Ghid de mers cu trotineta electrică prin București

Eu merg frecvent cu trotineta electrică în București, am făcut-o și la Bruxelles și, ca să spun așa, pot să mă consider un mic expert local în acest mijloc de transport. S-au scris mai multe articole despre trotinetele electrice din Capitală, dar aș vrea să vă prezint și perspectiva unui „trotinetarist”, dacă-mi permiteți licența poetică. Sunt sau nu utile trotinetele electrice într-un oraș plin de mașini și borduri ca Bucureștiul?

Trotinetele electrice reprezintă o soluție de mobilitate urbană de peste ocean, mai precis din SUA unde ele au fost gândite ca „Last mile” solution, adică o soluție de transport pentru ultimul (și primul) segment de drum. Mai precis ele funcționează complementar cu rețeaua de transport în comun, și te ajută să ajungi de acasă la metrou/tramvai/autobuz etc. și viceversa. Asta merge mai bine, bineînțeles, în orașele americane întinse, unde infrastructura e răspândită, sunt distanțe mari între stații de transport în comun și poți să faci 25-30 de minute pe jos până la cea mai apropiată stație. Bine, nici transportul în comun din București nu e ceva cu care să te lauzi, dar distanțele între stații sunt mai mici.

În România, momentan, trotinetele nu prea intră sub incidența legii. Anume ele trăiesc undeva în zona gri dintre moped și bicicletă și nu e clar pe unde ar trebui să circule, dacă e nevoie de cască sau nu și de la ce vârstă se poate circula cu ele. Companiile care le oferă încearcă să impună niște standarde (cască, viteză redusă, 18+ ani, respectatul regulilor de circulație) pe care bineînțeles că nu le ia nimeni în seamă. Există însă momentan nu unul, ci două proiecte de reglementare a trotinetelor electrice depuse la Parlament.

Opțiunile în ceea ce privește trotinetele sunt trei la nivelul Bucureștiului. Primii pe piață au fost cei de la Wolf-e rides, un start-up, chipurile „european” dar, de fapt, foarte românesc. Wolf-e Rides se remarcă prin prețuri ușor mai mici (doi lei pornirea și 50 bani per minut) dar și prin faptul că trotinetele par membre de sindicat, adică nu funcționează decât de luni până vineri, în timpul orelor de program și în afara zilelor cu vreme urâtă când nu funcționează deloc.

Ca să nu mai vorbim că sunt foarte puține trotinete prin oraș și e aproape imposibil să găsești una pe aproape dacă nu ești fix la Victoriei sau pe Magheru. Flow e un alt concept românesc cu costuri similare dar, spre deosebire de Wolf-e, oamenii de la Flow vor să știi că sunt români. Nu doar că dau reduceri când câștigă naționala de juniori,, nu doar că își fac reclamă cu Simona Halep, dar până și pe site-ul lor îți explică lucruri „pe românește”.

Trotinetele sunt la rândul lor foarte „românești” adică adaptate orașului: de la piese înseriate și construite pe comandă, ca să nu poată fi vândute pe bucăți, până la un cablu cu care le poți lega (pardon, trebuie să le legi dacă nu vrei să dai bani în plus) de chestii ca să nu le fure vreun binevoitor. Flow are și roți pneumatice, care ajută un pic la absorbit vibrațiile când mergi pe asfalt prost, ca-n București, dar nu ajută prea mult când e vorba de piatră cubică sau borduri înalte. Cel mai românesc lucru însă, și ceva ce mi se pare în contradicție totală cu felul cum sunt gândite trotinetele dockless (adică fără stații fixe unde trebuie lăsate) e că Flow are stații fixe. Mai precis, stații de încărcare publice unde te roagă insistent să lași trotinetele când termini cu ele, lucru care cam întoarce conceptul de dockless cu fundul în sus. Prețurile sunt similare cu cele de la Wolf-E Rides, și „flota” de trotinete e de circa 500, deși tot greu sunt de găsit în afara zonelor zero și a stațiilor de încărcare. A, și da, Flow are de asemenea „ore de funcționare”, chit că sunt mai generoase ca la Wolf-e, și funcționează și în week-end.

