Financial review. Prima pagină a presei străine. Banca Angliei crede că Brexitul ar putea duce la scăderea cu o treime a prețurilor la case. Lecțiile crizei secolului. Francezii își schimbă obiceiurile de consum Cele 7 semnale de alarmă ale pieței financiare
FINANCIAL TIMES: Guvernatorul Băncii Agliei avertizează asupra prăbușirii imobiliarelor în cazul unui Brexit dezordonat ●THE GUARDIAN: Suspecţii implicaţi în atentatul cu noviciok din Salisbury afirmă că doar vizitau o catedrală ● LES ECHOS: Lehman- lecțiile crizei secolului Francezii își schimbă obiceiurile de consum ●HANDELSBLATT: Următoarea criză. Cele 7 semnale de alarmă ale pieței financiare ● GAZETA.RU: Vladimir Putin, în timpul manevrelor militare Vostok-2018: „Rusia este o ţară iubitoare de pace” ● RZECZPOSPOLITA: Polonia și Ungaria puse împreună la stâlpul infamiei. Lectură plăcută”
- FINANCIAL TIMES: Guvernatorul Băncii Agliei avertizează asupra prăbușirii imobiliarelor în cazul unui Brexit dezordonat
Mark Carney, guvernatorul Bank of England, i-a avertizat pe membrii cabinetului Theresa May că un Brexit dezordonat ar putea duce la haos economic, inclusiv la prăbuușirea cu o treime a prețului locuințelor.
Dl Carney le-a spus miniștrilor că, în scenariul unui Brexit fără un acord în spate BoE nu ar putea să evite o criză – așa cum a făcut după votul destinat referendumului din 2016 – și că inflația și șomajul vor crește.
Miniștrii cabinetului l-au ascultat în tăcere, în timp ce guvernatorul își ținea discursul. Carney a mai spus că Brexitul va face ca Marea Britanie să devină o țară de emigrație pentru prima dată după 1994.
Doamna May intenționase să organizeze o reuniune de 3 ore și jumătate a cabinetului său, în urma căreia să se trimită Bruxelles-ului un semnal cum că Marea Britanie este pregătită pentru o ieșire din UE fără un acord.
În schimb, domnii Carney și Philip Hammond, cancelar, și-au unit forțele pentru a da le explica miniștrilor că un astfel de scenariu ar fi dăunător din punct de vedere economic și că Bank of England și Trezoreria ar avea mâinile legate, nemaiputând face mare lucru.
Un participant la întâlnirea de pe Downing Street a spus: „Toate previziunile lansate acolo au fost sumbre. Dl. Carney a fost ascultat cu mult respect. A răspuns unor întrebări puse de miniștri, menționând că BoE a supus deja băncile din Regatul Unit unui test de stres având la pază scenariul ”plauzibil” al unui Brexit dezordonat.
Au fost însă parlamentari din categoria euroscepticilor care au ridiculizat avertismentele guvernatorului, spunând că atât calculele BoE, cât și cele ale Trezoreriei sunt greșite.
Conservatorul Jacob Rees-Mogg, l-a numit pe dl. Carney ” marele preot al Proiectului Teamă”.
Printre avertismentele lui Carney se numără și cel privind scăderea prețurilor locuințelor cu 35% în următorii 3 ani după Brexit.
Prăbușirea prețurilor imobiliarelor ar fi determinată de creșterea șomajului, de contracția creșterii economice, de inflația ridicată și de rate mai mari ale dobânzilor, a avertizat dl Carney.
Guvernatorul a spus că Brexitul dezordonat va provoca și șocuri pe partea ofertei, deoarece relațiile comerciale dintre Marea Britanie și UE vor trece printr-un impas.
Un purtător de cuvânt al Downing Street a declarat că miniștrii susțin pe deplin propunerile privind Brexit stabilite de doamna May și au încredere în succesul negocierilor. Purtătorul de cuvânt al Bank of England a refuzat să comenteze.
În cabinetul May s-a ajuns la concluzia că un acord este ”puțin probabil, dar posibil”.
- THE GUARDIAN: Suspecţii implicaţi în atentatul cu noviciok din Salisbury afirmă că doar vizitau o catedrală
Oficialii britanici declară că interviul transmis de telviziunea rusă cu cei doi bărbaţi pe tema otrăvirii lui Skripal este ridicol
Cei doi bărbaţi identificaţi drept suspecţi în atacul cu gaz palarizant din Salisbury au apărut la RT, televiziunea rusă de stat, şi au afirmat că vizitau „minunatul” oraş elglez în calitate de turişti, urmând să vadă catedrala.
Cei doi, care au spus că se numesc Ruslan Boşirov şi Aleksandr Petrov, se asemănau cu bărbaţii care apăreau în filmările CCTV prezentate de poliţiştii britanici care investigau tentativa de asasinat la adresa lui Serghei Skripal, un fost spion rus care transmisese informaţii britanicilor.
Poliţia afirmă că numele folosite de cei doi sunt false şi există probe care dovedesc că ei sunt agenţi ai serviciului militar rus de informaţii.
În interviul de la RT, cei doi bărbaţi spun că s-au aflat amândoi în Salisbury şi că ei sunt persoanele identificate în filmările CCTV.
„Prietenii noştri ne sugeraseră de multă vreme să vizităm acest oraş minunat”, a declarat bărbatul identificat sub numele de Petrov.
Boşirov a spus că au plecat să viziteze Catedrala din Salisbury, fiind atraşi de capela înaltă a acesteia. „Catedrala din Salisbury este faimoasă nu doar în Europa, ci în întreaga lume”, a subliniat el. „Este celebră pentru capela sa înaltă de 123 de metri, pentru orologiul său, primul de acest fel din lume, care încă mai funcţionează”.
Boşirov a mai spus că, „poate, ei s-au apropiat de casa lui Skripal” în timp ce se plimbau prin Salisbury, „dar… nu ştiau unde se afla”.
Interviul părea să demonstreze că Rusia nu intenţionează să nege veridicitatea probelor video prezentate de Scotland Yard, dar doreşte să susţină că ele au fost greşit interpretate.
Oficialii britanici au calificat noile dezvinovăţiri ale Rusiei ca fiind atât de „ridicole”, încât i-au lăsat „muţi”.
Cei doi bărbaţi au confirmat că au vizitat oraşul Salisbury de două ori, pe 3 şi pe 4 martie.Poliţia britanică afirmă că prima vizită a fost efectuată pentru a inspecta oraşul înaintea atentatului de pe 4. Petrov a pretins că, pe data de 3, încercau să facă o plimbare, „dar nu am rămas decât o jumătate de oră din cauză că oraşul era înzăpezit”. Vremea s-a ameliorat pe data de 4, aşa că cei doi s-au întors ca să vadă „Old Sarun” (vechile ruine ale oraşului datând de dinainte de Cristos, n. red.) şi catedrala, a spus Petrov. „Cerusem informaţii despre stilul gotic englez”, a spus Boşirov. „Nimeni nu arată acest aspect”, a adăugat Petrov, subliniind totodată că filmările CCTV îi arătau pe cei doi mai ales prin gările oraşului.
Suspecţii au afirmat că una dintre fotografile prezentate de poliţia britanică este lipsită de acurateţe – o probă CCTV îi arată pe cei doi la două ghişee diferite pentru controlul paşapoartelor de pe aeroporul Gatwick. Un oficial al Ministerului rus de Externe a declarat anterior că asta ar fi o dovadă că Scotland Yard-ul a falsificat probele.”Întotdeauna megem împreună, trecând prin acelaşi coridor. Unul înaintează, iar celălalt aşteaptă”, a spus Boşirov. „Aşadar, cum a fost posibil aşa ceva? Ar trebui să-i întrebaţi (pe poliţiştii britanici)”.În Regatul Unit, săptămâna trecută, cei doi au fost puşi sub acuzare în contumacie. Ei sunt acuzaţi de conspiraţie şi de tentativă de asasinat la adresa lui Skripal, a fiicei acestuia, Iulia, şi a unui poliţist care ancheta cazul. Anchetatorii afirmă că noviciokul, gazul paralizant folosit în atentat, fusese transportat într-un flacon contrafăcut de parfum Nina Ricci.
Joi, întrebat despre flacon, Boşirov a spus: „Nu e o prostie ca doi oameni normali să aibă asupra lor un parfum de damă? Vameşii controlează totul, ei ar fi întrebat de ce nişte bărbaţi au un parfum de damă în bagaje. Nu aveam aşa ceva”.
Miercuri, Vladimir Putin le-a cerut celor doi să discute cu presa în timpul unei conferinţe economice desfăşurate la Vladivostok. El a spus că cei doi sunt nevinovaţi şi sunt „civili”, contrazicând astfel acuzaţiile Scotlad Yardului potrivit cărora aceştia ar fi fost agenţi ai serviciului militar rus de informaţii.
Surse ale serviciilor de securitate au declarat că, în mod sigur, cei doi au folosit nume false în interviul de joi, aşa cum de altfel poliţia şi declarase anterior. Oficialii britanici spun că cunosc numele reale ale celor doi.
