Sari direct la conținut

Gazprom reduce productia

HotNews.ro

Gazprom reduce prognozele de productie a gazelor pe anul in curs de la 561 miliarde metri cubi la 552-553 miliarde metri cubi, a anuntat Aleksandr Kalinkin, sef departament la Gazprom, citat de RBC. El a precizat, totodata, ca cifra poate fi chiar mai mica. „Aceasta modificare isi gaseste explicatia in scaderea cererii de hidrocarburi din partea sectorului metalurgic si a producatorilor de ciment”, a subliniat responsabilul gigantului rus.

In plus, Gazprom a anuntat anterior reducerea exporturilor de la 163 miliarde metri cubi la 161 miliarde. In 2007, aminteste RBK, Gazprom a extras si livrat 548,6 miliarde metri cubi, planul pe 2010 fiind de 565-570 miliarde metri cubi, pe 2015, de pana la 610-615 mliarde, iar pe 2020, de pana la 650-615 miliarde.

Scaderea productiei este pusa de experti inainte de toate, pe seama crizei mondiale. De altfel, conducerea Gazprom a recunoscut influenta exercitata de instabilitatea de pe pietele mondiale auspra companiei inca de la sfarsitul lunii trecute. La aceasta, Andrei Kruglov, sef departament finante, anunta ca in 2009, compania intentioneaza sa se abtina de la atragerea de mijloace suplimentare de pe piata financiara si ca are de gand sa opreasca o parte din proiectele anuntate.

A facut si o precizare: Gazprom poate conta pe sprijinul statului si al bancii centrale in cazul aparitiei unei astfel de necesitati. Oricum, a precizat Kruglov, 2007 va fi pentru Gazprom cel mai de succes din istoria companiei din punctul de vedere al beneficiilor realizate, ca si al incasarilor.

Directorul Institutului pentru energetica natioanla, Serghei Pravosudov, explica reducerea productiei prin temperaturile inalte din octombrie, fapt care a determinat o micsorare a consumului casnic de gaze naturale. Acest punct de vedere este sustinut si de Dmitri Liutiagin, analist la firma de consultanta Veles Kapital.

In plus, Serghei Pravosudov leaga modificarea prognozelor de productie de reducerea solicitarilor din partea consumatorilor europeni, care inca de la inceputul anului s-au asigurat cu rezerve substantiale de gaze naturale, cumparandu-l, la vremea respectiva, cu 400-450 dolari mia de metri cubi. „Clientii nostri vor incepe sa cumpere din nou gaze in cantatitati masive cand carburantul se va ieftini, adica undeva in a doua parte a anului viitor, cand tarifele vor cobori la 258-300 dolari mia de metri cubi. Iata de ce, Gazprom va trebui, la un moment dat, sa creasca productia, pentru a face fata acestei situatii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro