​FOTOGALERIE Cum era viața în Moldova, pe vremea lui Ștefan cel Mare. Despre străchini, arme, țesături și cahle, într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie

​Acum cinci secole, Moldova avea sub 400.000 de locuitori și țara a trebuit să facă multe jonglerii diplomatice, dar și compromisuri, pentru a face față celor trei mari puteri din regiune. Deși puțini dintre anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare au fost fără războaie sau invazii, erau prezente obiectele prețioase și s-a simțit și influența Renașterii în micul principat. În Moldova de acum jumătate de mileniu se găseau sobe monumentale, monede din argint de bună calitate, străchini și diverse vase superbe, dar și obiecte bisericești extrem de valoroase. Mai jos puteți citi despre ele și despre expoziția care le reunește.

În peste 30 de ani dintre cei 47 ai domniei lui Ștefan cel Mare țara a fost angrenată în războaie sau a fost atacată și localitățile au fost jefuite, astfel că viața locuitorilor numai liniștită nu era.

Istoriografia a exagerat în unele cazuri prosperitatea econimică a Moldovei și importanța ei pe plan european. Un exemplu, Moldova avea sub 400.000 de locuitori, în timp ce Regatul Polono-Lituanian, cu care Ștefan a avut confruntări, dar și alianțe, avea 8 milioane de oameni.

Însă ar fi greșit să spunem că Moldova era un stat înapoiat din punct de vedere economic. Au existat schimburi comerciale cu negustori din orașe precum Ragusa (Dubrovnik) sau din Ungaria și Polonia. „Moldova a fost una dintre țările în care s-a folosit pe scară largă armamentul de foc. Negustorii moldoveni vindeau la Liov care de pește și cumpărau în schimb silitră, care era folosită pentru fabricarea prafului de pușcă. Societatea moldovenească a fost una foarte deschisă la inovație și foarte dinamică, activă. Nu au stat să contemple frunza verde a codrului, ci au căutat să folosească resursele țării cât mai bine”, explică directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberlander-Târnoveanu, la deschiderea expoziției „Ștefan cel Mare – din istorie în veșnicie. Expoziția este deschisă până pe 28 iulie la Muzeul Națioanal de Istorie a României.

Un moment critic a fost în 1484 când otomanii au tăiat ieșirea Moldovei la mare, cucerind cetățile Chilia și Cetatea Albă (aflate azi în Ucraina), iar lovitura pe plan economic a fost dură și orașele și satele au avut mult de suferit, mai ales că s-a diminuat rolul Moldovei ca punct de tranzit pentru negustorii europeni.

Moldova are o climă rece, umedă și solul este acid, iar țesăturile se conservă foarte bine, astfel că s-au păstrat țesături medievale decorate cu broderie în fir de aur sau de argint.

Tot clima friguroasă a făcut ca moldovenii să-și construiască sobe monumentale, cele mai mari și frumoase fiind în casele domnești. Au rămas, și pot fi văzute în expoziție, mai multe cahle, adică plăci de teracotă folosite la construcția pereților exteriori ai sobelor. Unele cahle au fost decorate cu motive florale (lalele, garoafe), altele cu frunze de dafin sau cu viță de vie, iar altele cu reprezentări de cetăți, castele sau turnuri.

La capitolul viață cotidiană diversele vase de băut, mâncat și gătit se găseau în număr mare, astfel că arheologii au scos din pământ numeroase pahare, cupe și ulcele, în expoziție găsindu-se și o mulțime de vase de gătit, oale, cratițe și tigăi medievale.

”Ștefan cel Mare a fost un om cu viziune în Europa secolului XV (…) a fost un om pragmatic care a înțeles să facă, atunci când era cazul, concesii, dar dincolo de toate controversele, personalitatea lui este deasupra disputelor mărunte”, spune directorul muzeului

Perioada ”ștefaniană”, cum o numesc istoricii, este celebră mai ales datorită bisericilor construite, cu eforturi financiare extrem de mari. Chiar dacă nu sunt atât de impunătoare precum catedralele din Occident, bisericile ctitorite în timpul domniei lui Ștefan au costat mult, pentru că au fost aduși meșteri profesioniști. A costat mult și dotarea bisericilor cu piese liturgice (argintărie, țesături, icoane). Multe dintre biserici au fost construite în doar câteva luni, de obicei din aprilie în octombrie.

”Ștefan, cu toată vărsarea de sânge, de cele sufletești nu uita”, scria Gheorghe Șincai, referindu-se la numărul mare de biserici ctitorite de vievodul moldav. Deși multe surse vorbesc de 44 de biserici, adevărul este că au fost 18, număr oricum impresionant pentru acele vremuri.

Mănăstirilor, mitropoliei și celor două episcopii, Dominitorul le-a dăruit proprietăți din stăpânirile domnești pe care le cumpărase (sate, prisăci, poieni, vii, iazuri, robi țigani, dar și produse (vin, ceară, pește și sare). Bisericile erau scutite de dări și puteau primi chiar și anumite venituri din vămi.

Că au fost timpuri pline de războaie rezultă și din cantitatea uriașă de armament găsită de arheologi, de la armament defensiv, până la cel ofensiv, inclusiv artilerie, fiind descoperite și tunuri.

Sunt expuse și monede din acele vremuri, cele emise pe vremea lui Ștefan cel Mare purtând numele de groși și fiind bătute dintr-un argint de foarte bună calitate, probabil de meșteri poloni sau unguri. Au circulat însă o mulțime de monede străine, cum ar fi dinarii reformați emiși de Matei Corvin, groșii de Praga, monede din regiunea levantină a Mării Negre, dar și din hanatele Tătărești.

Deşi în zilele noastre avem puţine obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ştefan cel Mare şi a familiei sale, în expoziţie este prezent stindardul liturgic dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Zografu, cea mai importantă și valoroasă piesă din timpul domniei sale care a fost păstrată până astăzi.

Stindardul a fost cumpărat de francezi de la Zografu și dăruit României într-unul dintre cele mai grele momente din istoria noastră modernă, vara lui 1917 când țara era într-o situație foarte gravă. La Zografu piesa a fost grav deteriorată cu clei de tâmplărie, fiind recent restaurată după un procedeu complicat ce a durat 10 ani.

Printre piesele speciale ce pot fi admirate în expoziție se numără panaghiarul dăruit de Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, ctitoriei sale Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Bacău și fragmentul din racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sunt expuse, de asemenea, pisania Bisericii „Sfântul Procopie” de la Milișăuți (jud. Suceava) – ctitorită de Ștefan cel Mare și distrusă în timpul primului război mondial în timpul confruntărilor ruso-austriece – , documente și manuscrise datând din a doua jumătate a secolului XV.