- LES ECHOS: Lehman- lecțiile crizei secolului
La zece ani după falimentul Lehman Brothers, sistemul financiar mondial pare mai robust, iar economia mondială pare să-și revină. Dar semințele viitoarei crize sunt deja plantate. Dacă Statele și băncile centrale au reacționat cu vigoare la cutremurul financiar din 2008 și au reuțit să limiteze replicile seismului, de data aceasta cifrele arată un sistem financiar precar. La nivel global, datoria publică reprezenta 61% din PIB în 200 și 116% 2007. Astăzi, ea este de 225%, potrivit cifrelor FMI. Creșterea populismului este o altă amenințăre la adresa economiei. Les Echos dedică acestui subiect patru pagini și un editorial. Găsiți interviuri cu Ben Bernanke, fostul guvernator al Fed (2006-2014), Tim Geithner, fostul președinte al New York Fed și Henry Paulson, fost șef al Goldman Sachs, apoi Secretar al Trezoreriei (2006- 2009) .
Alte subiecte din Les Echos:
- Coaliţia germană pe punctul de a ceda
Social-democraţii din SPD solicită demisia şefului serviciilor de informaţii, care este însă susţinut de ministrul de interne Hoerst Seehofer, preşedinte al CSU
Scenariul unei rupturi pe fondul crizei migraţiei a coaliţiei guvernamentale de la Berlin, formată din Uniunea Democrat-Creştină CDU-CSU şi din social-democraţii din SPD, este din nou pe tapet. Joi, soarta şeful serviciilor interne de informaţii, Hans-Georg Maassen, a pus paie pe foc.
Joi după-amiaza a avut loc o reuniune de urgenţă între cancelarul Angela Merkel, ministrul de Interne Horst Seehofer şi Andreas Nahles, preşedinta SPD din Bundestag, şi o alta a fost convocată marţi dimineaţă pentru găsirea unei soluţii la criza provocată de refuzul lui Horst Seehofer de a-l concedia pe Hans-Georg Maassen.
În ciuda îndoielilor emise de acesta din urmă pe tema credibilităţii filmuleţului care reda o vânătoare de străini pe străzile oraşului Chemnitz din Saxonia, ministrul de Interne şi preşedinte al CSU şi-a arătat susţinerea joi dimineaţă în faţa deputaţilor din Bundestag.
- Francezii își schimbă obiceiurile de consum
Un articol din agina 20 care arată că valoarea coșului mediu din supermarket a scăzut, francezii preferând calitatea, cantității. Vânzările de dulciuri sau al celor bogate în carbohidrați scad, crescând însă vânzările de produse premium. Francezii se orientează spre produse bio, iar americanii spre cele vegane, spune șeful unei firme de research. ”Oamenii sunt mult mai atenți la sănătatea lor și își ajustează consumul prin prisma acestui lucru”, mai adaugă el.
- HANDELSBLATT: Următoarea criză. Cele 7 semnale de alarmă ale pieței financiare
Este vorba de o analiză făcută de editorii financiari ai cotidianului german, Peter Köhler și Robert Landgraf într-un material video în care aceștia atrag atenția asupra 7 pericole care ne pândesc și care vin dinspre datoria publică ridicată, criptomonede, populism, datoriile din piața ipotecară ș.a.
- Germania nu poate ignora posibilitatea folosirii armelor chimice în Siria
Oficialii germani au făcut miercuri apel la partenerii globali să intensifice eforturile pentru prevenirea utilizării armelor chimice în Siria, iar cancelarul german Angela Merkel a declarat că Germania nu va ignora posibilitatea întâmplării unor astfel de atacuri.
Ministrul german de Externe Heiko Maas a declarat că prioritatea diplomatică este prevenirea atacurilor cu arme chimice în regiunea Idlib din Siria, ultima enclavă a rebelilor.
Guvernul german a transmis că poartă discuții cu Statele Unite și alți aliați despre o posibilă participare la intervenția militară în cazul unui asemenea eveniment.
Germania este presată de Statele Unite să mărească bugetul alocat apărării și să dea dovadă de mai multă responsabilitate față de NATO.
Luna trecută, autoritățile de la Washington au deschis subiectul intervenției militare în Siria cu autoritățile de la Berlin.
- GAZETA.RU: Vladimir Putin, în timpul manevrelor militare Vostok-2018: „Rusia este o ţară iubitoare de pace”
Președintele rus, Vladimir Putin, care a inspectat manevrele militare Vostok-2018, a declarat că „Rusia este un stat care iubește pacea”. „Rusia este un stat iubitor de pace, nu avem și nu putem avea planuri agresive” – a afirmat Putin, adăugând că armata rusă ar trebui să fie pregătită să apere suveranitatea și securitatea țării și, dacă este necesar, să-şi sprijine aliații. „Datoria noastră faţă de Rusia este să fim gata să apărăm suveranitatea, securitatea și interesele naționale ale țării noastre și, dacă este necesar, să ne sprijinim aliații” – a menţionat Putin, în faţa soldaţilor prezenţi la cele mai ample exerciţii militare din istoria modernă a Rusiei. Manevrele militare Vostok-2018 au loc în perioada 11-17 septembrie, în Extremul Orient rus, cu implicarea a aproape 300.000 de militari, zeci de mii de mașini blindate, elicoptere, avioane și vehicule aeriene fără pilot. La una dintre etapele Vostok-2018 participă şi forțe militare din Mongolia și din China. (RADOR)
- RZECZPOSPOLITA: Polonia și Ungaria puse împreună la stâlpul infamiei
Ungaria s-a alăturat Poloniei, suspecte fiind de încălcarea statului de drept.
Parlamentul European s-a pronunțat miercuri pentru o decizie fără precedent: a început procedura prevăzută în articolul 7 al UE legată de încălcarea statului de drept de către statele membre. Este acuzată Ungaria, care în felul acesta se alătură Poloniei – față de care procedura este în desfășurare deja de nouă luni.
Deosebirea este că în cazul Poloniei procedura a fost inițiată de Comisia Europeană, în timp ce de Ungaria s-au ocupat eurodeputații. Problema merge acum la Consiliul UE, adică la miniștrii statelor membre. Aceștia vor asculta poziția Ungariei și pe baza ei pot decide – cu majoritate de 4/5 din voturi – că există riscul unei amenințări serioase pentru statul de drept.
Dacă se va ajunge la această situație, în etapa următoare vor fi date recomandări, apoi – în cazul neîndeplinirii lor – se va trece la un nou vot. De data aceasta deja în unanimitate Consiliul poate afirma că statul de drept este încălcat. Și într-un nou vot, cu majoritate de voturi pot fi impuse sancțiuni.
Întrucât în etapa de mijloc procedura cere unanimitate, sancțiunile sunt mai degrabă greu de imaginat. Dacă se opune fie și o singură țară – în cazul discuției despre Polonia ar fi cel puțin Ungaria, iar în discuția despre Ungaria ar fi desigur Polonia – care vor împiedica impunerea sancțiunilor.
Dar chiar și numai începerea procedurii înseamnă slăbirea serioasă a statului membru.
În ultimii ani, Ungaria a reușit să evite această procedură, în primul rând datorită tacticii micilor concesii folosită de premierul Viktor Orban, dar și a apartenenței partidului său Fidesz la cea mai mare familie europeană – Partidul Popular European. Acum însă, creștinii au decis să lichideze umbrela de protecție asupra Ungariei și cu o mare majoritate au votat pentru demararea articolului 7. Fără sprijinul lor, pedepsirea Budapestei ar fi fost imposibilă, căci pentru această procedură este nevoie în europarlament de o majoritate de 2/3 voturi.
La schimbarea poziției PPE a contribuit însuși Orban, care în ultimul timp a înăsprit foarte mult retorica. „Întâlnirea sa cu Salvini a umplut cupa amarăciunii” – a spus pentru „Rz” un diplomat de rang înalt al Uniunii. PPE s-a simțit trădat, deoarece Orban, profitând de protecția creștinilor, a început să flirteze cu extrema dreaptă (Matteo Salvini este vicepremierul Italiei și liderul Ligii Nordului), care constituie pentru PPE un pericol grav în apropiatele alegeri pentru PE în mai 2019. Orban a gândit că va reuși, dar efectul a fost invers.
Premierul ungar a venit la Strasbourg cu o zi înainte de vot. Mulți politicieni au așteptat ca el să atenueze tonul și să fie de acord cu concesiile privind finanțarea de către George Soros a Universității Central-Europene și restricțiile în funcționarea organizațiilor neguvernamentale. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat – Orban a considerat că acuzațiile la adresa Ungariei sunt rezultatul opoziției față de politica de migrație a Uniunii. „Ungaria va fi condamnată, pentru că poporul nostru a decis ca țara noastră să nu fie un stat de imigranți”, a spus premierul.
Drept rezultat, majoritatea PPE, în frunte cu aliatul de până acum al lui Orban, germanul Manfred Weber, a votat pentru inițierea articolului 7. Weber nu a fost susținătorul pedepsirii Ungariei, dar miza era acum și viitorul său personal. Vrea să candideze pentru funcția de președinte al Comisiei Europene și prietenul Orban i-ar îngreuna construirea unei coaliții largi.Distribuirea voturilor în PPE arată eventuala hartă sprijinului pentru înlăturarea Fidesz din acest partid. Împotriva procedurii au fost bineînțeles eurodeputații unguri, dar și majoritatea italienilor (din gruparea lui Silvio Berlusconi), a bulgarilor, slovacilor, slovenilor și croaților.Delegația poloneză a PO s-a pronunțat pentru procedură, la fel au votat socialiștii polonezi, împotrivă au fost în schimb eurodeputați PiS din fracțiunea Conservatorilor și Reformatorilor Europeni. PSL s-a abținut de la vot.
Votul ungar a eclipsat cuvântarea lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Luxemburghezul pronunță în fiecare an un mesaj despre starea Uniunii și trasează direcțiile de acțiune ale Comisiei.De data aceasta a fost însă un fel de testament, căci peste un an expiră mandatul său și nu are de gând să mai obțină unul. Nici nu vrea ca realizările sale să fie eclipsate de tendința de nerespectare a valorilor fundamentale ale UE, care pot fi observate nu numai în Polonia, ci și în Ungaria.
„Vom respinge atacurile asupra statului de drept. Suntem foarte îngrijorați de evoluția situației în câteva state membre. Articolul 7 trebuie aplicat acolo unde statul de drept este amenințat” – a spus Juncker. Nu a menționat nicio țară, dar se putea auzi clar că are în vedere Polonia. „În una din probleme trebuie să fie clar. Deciziile Curții de Justiție a UE trebuie respectate și executate” – a spus șeful CE. „UE este o comunitate de drepturi. Respectarea ordinii de drept și executarea deciziilor Curții de Justiție nu este opțională”, a adăugat acesta. (RADOR)
Alte subiecte, pe scurt:
- Ziua de astăzi atrage atenţia printr-un eveniment important pentru Uniunea Europeană, pe care presa internaţională s-a grăbit să-l anunţe şi să-l comenteze. Astăzi, în Austria, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, se deschide o reuniune a miniştrilor de interne din UE, care va dura două zile şi care se va axa pe probleme legate de migraţie. Interesant este însă faptul că, „la reuniune vor participa şi miniştri din Africa şi din ţări balcanice care nu sunt membre ale UE”, după cum relatează cotidianul austriac „Wiener Zeitung”. Gazda conferinţei, ministrul austriac de interne Herbert Kickl, nu se arată însă prea optimist. În publicaţia austriacă „Kleine Zeitung”, el pomeneşte despre „eventuale succese în combaterea migraţiei ilegale”, iar în ziarul „Der Standard”, „ministrul albanez de interne, sosit deja la Viena, s-a arătat reticent”. Dar tot „Der Standard” informează că „UE îşi intensifică cooperarea polițienească cu ţările din Balcanii de Vest, deşi ministrul de interne Kickl nu dorește să vorbească şi despre căile legale de migrație”.
- Rămânând în Uniunea Europeană, trebuie spus că, potrivit unei surse diplomatice, „blocul va continua să se pregătească în eventualitatea lipsei unui acord pe tema Brexitului”. Cotidianul britanic „The Telegraph” afirmă că, printre altele, „tratativele rămân blocate din cauza problemelor irlandeze, care par de nerezolvat”.
- Tabloidul britanic „The Sun” afirmă că „Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, i-a cerut premierul britanic Theresa May să renunţe la acordul de liber schimb elaborat cu miniştrii ei luna trecută”. Iar o sursă oficială şi mai pesimistă afirmă în acelaşi ziar că „zonele de comerţ liber înseamnă orice altceva în afară de comerţ liber”.
- Şi dacă tot vorbim despre comerţ, să nu uităm nici aşa-zisul război comercial al preşedintelui american Donald Trump. „Un armistiţiu în războiul comercial? Beijingul salută oferta de tratative lansată de Statele Unite”, titrează „South China Morning Post”, un ziar din Hong Kong. Numai că, potrivit celor de la Reuters, preşedintele Trump a scris pe Twitter că „nu noi suntem presaţi să ajungem la un acord cu China, ci chinezii sunt presaţi să încheie un acord cu noi. Pieţele noastre se dezvoltă, ale lor se prăbuşesc. Dacă ne întâlnim, ne-om întâlni?”. (RADOR)