Ultimul, dar nu cel din urmă când vorbim de soluții de circulat cu trotineta electrică, e Lime. Lime are avantajul unei prezențe internaționale, fiind una din marile companii americane de „scooter sharing”. Chit că e vioara a doua când e vorba de trotinete și nu are de exemplu vizibilitatea Bird sau a trotinetelor JUMP de la Uber, Lime are și avantajul parteneriatului cu Primăria București și a unui portofel electronic transferabil în alte țări. Trotinetele sunt cele mai solide (posibil să fie doar impresia mea), dar și cele mai înalte, de uneori ai sentimentul că te dai pe chopper.

Prețul nu e un avantaj – Lime costă trei lei pornirea și 60 bani pe minut, dar măcar puteți să le găsiți mai peste tot prin centrul orașului în grupuri de câte două-trei. Lime are și singurele trotinete din România cu care se pot face bani. Dacă vă înscrieți ca „juiceri” puteți lua trotinetele acasă și să le încărcați pentru fabuloasa sumă de aproximativ zece lei per trotinetă încărcată. Dacă luați în considerare și faptul că trebuie să strângeți trotineteleînaintea concurenței, să le țineți undeva cât se încarcă și să le duceți apoi în locuri speciale (și limitate ca număr de trotinete acceptate), cel mai probabil cu mașina, pentru a-ți lua cei zece lei per trotinetă, nu pare prea avantajoasă încărcarea la Lime.

Cum se închiriază o trotinetă și care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei oferte

Ca să închiriați o trotinetă de la oricare firmă procedura e destul de simplă. Aveți nevoie doar de un smartphone și un card. Aplicația se folosește ușor și constă practic într-o hartă inclusă pe care poți vedea trotinetele disponibile în timp real. Pentru a le închiria trebuie doar să mergeți până la cea mai apropiată și să scanați un cod de bare cu telefonul. La sfârșit, trebuie să „închideți” cursa, și veți primi un scurt raport al călătoriei și un total al costurilor. Trotinetele de la toate trei firmele sunt destul de solide și grele (atât pentru a fi durabile, cât și pentru a fi mai puțin atrăgătoare la furt) și au o autonomie medie de 30 km cu viteză maximă de 25 de kilometri pe oră și motoare brush-less ce oferă putere continuă.

Două dintre ele au de asemenea un display pe care poți vedea bateria rămasă și viteza. Roțile sunt ori de cauciuc, pline, caz în care suspensia e ca și inexistentă ceea ce înseamnă că veți simți fiecare crăpătură din drum, ori vulcanizate în cazul Flow, ceea ce le face un pic mai confortabile. Cel mai important e însă că toate trotinetele au frână de mână pe ghidon și clopoțel, care este extrem de util dacă circulați pe trotuare și nu vreți să loviți pietoni.

Care sunt pericolele și cum puteți să vă feriți de ele

Există pericole reale când mergi cu trotineta prin București. Slavă Domnului, până acum nu a existat niciun accident grav. Dar oricine circulă pe trotuare riscă în mod real un accident serios cu pietonii, iar cine merge pe drumuri aglomerate riscă să fie agățat de o mașină.

Singura soluție într-un oraș așa de prost accesibilizat ca Bucureștiul este să mergeți pe străduțe laterale care sunt, de obicei, mai libere. Dar aceste străduțe vin și ele cu probleme: unghiuri moarte, mașini parcate peste tot și o calitate mai proastă a asfaltului. Și e de ajuns să fii neatent la o singură groapă la viteză de 20 pe oră ca să zbori peste ghidon.

O altă problemă foarte mare e toaletarea copacilor. Pe trotinetă nu poți să stai aplecat în față ca pe bicicletă, ceea ce înseamnă că ești mai înalt cu aproximativ 20 de centimetri. 20 de centimetri care, la viteze peste 20 la oră, te expun la pericolul de a lua o creangă joasă de la un copac uitat de primărie fix în față. Am pățit.

Lipsa de atenție poate fi iarăși un pericol foarte mare. Eu am presupus că trotineta poate sări un cablu de curent cauciucat de circa trei centimetri diametru fără probleme și era să mă trezesc întins pe jos după ce roata de cauciuc și cablul de cauciuc s-au blocat între ele.

