să recurgă la acest gest pentru că simțeau că nu mai au nicio alternativă.

O cercetare realizată de Raluca Pavel, doctor în sociologie, în 2013, arată că din 72 de femei închise în penitenciarul Târgșor pentru omor calificat, în 40 de cazuri a existat și violență domestică. Dintre toate, 25 de femei care și-au omorât partenerii au acceptat să vorbească cu cercetătoarea.

În continuare, Pavel arată că „femeile sunt mai susceptibile de a comite crime împotriva partenerului atunci când sunt victime ale violenţei domestice, când sunt limitate de aşteptările tradiţionale sau atunci când neagă mijloacele adecvate de a se sustrage dintr-o viaţă în care abuzurile fac legea, ajungând la disperare şi la situaţii pe care le consideră fără scăpare”.

Din 2014 și până în 2022 au fost înregistrate 715 fapte penale de omor, comise între parteneri, și au fost emise 48.059 de ordine de protecție, potrivit datelor primite de la Ministerul Public.

Datele statistice nu sunt dezagregate după sex sau istoricul de violență domestică sau abuz, potrivit instituției.

Date statistice omor 2020 – 2022 colectate de Ministerul Public. În 2022, în 86 din cazuri a fost vorba despre violență în familie. Asta înseamnă 4,44% din numărul cauzelor de soluționat.

La fel stă situația și când vorbim despre numărul femeilor închise în penitenciar. Datele lipsesc și este greu de identificat câte dintre persoanele de sex feminin încarcerate pentru omor sunt și victime ale violenței domestice.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) ne-a comunicat că, la acest moment, 17 femei sunt închise în penitenciarele din țară pentru omor asupra unui membru de familie. Ca să știe exact care este situația fiecăreia dintre ele, angajații penitenciarelor sunt nevoiți să ia la frunzărit dosarele, pentru că nu există o evidență clară a deținuților.

Alte țări au început, încă din anii ‘90, să analizeze fenomenul femeilor care ajung în această situație. State precum Canada, Australia, Spania sau Japonia încearcă să lupte pentru reformarea sistemului judiciar de pe urma căruia victimele au de pierdut. În același timp, în România fenomenul pare că este ignorat de către autorități pentru că „nu există suficiente cazuri, sunt doar câteva izolate”, cum ne spunea un polițist contactat pentru acest articol.

Titlurile senzaționaliste din presa locală contrazic afirmația lui, la fel cum o face și portalul de jurisprudență al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). An de an auzim de cazuri în care femeile își omoară partenerul cu cana de pe noptieră, cuțitul din bucătărie sau parul din curte.

Acest articol analizează felul în care sunt tratate cazurile acestor femei de către instanțele din România, cât de mult reușesc autoritățile să prevină crimele în familie și ce avem de învățat de la alte țări care încearcă să reducă dimensiunea problemei.

Am discutat cu femei deținute, avocați, judecători, polițiști, psihologi judiciari sau sociologi, reprezentanți ai ANP și am solicitat informații de la Ministerul Public și Inspectoratului General de Poliție (IGPR), pentru a putea să răspundem la toate aceste întrebări.

Pe lângă asta, am analizat șapte hotărâri din perioada 2020-2022 în care sunt prezentate cazuri similare, pentru a putea vedea dacă se ține sau nu cont de anii de abuz în individualizarea pedepsei și cât de grav sunt sancționate aceste femei de către statul care, în alte cazuri, le-ar fi îngropat.

„Era al treilea apel din casa Mirelei, în ultimele zece ore. Soțul ei a murit în drum spre spital”

Într-o dimineață de toamnă, în 2021, într-un orășel din Alba, Mirela a luat telefonul și a sunat la poliție. Nu era prima dată când se certase cu George, însă de data asta ceva s-a schimbat.

Erau împreună de doi ani, iar la scurt timp au apărut și cei doi copii ai lor, gemeni. Cam pe-atunci a început și relația lor să se deterioreze. George era gelos, iar din cauza asta o bătea și o amenința frecvent. După aceste incidente, Mirela i-a interzis să se mai apropie de casa ei, mai puțin în momentele în care venea după copii.

În aceeași situație s-au aflat și acum, cu o zi înainte ca ea să sune la poliție. George a venit să-l ia de acasă pe unul dintre gemeni. Copilul era în grija cumnatei, așa că l-a lăsat să meargă cu tatăl lui. Mirela plecase să cumpere ceva de mâncare de la magazin, iar pe drum încoace s-a întâlnit cu cei doi.

Nu a durat mult până când fostul ei partener a început să o jignească și să o înjure. A și lovit-o ușor în zona tibiei. De frică, a ales să meargă înapoi cu el către casă. La scurt timp s-au despărțit și a rămas că trebuie să vină cu copilul înapoi, în câteva ore.

A venit seara și George s-a ținut de promisiune. L-a lăsat pe copil acasă, însă la jumătate de oră a apărut din nou pe motiv că vrea să se plimbe puțin cu el. Era băut, cum se întâmpla să fie deseori.

Pe lângă problemele pe care le avea cu Mirela, George avea și o problemă cu băutura.

Cercetarea Ralucăi Pavel arată că, în unele dintre crimele în familie, alcoolul era, de multe ori, catalizatorul conflictelor.

Totuși, Mirela a închis ochii și a spus că-l lasă să-l mai ia pe copil, însă cu condiția să-l aducă înapoi pentru că era răcit și avea nevoie de medicamente. După puțin timp, el s-a întors doar ca să o anunțe că băiatul va rămâne la el.

Au început să se certe, iar în acel moment a intervenit și fratele Mirelei care l-a rugat să-l aducă pe copil înapoi. Plin de nervi, George a sunat la poliție pentru a reclama că fratele Mirelei „nu-l lasă în pace”, așa cum arată rechizitoriul întocmit de procurori.

Polițiștii au venit la fața locului, l-au identificat pe fratele lui, n-au găsit nimic suspect și au plecat din loc.

La miezul nopții vine al doilea apel din casa Mirelei. De data asta era ea la celălalt capăt, speriată pentru că George o amenința cu un cuțit. O ruga, prin geamul rabatat, să-i deschidă.

Polițiștii au venit din nou, l-au calmat, după care au lăsat-o singură pe Mirela. Femeia a închis toate geamurile, inclusiv cel de la bucătărie pe care-l lăsase deschis înainte și s-a culcat sperând că fostul ei partener nu va mai apărea.

Patru ore mai târziu, îl vede pe George în casă. A reușit să intre pe geamul de la baie, de care Mirela uitase. A început să o lovească cu palma peste față și i-a spus „nu striga”.

Gemenii au apărut și ei în cameră, pentru că le era foame și au auzit gălăgie. Mirela a început să-i alăpteze, timp în care George i-a luat telefonul și l-a pus în buzunarul său. Așa se asigura că nu va mai suna la poliție. S-a așezat în pat și a adormit câteva ore, puțin peste răsăritul soarelui.

Când s-a trezit, s-a ridicat și a urinat lângă antemergătorul copiilor, lucru care a făcut-o pe Mirela să ia foc. Atunci au început să se bată. El a lovit-o de două ori cu palma peste nas și peste față, apoi s-a pus iar la somn.

L-a lăsat să adoarmă, după care a luat un pahar și l-a lovit cu el în cap. Apoi a luat un bibelou, în formă de porumbel pe o stâncă, din cameră și a continuat să-l lovească. Apoi a mers în garaj și a luat de acolo un par suficient de mare care să-l răpună. A făcut asta de trei ori, potrivit rechizitoriului. Apoi de patru. Când a început să sângereze, a dus-o pe fiica lor la o vecină, pe care a rugat-o să sune la poliție.

Ilustrație de Roma Gavrilă

Era al treilea apel la poliție, din casa Mirelei, în ultimele zece ore. George a murit în drum spre spital. Acum, Mirela trebuie să stea 4 ani și șase luni în închisoare, potrivit hotărârii de condamnare. Femeia a făcut apel la decizia judecătorilor, iar acum dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Cazul ei este unul dintre cele în care instanța a ținut cont de istoricul de violență domestică.

Nu a fost prima situație de acest gen cu care polițiștii au luat contactul. La fel s-a întâmplat și cu Mihaela, al cărei partener a fost înfundat în amenzi pe care le plătea tot ea.

Într-o seară, când mergea la muncă, a urmărit-o pentru că o suspecta că îl înșală. A adus-o înapoi acasă și nu a lăsat-o să meargă la serviciu. Când au intrat în curte, i-a dat o palmă. Soacra ei a sunat la poliție, care a venit rapid. Mihaela le-a arătat vânătăile și le-a explicat ce făcuse.

I-au dus la post unde au dat declarație și el a primit o amendă. Apoi, i-au dus pe amândoi acasă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Toate acestea s-au întâmplat înainte de 2018, anul în care a fost instituit ordinul de protecție provizoriu.

„De ce îl aduceți acasă la mine? De ce nu îl lăsați la el în sat?”, își amintește Mihaela că i-a trecut atunci prin minte. „Dar nu am spus nimic”.

Erau doi polițiști: o femeie și un bărbat. Bărbatul l-a întrebat pe concubinul ei „De ce te cerți cu doamna?”, la care el i-a răspuns „Sunt gelos”. Polițistul a început să glumească cu el și i-a spus că se mai întâmplă ca și el să fie gelos pe un actor din telenovelele la care se uită soția lui. Iar Mihaela a rămas din nou descurajată.

În cinci din șapte cazuri analizate de pe Portalul de Jurisprudență, în care femeile și-au omorât partenerii, acestea au sunat la poliție înainte de a face crima. Unele dintre ele au făcut asta de mai multe ori, însă fără rezultate.

Într-adevăr, în urma acestor crime s-a încercat luarea unor măsuri. La momentul actual, există și un proiect pilot care se derulează în București, Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea agresorilor prin intermediul brățărilor de supraveghere. Urmează ca până în 2025 sistemul să fie funcțional în toată țară.

De asemenea, numărul ordinelor de protecție a crescut în ultimii ani. În anul 2022, s-a înregistrat o creștere cu 17% a ordinelor de protecție provizorii emise de polițiști, potrivit datelor colectate de Asociația Anais, prezentate într-un raport al Centrului FILIA.

Practica avocaților susține aceste cifre: „În ultimul an am avut cam 20-30 de ordine de protecție”, explică Georgiana Rădulescu, avocată specializată în dreptul familiei. Victimele pot apela la un ordin de protecție provizoriu sau unul judecătoresc, însă, de multe ori, ele nu cunosc aceste informații.

„Am opt clase, nu mai multe. Nu sunt o femeie proastă, dar nici așa inteligentă încât să știu face procedurile astea”, explică Mihaela de ce nu a apelat niciodată la un centru pentru victimele violenței domestice sau la un ordin de protecție. Polițiștii nu i-au spus niciodată că are vreo unealtă la dispoziție.

Gradul de încredere în autorități locale, județene sau centrale este extrem de scăzut, atunci când vorbim de femei din mediul rural. În aceeași situație se află și majoritatea femeilor din articol. De asemenea, marea majoritate a femeilor nu își cunosc drepturile.

Asta arată ultimul raport întocmit de Centrul FILIA cu privire la accesul femeilor la servicii de siguranță și sănătate. Raportul arată rezultatele proiectului ACCESS: Advocacy, Capacitare, Consolidare și Egalitate în Sănătate și Siguranță, care a fost realizat pe parcursul a doi ani și a adunat peste 500 de femei.

„Femeile își dezvoltă propriile mecanisme de supraviețuire în relația abuzivă și renunță să mai apeleze la autorități, de cele mai multe ori ca urmare a experiențelor trecute în care au avut parte de o intervenție inadecvată din partea acestora”, se arată în raport. Sprijinul trebuie să vină atât din partea autorităților, dar și din partea celor din jur.

„Dar tu de ce l-ai provocat?”

Multe dintre victimele violenței domestice suferă de sindromul femeii bătute, care face referire la o anumită tipologie de violență și la abuzurile la care a fost supusă victima.

„Spre exemplu, experții în domeniul violenței domestice au concluzionat faptul că supunerea repetată la violență psihică, sexuală sau emoțională produce anumite comportamente și gânduri care contribuie la inabilitatea victimei de a părăsi agresorul”, explică Raluca Pavel în cercetarea ei intitulată „Mariticid și Sindromul Stockholm. Profilul Femeii Închise Pentru Mariticid”.

Majoritatea femeilor din România rămân în relații abuzive pentru a menține familia unită sau din considerente religioase, explică în continuare Pavel.

„Trebuie să mergi pe drumul acesta că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce”, ne-a povestit Pavel că li se spunea femeilor. „Chiar dacă cereau ajutor, prietenii sau familia nu aveau un răspuns pozitiv pentru ele sau erau confruntate cu întrebări de genul «Dar tu de ce l-ai provocat?»”.

La toate acestea se adaugă și dependența financiară de soț. Barometrul violenței de gen, realizat de Centrul FILIA în 2022, arată că 1 din 4 respondenți consideră acceptabil ca bărbatul să nu își lase partenera să își folosească veniturile cum dorește.

În lipsa unui sprijin real, aceste femei simt că au o singură opțiune la îndemână. Situația lor nu devine mai roz odată ce ajung în fața instanțelor. Chiar dacă în state precum Canada sau SUA au existat cazuri în care aceste femei au putut să beneficieze de legitimă apărare, la noi regulile pentru această cauză justificativă sunt destul de stricte.

Dacă atacul nu e imediat sau iminent, nu poți invoca legitimă apărare

„Dacă agresorul este o victimă abuzată, poate să răspundă sau să nu răspundă penal, în funcție de caz. Dacă abuzul a avut loc în aceeași împrejurare cu acțiunea de apărare a victimei atunci victima poate să fie absolvită de răspundere penală în anumite ipoteze prevăzute de codul penal.

E vorba de cauze justificative sau de imputabilitate, cum ar fi, de exemplu o legitimă apărare, care este o cauză justificativă, sau o situație de exces neimputabil”, explică Mihai Ștefan Ghica, judecător la secția penală de la Tribunalul Cluj-Napoca.

Legitima apărare trebuie să îndeplinească câteva condiții pentru a putea fi luată în discuție. Vorbim atât de atac, cât și despre apărare.

Așadar, potrivit Codului Penal, se află în „legitimă apărare, persoana care săvârşeşte fapta a pentru înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului”, ceea ce face sistemul juridic destul de rigid în fața cazurilor femeilor, victime ale violenței domestice.

Asta este una dintre problemele care apar în mai toate jurisdicțiile, atunci când vorbim despre aceste cazuri. Multe femei care omoară ca răspuns la amenințările soțului, care au loc în aceeași zi, ajung după gratii pentru că „atacul nu a fost imediat”.

Este și mai dificil atunci când aceste femei omoară în timpul somnului, care este o circumstanță agravantă și le poate aduce ani în plus la pedeapsă. La fel cum este și legătura dintre ea și partener. Faptele săvârșite asupra unui membru de familie duc la majorarea limitelor pedepsei cu o pătrime.

Sindromul femeii bătute parcurge mai multe faze: faza de tensiune acumulată, faza de abuz acut și calmul sau reconcilierea. Femeile ajung, de multe ori, să omoare într-o ultima fază. Este probabil să fi îndurat acte de violență mult mai grave decât cele pe care le-au luat în momentul în care au decis să ia viața partenerului.

„Deci se întâmplă a 114 – a oară să fie bătute, amenințate cu moartea, să se arunce după ele cu cuțite ș.a.m.d. și ripostează în apărarea lor. Și uneori apărarea are ca și consecință moartea celuilalt, pentru că, de foarte multe ori, se întâmplă pe fondul consumului de alcool și dacă agresorul e destul de băut sunt situații în care atunci când ea a ripostat n-a avut ce să mai facă”, explică Gabriela Groza, psiholog judiciar în Cluj-Napoca.

Dreptul penal din România nu recunoaște sindromul femeii bătute, însă femeile pot să beneficieze de așa-zisa „stare de tulburare”, care poate să mai scadă din pedeapsă. De asemenea, instanța poate să stabilească anumite circumstanțe atenuante judiciare.

„O victimă a violenței în familie pe fondul faptului că nu mai suportă starea aceea de tensiune reacționează violent, dar tardiv, adică nu în momentul în care a avut loc abuzul. În acest caz, judecătorul poate aprecia, în funcție de toate datele concrete, dacă autorul, victima violenței, a reacționat și în legătură cu acele conduite”, continuă Mihai Ghica.

Judecătorul spune că instanțele pot lua în calcul istoricul de violență domestică, dățile în care femeia a apelat la poliție sau orice alte circumstanțe pe care le consideră relevante pentru a demonstra că la mijloc a fost vorba și de un istoric de abuz.

Violența domestică este invocată, dar uneori nu este luată în calcul la individualizarea pedepsei

Nu toate instanțele procedează la fel, totuși. În cazul Oanei, care și-a omorât soțul după o ceartă, judecătorul nu a ținut cont de istoricul de violență domestică. Sunase la poliție cu patru luni înainte de crimă, cu o lună înainte și abia apoi s-a ajuns la ultimul apel.

„Lucrătorii de poliţie care s-au deplasat la locuinţa celor două persoane au constatat doar faptul că acestea sunt în stare avansată de ebrietate şi nu sunt indicii / urme de comitere a vreunei agresiuni”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.

Cu toate că s-a specificat, de mai multe ori, că între cei doi existau des „discuții în contradictoriu” sau „certuri”, instanța nu a ținut cont de asta. Femeia a luat 10 ani de închisoare în primă instanță, cu drept de apel.

Judecătorul a motivat acest lucru pe baza faptului că „femeia a acționat cu intenție” și pentru că nu își amintea concret ceea ce făcuse și încurca faptele. A aruncat jacheta soțului pe hol, a șters cuțitul de sânge, nu a sunat ea la Poliție, iar toporul nu era la locul indicat de ea inițial, ceea ce a sugerat că a încercat să ascundă probele, în opinia instanței.

Se întâmplă deseori ca oamenii care comit o crimă spontan să sune la 112 chiar atunci și să o reclame, însă nu toți fac asta, explică psihologa Gabriela Groza.

„Unii caută imediat o soluție, fac ceva, alții se blochează, rămân înghețați. Iar faptul că nu spui imediat sau n-ai o reacție imediată nu duce la concluzia, sub nicio formă, că era cu premeditare. Inclusiv din punct de vedere juridic, ar trebui să mai existe și alte elemente care să ducă la concluzia unei premeditări. Și nu e suficientă reacția pe care a avut-o o persoană, pentru că nu sunt atât de specifice reacțiile”, continuă Groza.

Pe lângă asta, când vine vorba de sindromul femeii bătute, cercetările arată că multe dintre ele pot avea pierderi de memorie. Acesta poate fi un impediment pentru avocații care vor să construiască apărarea lor. De aceea e important să beneficieze de consiliere psihologică pe parcursul procesului, însă asta se întâmplă doar dacă inculpatele cer acest lucru.

„E foarte greu pentru mintea umană să ducă concomitent un dublu rol: adică cel de victimă și de inculpat. Ăsta e motivul pentru care, odată ce au calitatea de inculpat într-un proces, se iau mai puține măsuri de protecție față de persoană”, adaugă psihologa.

De un caz similar s-a lovit și avocata Georgiana Rădulescu, din București. O femeie care fusese abuzată ani de zile de soțul ei a ajuns, într-o zi, să-l omoare. A primit 18 ani în primă instanță, justificând că ar fi fost omor cu premeditare. Asta se întâmpla aproape cu zece ani în urmă.

Era vorba de o femeie căsătorită la 17 ani cu soțul ei mai în vârstă, care o bătea. Locuiau împreună cu copilul lor de 13 ani și mama ei paralizată, de care avea grijă.

„Într-un episod în care el a venit beat, a început să o bată cum făcea de obicei. Ea continua să facă de mâncare”, continuă avocata. „După, el s-a luat și de copil, că a vărsat în castronul cu făina în care făcea șnițelele. Cand a văzut că îl bate și pe copil, ea nu a mai rezistat. A luat cuțitul cu care curăța cartofii și i-a tăiat venele de pe partea stângă a gâtului și el a murit”.

Instanța a apreciat că femeia a acționat cu premeditare, pentru că știa că „acolo sunt venele importante”. Avea patru clase.

Ulterior, avocata Georgiana Rădulescu a reprezentat-o la Înalta Curte, unde a dat de un complet format din trei judecătoare, care i-au scăzut pedeapsa la zece ani.

Însă, avocații din alte state consideră că tot ar fi o pedeapsă prea mare. Elizabeth A. Sheehy este unul dintre ei. Profesor emerit în cadrul Universității Ottawa, Canada, și autoarea cărții ”Defending Battered Women: Lessons from the Transcripts” („Apărarea femeilor care suferă de sindromul femeilor bătute: Lecții din Stenograme”), Elizabeth a analizat 91 de cazuri similare cu cele ale Mihaelei sau Mirelei, din 1990 și până în 2013.

„Avocații care lucrează cu victimele violenței domestice trebuie să aibă răbdare, ca să poată să ajungă la adevărata poveste”

Un caz care a setat un precedent important în Canada este cel al lui Angelique Lynn Lavallee. A fost primul caz de acest gen în care o femeie a fost achitată în baza legitimei apărări, invocând sindromul femeii bătute. Asta se întâmpla în 1990.

De atunci, Sheehy spune că nu s-au făcut progrese prea mari. Până și în Canada există probleme atunci când vine vorba de apărarea femeilor care omoară din cauza violenței domestice. La fel ca la noi, mulți judecători vor considera că este vorba de omor cu premeditare.

Totuși, există o diferență importantă. Avocatul poate să apeleze la experți care să analizeze toate datele cazului și să vorbească cu inculpata. Ulterior, expertul întocmește un raport care poate deveni probă ce poate fi atașată la dosar și dă mărturie. Pe baza ei se poate construi apărarea, care poate fi vorba legitimă apărare.

Experții pot fi chemați să analizeze cazul și în dreptul nostru, însă aceasta nu este o practică recurentă, potrivit unei judecătoare consultată de redacție.

„Avocatul se uită la acel raport și decide dacă mai e nevoie de încă unul. Am ascultat stenograme în care avocatul a avut mai mulți experți care au dat mărturie, nu doar unul”, explică Sheehy.

Există cazuri în care și experții pot da greș. Asta s-a întâmplat în cazul lui Helen Nasalund, care a primit o sentință de 18 ani de închisoare pentru că și-a omorât soțul după ce el o amenințase cu pistolul la tâmplă, exact în aceeași seară. Cel care a analizat cazul a ajuns la concluzia că ea nu suferea de sindromul femeii bătute, deși a suportat abuzurile soțului timp de 30 de ani și au existat dovezi în acest sens.

Un avocat a preluat cazul și a reușit să îi scadă pedeapsa la 9 ani, în apel. Între timp, mai mult de 29.000 de persoane au semnat o petiție pentru a încerca să o scoată din închisoare.

„Mai există o problemă. Dacă aduci un expert să vorbească cu o femeie foarte devreme după ce s-a întâmplat crima, e probabil ca ea să nu spună nimic. E posibil să nege că a fost abuzată sau violată de soțul ei. Îi poate lua mult timp să aibă încredere în persoana din fața ei”, continuă Sheehy.

Tocmai de aceea, avocata consideră că e nevoie de răbdare din partea avocaților, atunci când au de-a face cu astfel de cazuri. O altă problemă este că majoritatea dintre ei sunt obișnuiți cu inculpați bărbați, care sunt foarte diferiți de inculpatele femei.

„Am vorbit cândva cu o avocată specializat pe drept penal. Mi-a spus «Atunci când ai clienți bărbați, ei vin și neagă totul. Spun că e vina femeii, că erau beți și că ea i-a provocat etc. Când ai parte de o clientă femeie (n.r.: care și-a omorât soțul), ea recunoaște totul și nu îți dă niciun motiv pentru asta»”, explică avocata.

Ce se întâmplă cu femeile odată ce ajung după gratii?

Cu toată munca depusă de avocați, cazurile în care cauza este justificată sunt puține. Așadar, femeile vor ajunge să petreacă ani buni după gratii. Judecătorul Mihai Ghica e de părere că, în această situație, sistemul ar trebui să insiste pe partea de consiliere psihologică și reintegrare în societate.

„E nevoie de un cadru de asistență psihologică încă din timpul procesului, pe care persoana să aibă posibilitatea să-l urmeze. Chiar și în cazurile în care există deja o măsură privativă de libertate, cum se întâmplă în cazurile agresorilor aparenți din acel moment”, continuă judecătorul.

De asemenea, Ghica este de părere că e nevoie de consiliere psihologică și după stabilirea pedepsei, odată ce femeile ajung în penitenciar.

„Pe de altă parte dacă ne gândim la protecția victimei violenței care reacționează violent la rândul ei, aici iarăși este nevoie de o componentă psihologică. Chiar încă din momentul în care are loc fapta care declanșează sesizarea organului judiciar. Și aici statul stă, cred, nu foarte bine”, continuă judecătorul.

Mihaela spune că, de 6 luni de când se află în arest preventiv, a vorbit o singură dată cu psihologul din penitenciar.

ANP ne-a comunicat că, în cazul femeilor care își omoară soții ca răspuns la violență domestică, ele vor beneficia de consiliere psihologică dacă se stabilește asta în urma evaluărilor psihologice.

De asemenea, există două programe educative care abordează problema agresivității – Programul de asistență socială de prevenție primară a violenței domestice „Stop violenței!”, respectiv „Programul de reducere a manifestărilor agresive. Femeile pot obține zile câștig sau credite dacă participă la astfel de activități.

Din ceea ce spun angajați ai instituției dar și avocați sau psihologi, femeile care omoară și sunt victime ale violenței domestice se integrează rapid în penitenciar și e puțin probabil să recidiveze. La fel a fost și în cazul Mihaelei. Colegele ei s-au speriat când au auzit că e închisă pentru crimă, însă, odată ce au cunoscut-o și au auzit prin ce a trecut, au lăsat temerile deoparte.

Ilustrație de Roma Gavrilă

„Era un bărbat cumsecade”

Toate aceste cazuri au avut în jur așa-numiții „martori muți”, cum li se spune în instanță, care știau ce se întâmplă în acea familie, dar nu au intervenit. Majoritatea lumii tinde să creadă că nu e locul tău să te bagi în problemele de familie ale altora și rămân șocați când lucrurile escaladează și se finalizează cu crime.

Femeile își marchează suferință față de cei din jur, atât fizic cât și psihic. Însă și agresorul face același lucru, încearcă să creeze o imagine pentru cei din jur, care să-i oprească din a-i oferi ajutor victimei.

„El, în fața altor oameni, are o atitudine corectă față de soție. Nu o maltratează, vorbește corect. Atunci când ea apelează la instituții, prieteni sau familie, el încearcă să spună că e instabilă emoțional pentru și că el se comportă frumos cu ea. Problema ar fi că nu își ia ea tratamentul”, conchide Raluca Pavel.

Așa ajung unii oameni, în cazurile extreme, să spună „Era un bărbat cumsecade”. În acel moment, victimele ajung să fie din nou singure.

Un raport al Centrului FILIA arăta că peste 400 de femei au fost omorâte în familie, în ultimii opt ani. În spatele cifrelor sunt femei ca Mihaela, care ani de zile au de-a face cu abuzurile soțului. Unele dintre ele omoară pentru viața lor.

Până când societatea românească va încerca să vindece rana pe care o suportă și cu care s-a obișnuit, o altă femeie își tapotează ușor burețelul cu fond de ten pe vânătăile lăsate de soțul ei pe față.

Așa făcea și Mihaela zi de zi, ca să poată să meargă la muncă. Își lega o eșarfă, acoperea urmele și spera să scape de calvar. Acum așteaptă sentința. Iar ca ea mai sunt multe.

Resurse pentru victimele violenței domestice:

• Centrul de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – Asociația Anais
• Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor – Linie telefonică gratuită pentru consiliere în caz de violență domestică
• Asistență pentru victime, oferită de Agenția Națională de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați
• Casa Ioana în București, organizație non-guvernamentală (ONG sau organizație caritabilă) care împuternicește supraviețuitorii violenței domestic și familiile fără adăpost spre independență