Sari direct la conținut

George Soros la Davos: Restructurarea datoriei suverane europene trebuie facuta inainte de 2013

HotNews.ro

Omul de afaceri George Soros a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elvetia, ca este necesar ca restructurarea datoriei suverane europene sa fie facuta inainte de anul 2013: “Nu putem astepta pana in 2013 pentru a incepe restructurarea datoriilor. Irlanda va spune clar Europei ca va vrea sa isi renegocieze intelegerea pe care a semnat-o guvernul” (intelegerea prin care Irlanda a primit 85 de miliarde de euro de la Comisia Europeana pentru a-si salva sistemul bancar, n.r.), citeaza Bloomberg Businessweek.

“Este injust ca poporul irlandez sa absoarba toate pierderile bancilor si detinatorii de obligatiuni sa fie complet liberi. Cred ca acordul de finantare va trebui modificat”, a adaugat Soros. Irlanda a condus plutonul natiunilor ale caror obligatiuni guvernamentale au suferit, conform Standard&Poor’s, care estimeaza ca Spania, Irlanda, Grecia si Portugalia vor ramane “blocate in recesiune”.

“Restructurarea datoriilor poate fi absorbita. Va cauza si pierderi, dar acestea ar trebui sa poata fi compensate cu capital din fondul de urgenta creat de UE”. La nivelul Uniunii Europene se poarta in prezent discutii despre implementarea unui mecanism permanent de stabilizare financiara in situatii de criza, bazat pe modificari aduse fondului de urgenta de 440 de miliarde de euro creat deja de Comisie. Jean Claude Trichet, presedintele Bancii Central Europene, a declarat ca guvernele ar putea permite cumpararea de obligatiuni din fondul de urgenta, pentru a ajuta stabilizarea economiilor si a creste increderea pietelor.

Mai multe state din Uniunea Europeana, asa numitele PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania), au cauzat ingrijorari in pietele financiare internationale din cauza datoriilor externe foarte mari si a scaderii capacitatii de a accesa imprumuturi la preturi rezonabile din cauza unui risc ridicat de default. UE a creat in mai 2010 un fond numit Facilitatea pentru Stabilitate Financiara Europeana (ESFS) cu scopul de a ajuta economiile cu dificultati din zona Euro.

ESFS va fi inlocuit din anul 2013 de un nou sistem, denumit Mecanismul European de Stabilitate (ESM), care va permite statelor cu probleme de lichiditate din zona euro sa apeleze la fonduri de urgenta. Autorizarea alocarii de fonduri va fi data de catre FMI, Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana, iar daca aceste organisme determina ca datoria suverana a unei tari nu este sustenabila, tara in cauza va fi obligata sa isi renegocieze situatia cu creditorii.

Soros s-a declarat increzator in viitorul monedei Euro, spunand ca exista determinare din partea guvernelor zonei pentru ca moneda sa existe in continuare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro