​FOTOGALERIE 70 de ani de la arestările masive din 1948

În baza Legii 127/2017, 14 mai a fost instituită ca „zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”. Anul acesta se împlinesc 70 ANI de la CEL MAI MARE VAL DE ARESTĂRI POLITICE din istoria României (14 mai 1948). Unii cercetători avansează cifra de peste 15000, iar cei mai sceptici doar pe aceea de 7000. Cert este că majoritatea lor au fost studenţi. Şi nu orice fel de studenţi, ci unii dintre cei mai străluciţi. Cei mai mulţi dintre ei aveau să iasă pe porţile închisorilor, îmbătrâniţi, cu vieţile distruse şi idealurile îngropate, abia în anul 1964. Dar o mare parte au rămas acolo, în uriaşa hecatombă, neştiuţi, fără cruci şi fără candele, în gropile din preajma închisorilor şi lagărelor comuniste.

Simbolic, comemorarea a avut loc in fața statuii lui Iuliu Maniu, a balconului de unde Ceaușescu și-a ținut ultimul discurs și lângă fostul sediu al Securității în beciurile căruia au fost torturați sute de tineri, atât în 1948 și in anii ce au urmat, dar și în zilele fierbinți ale Revoluției din 1989.

Arestările din 14-15 mai 1948 au survenit abia după ce comuniştii lichidaseră cele 2 partide istorice – PNŢ şi PNL. Acestea fuseseră decapitate succesiv, în 1947, după ce cu un an înainte comuniştii câştigaseră alegerile prin cea mai mare fraudă electorală din istoria României, desfăşurată sub protecţia trupelor de ocupaţie sovietice.

Deținutul politic Traian Popescu-Macă îşi amintea despre acea noapte: ”S-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era de regulă agent al Siguranţei Statului, organism încă în funcţiune. El a primit un plic închis conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

Corneliu Coposu: „Fiecare detinut fiind singur in celula, nu avea deloc lumina naturala… ferastruica celulei era in permanenta oblonita pe dinafara ca sa nu se poata vedea cerul. De altfel, geamul era si de neatins la inaltimea la care era situat… In afara de 8 ore destinate somnului, in timpul zilei trebuia sa stai in picioare, sau pe tineta. Nu aveai dreptul sa te asezi pe pat, nu aveai cu cine sa vorbesti… Ramnicu Sarat era nu numai cea mai dura puscarie, dar si un fel de inchisoare experimentala, liceu de aplicatie pentru viitoarele cadre… pentru mentinerea ordinii aplicau ca metoda de disciplina bataia. Intrau in celula cinci-sase gardieni, gealati inalti cu bastoane si bateau toti detinutii pe rand, fara nici o justificare, pana cadeau jos. Toti detinutii, indiferent de varsta si starea sanatatii, erau batuti metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bataie nici Pogoneanu, fost director in Ministerul de Externe care, paralizat pe jumatate, nu putea sta in picioare, era batut in pat, culcat”.

Corneliu Coposu: „Nu am nicio ranchiuna si nicio ura fata de cei care s-au pretat la crimele oribile in cei 50 de ani de comunism. Consider ca oamenii care au ajuns sa se degradeze pana la a chinui pe semenul lui fara niciun fel de justificare si-au pierdut calitatea de om si ar fi o onoare pentru ei sa pastrezi impotriva lor sentimente de inamicitie. Trebuie iertati. Ca talharul de pe Cruce”

Dumitru Bordeianu: Eu cred nelimitat in Dumnezeu. Orice fac, gandesc si vorbesc eu raportez la Adevarul absolut care este Dumnezeu… Ceea ce este important este ca noi am fost torturati luni intregi ca sa recunoastem ce nu am facut. Punctul culminant al acestei torturi morale a fost lepadarea de Dumnezeu. Dar a ingaduit Dunezeu sa se vada adevarata fata a comunismului. Ceea ce s-a petrecut la Pitesti si Gherla, acesta a fost comunismul. Era un duh satanic in inchisoare, o forta care te apasa si te tortura…

Cardinalul Alexandru Todea: „Nu catedralele au creat locuri de pelerinaj, ci locurile in care s-a suferit au creat catedralele”