Generalul Voinea o contrazice pe Kovesi
Generalul Dan Voinea, seful parchetelor militare, procurorul care instrumenteaza de peste zece ani dosarele revolutiei si mineriadei, sustine ca nu a incalcat legea si cel a tergiversat dosarul este Ion Iliescu. Legea nu-l obliga pe Ion Iliescu sa dea declaratii daca nu vrea, explica Dan Voinea, iar lipsa lor nu constituie un viciu de procedura.
„Daca nu vrea sa dea declaratii, legea nu-l obliga, el poate sa spuna ca nu vrea sa dea declaratii, dar nici nu a spus clar ca nu vrea, sfatuit de avocatii. De fiecare data au venit si au invocat tot felul de motive, ca sa li se spuna exact care sint invinuirile, ca una, ca alta. L-am citat de 5 ori si de fiecare data venea cu avocatii si acolo gaseau motive sa nu dea declaratii, s-au tot eschivat pina cind a venit decizia Curtii Constitutionale si mi-au luat dosarul”, declara generalul Voinea. „Daca nu are declaratie si nu vrea sa dea declaratie, asta nu intrerupe mersul dosarul”.
Mai mult, generalul Voinea o contrazice pe Kovesi si in ce priveste calitatea sa procesuala. ” La data cind eu am inceput urmarirea penala impotriva lui Iliescu, nu eram tinut de decizia Curtii Constitutionale, ca nu eram ablitat sa-l pun sub urmarire. Ca procedura, cred ca am respectat legea”, a declarat Voinea.
Kovesi il ameninta pe Voinea
Procurorul general s-a declarat dezamagita de prestatia lui Dan Voinea. „Am avut o surpriza neplacuta, nu ma astepatat la un om cu epxerienta lui profesionala la asemenea incalcari de norme procedurale”, a declarat Kovesi.
Kovesi nu ezitat sa-l atace dur pe generalul Voinea, pe care, practic, l-a acuzat ca a tergiversat dosarele. Cu toate acestea, Kovesi nu a explicat de ce din luna iunie si pina acum, procurorii care au preluat dosarul disjuns nu au lucrat nimic in el si nu l-au chemat pe Ion Iliescu la vreo audiere. Mai mult, atit Kovesi, cit si procurorul Iacob stiau de plingerea facuta de avocatii lui Iliescu, deci, ar fi avut toate argumentele sa-l cheme pe acesta la audieri.
Procurorul general a declarat ca a cerut CSM sa dispuna inceperea unui control de fond asupra activitatii procurorilor militari.
„Avind în vedere marile deficiente constatate in acest caz am cerut Consiliului Superior al Magistaturii efectuarea unui control de fond la Sectia Parchetelor Militare, atit la structura centrala cit si la toate unitaţile din teritoriu pentru ca cele mai vechi dosare al Ministerului Public sunt aici”, a declarat Kovesi.
Laura Codruta Kovesi a spus ca in functie de cele constatate in urma controlului, se vor lua masurile necesare. Cu alte cuvinte, daca rezultatul controlului ii este defavorabil, Voinea poate fi sanctionat chiar si cu indepartarea din magistratura, daca neregulile sint grave.
Procurorul general a mai spus că CSM a făcut deja un control pe dosare vechi din cadrul Ministerului Public şi aşteaptă raportul inspecţiei pe acest aspect.
Ion Iliescu este cercetat in acest moment in trei dosare. Primul se refera la mineriada din 13-15 iunie, und este invinuit ca a determinat cu intentie interventia in forta impotriva manifestantilor, fapt ce a avut ca rezultat moartea si ranirea prin impuscare a mai multor persoane.
Ion Iliescu mai este cercetat in partea disjunsa din dosarul in care gen. Mihai Chitac a fost deja trimis in instanta pentru moartea a patru persoane in fata Ministerului de Interne.
Cel de-al treilea dosar al mineriadei se refera la acuza de crime impotriva umanitatii si subminarea puterii de stat si a economiei nationale.