Festivalul Sighisoara Medievala sub semnul lui 'Vlad cavalerul dreptatii'
Editia din acest an a Festivalului Sighisoara Medievala se va desfasura pentru prima data avand o tema romaneasca, sub genericul ‘Vlad cavalerul dreptăţii’. Evenimentul ajuns la a 21-a editie va avea loc în perioada 26-28 iulie.
‘Aşa cum v-am obişnuit de fiecare dată, cu mare plăcere vă invităm la un festival ce poartă o temă, ce poartă un simbol, iar anul acesta ‘Vlad – cavalerul dreptăţii’. Este o compilaţie între spiritul lui Vlad Ţepeş şi cu atât mai mult spiritul lui Dracula care pluteşte ca un spirit neîmpăcat asupra României. Ce aş putea să mai adaug legat de această ediţie, într-o diferenţă faţă de cele precedente, este că vom reuşi să aducem ca motor principal al tuturor acţiunilor, că sunt şcoli, concerte, sau evenimente, faptul că ‘Vlad – cavalerul dreptăţii’, în viziunea mea regizorală, a spectacolului ce reuneşte două ordine cavalereşti, formaţii de muzică, actori şi studenţi din Bucureşti, nu fac decât să vorbească despre spiritul lui Vlad ca un adevărat român care vrea o dreptate pentru poporul român’, a declarat in conferinta de presa directorul artistic al festivalului, regizorul Liviu Pancu.
Regizorul a spus că spectacolul din cadrul Festivalului Sighişoara Medievală nu îşi propune să fie o reconstituire istorică a ceea ce a însemnat Vlad Dracul şi fiul acestuia, Vlad Ţepeş, însă îşi propune să prezinte o viziune artistică asupra sentimentelor pe care le-a încercat Vlad Ţepeş în copilărie şi în adolescenţă.
‘Aş lua câteva pasaje din spectacol şi vi le-aş transmite dumneavoastră şi aş spune aşa: ce a simţit Vlad, copilul, când şi-a văzut tatăl cu un simbol puternic al dragonului pe piept? Ce a simţit Vlad în momentul în care a fost trimis la o altă curte, cu o altă cultură si o altă civilizaţie? Ce a simţit Vlad când s-a întors acasă şi a vrut pentru poporul lui, pentru neamul lui, să fie bine, pace şi dreptate? Piesa de rezistenţă este cu atât mai mult cu cât am putea spune că este vedeta festivalului, aşa cum a fost Merlin sau cum ne-am dorit cu Ioana d’Arc. Vlad are, aş spune, tentacule întinse în tot festivalul legat de manifestările celelalte şi cu atât mai mult întâlnirile pe care le are la ceas de taină, în faţa spectatorilor, cu cavalerii şi cu toţi cei veniţi la festival. Cu atât mai mult investirea ca cetăţeni liberi în ţara lui ‘Vlad – cavalerul dreptăţii”, a accentuat Liviu Pancu.
Acesta a subliniat că spectacolul se va transmite în direct pe internet, pe Sighişoaramedievală.ro, şi că festivalul are o performanţă câştigată în cei doi ani cu această transmisie, având 2.024.000 de accesări ale unui site cultural, din iulie 2011, până în mai 2013.
Festivalul-spectacol va crea medievalul românesc cu ajutorul trupelor de teatru din Tg Mures, Bucuresti, Timisoara, Sighisoara, trupelor muzicale Lupus Dacus – Arad, Truverii – București, Nomen est Omen – București, Ad Hoc – Oradea, Cva Domini, Terra Alba, Ambient Folklore – Bulgaria, Eriney – Bulgaria. Programul mai contine parade ale Cavalerilor, Trubaduri, Menestreli, Actori și Meșteșugari, cursuri de luptã medievală, Școala tinerilor Stegari, cursuri de dans, expozitii de arta, focuri de artificii vor face deliciul publicului pe parcursul celor trei zile de festival. Nu vor lipsi din festival meșteșugarii veniți la Sighisoara din cele patru zări pentru a-și arăta măiestria și meșteșugul în fața preacinstitelor fețe iubitoare de medieval.
Potrivit organizatorilor, la editia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală vor participa 216 artişti şi ordine cavalereşti din România, Ungaria şi Bulgaria, număr constant în ultimii ani.