Ce avantaje au trotinetele din București față de cele din Bruxelles

Acum două săptămâni am avut prilejul de a circula destul de mult cu trotinetele electrice prin Bruxelles. Bruxelles e un oraș mai accesibilizat, teoretic, cu mai multe piste pe trotuar ce pleacă radial dinspre centru. Și totuși, experiența nu a fost mult mai bună. Bruxelles, spre deosebire de București, e un oraș cu dealuri, și trotinetele electrice încetinesc semnificativ și consumă mult mai multă energie la deal. La vale, de asemenea, sunt mai greu de controlat, direcția din ghidon fiind mult mai sensibilă ca la bicicletă.

Trotuarele pavate cu pietre sau cărămizi (la care trotinetele nu reacționează prea bine) sunt un alt lucru care (din fericire) lipsește mai mult pe la noi. În schimb, cel mai mare avantaj pe care îl are Bucureștiul, e vechimea flotei. Cei de la Lime se laudă că îmbunătățesc și repară constant trotinetele, dar sunt în România de mai puțin de șase luni.

În Bruxelles, vechimea parcului Lime era vizibilă, atât în starea trotinetelor (lovite, julite, cu capace lipsă la diverse șuruburi) cât și în durata bateriei. Un alt avantaj e că în București trotinetele nu sunt încă vandalizate, în vest asocierea lor cu yuppies și sectorul tech transformându-le adesea în țapi ispășitori pentru furia anumitor clase (anti)sociale.

Este deci avantajos să mergeți cu trotineta în București?

Dacă mă uit la preț, nu prea este. Prețurile celor trei companii de trotinete sunt comparabile pe distanță medie cu cele ale taxiurilor, care sunt relativ mai sigure. Trotinetele electrice sunt însă foarte bune când trebuie să parcurgi o distanță scurtă, de 20-25 de minute pe jos, dar te grăbești sau nu vrei să mergi pe jos. Sau dacă traficul e infernal. Sunt un surogat perfect pentru bicicletă sau trotinetă electrică proprie, cu avantajul că le puteți lăsa unde vreți, fără să vă fie frică că dispar. Sau, mai degrabă, le puteți lăsa aproape unde vreți, toate trei firmele de trotinete având o zonă „verde” unde parcatul nu te costă nimic. Dacă vă aventurați în afara acestui perimetru puteți să plătiți costuri suplimentare pentru recuperarea trotinetelor.

Zona verde variază între cele trei firme, dar conține în totalitate centrul orașului. Centrul, cu trotuarele sale largi, piste de biciclete protejate și străduțe laterale mai liniștite, este cel mai pregătit pentru trotinete electrice și cele de închiriat au devenit un mare „hit” printre turiști și printre localnicii mai tineri. În afara axei Herăstrău-Victoriei-Romană-Unirii trotinetele sunt însă mult mai scumpe la vedere, lucru care le subminează un pic din misiunea „łast-mile”.

Pentru mine trotinetele electrice au devenit o soluție de deplasare rapidă pe care o folosesc adesea, pe distanțe scurte și medii. Dar Bucureștiul nu pare să fie încă pregătit de invazia asta de vehicule mici. Cadrul legislativ nu există, nimeni nu poartă cască și companiile au flote de trotinete necorespunzătoare pentru a acoperi însăși zona pe care au ales să o deservească. Mai mult, trotinetele costă mult pentru România. Și tarifarea la minut te face adesea să iei scurtături nepermise pe contrasens, pe străzi cu mai multe gropi și în general peste tot mai puțin pe pistele de biciclete care lipsesc cu desăvârșire. Dacă mai pun la socoteală și bordurile Bucureștiului mi-e greu să zic cât de fezabile sunt trotinetele de închiriat ca mijloc de transport public pentru oricine altcineva decât un turist străin sau un corporatist grăbit care și-a lăsat trotineta proprie acasă. Deocamdată rămân un moft și o soluție bună de a fenta traficul și poluarea pe distanțe mici. De aici e la latitudinea statului dacă trotinetele electrice dockless devin un adevărat mijloc de transport local.