Ghidul alergătorului. Cât de prietenoase cu sportul sunt parcurile din București

​Nu sunt nici prea multe, nici foarte prietenoase, sigure sau spectaculoase, însă parcurile din Capitală oferă totuși suficiente trasee pe care se înghesuie tot mai mulți alergători.

”Băi, băiete, de ce te obosești așa? Nu mai bine vii aici lîngă noi și dai la pește?”. Era acum mai bine de zece ani, într-o dimineață de toamnă târzie. Alergam prin parcul Herăstrău, singur, iar pe atunci așa ceva era o curiozitate chiar și pentru pescarii de pe malul lacului. Nu vreau să zic prea multe despre privirile – cel mai adesea tulburi și contrariate – pe care le aruncau petrecăreții ce ieșeau dimineața devreme din cluburile din jur.

Între timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult, cel puțin în ce privește atitudinea publică față de alergători, care au început să fie tot mai vizibili și numeroși prin parcurile bucureștene. Așa că dacă doriți, vă oferim în continuare un scurt ghid al principalelor parcuri bucureștene – în total ar fi vreo 40 – din perspectiva unei persoane care își dorește să facă mișcare.

Parcul Herăstrău. Ideal pentru așa-numitele „long run”

Deși oficial se numește acum Parcul Mihai I al României, noi o să ne referim la el tot cu numele sub care e cunoscut de bucureșteni. Așadar, Herăstrăul este cam al doilea cel mai mare parc al capitalei (are circa 187 de hectare), însă este de departe locul cel mai ”bătut” de către alergători.

Întâi de toate, pentru că are un traseu principal lung, respectiv aleea de circa șase kilometri care urmează conturul lacului. E o alee (destul de bine) asfaltată, largă pe cea mai mare parte a sa, plată și cu o formă circulară regulată (adică fără prea multe curbe sau unghiuri strânse). Toate acestea sunt argumente importante pentru alergătorii ce vin aici ca să facă așa-numitele ”long run”, antrenamente de peste zece km (sau minim o oră).

Poți așadar să alergi – să zicem – două ture de Herăstrău, nu ai deloc senzația de hamster pe bandă, și ai ”bifat” un „long run”. Să mai spunem și că peisajul variat din jur (apa liniștitoare a lacului, copacii mulți, omniprezenții pescari și cei ieșiti la plimbare, panorama îndepărtată a orașului) te ajută să îți ții mintea clară și focusată pe alergare.

Ar mai fi de remarcat că în zona Herăstrăului sunt în general suficiente locuri de parcare, iar după ce termini de alergat ai unde să mănânci o omletă sau să bei o cafea. Mulți fac asta, mai ales la sfârșit de săptămână.

La minusuri aș trece puținele cișmele de unde poți să bei apă (doar două pe traseul principal) și toaletele pe care le poți găsi doar dacă știi bine împrejurimile. Totodată, iluminarea este deficitară pe mai bine de jumătate din traseul cel mai uzitat. Însă Herăstrăul e locul unde sunt cele mai numeroase inițiative de alergare în grup, în cadru organizat, cu o regularitate săptămânală: Adidas Runners, Nike+Running sau comunitatea 321 Sport.

Și, la urmă, două lucruri mai puțin știute. Deși pare mai greu de crezut, în Herăstrău poți urma și un traseu care e în afara aleii de asfalt, alergând mai bine de trei kilometri numai pe potecă de pământ. Apoi, în zona „La Roată” există un circuit nemarcat, de puțin peste un kilometru, dar de care se leagă începuturile ultramaratonului de șosea de la noi.

Parcul Tineretului. Aceleași probleme ca în toate celelalte parcuri bucureștene

Este parcul bucureștean cu cea mai mare întindere, de vreo 200 de hectare, cu numeroase alei (asfaltate sau pavate cu piatră cubică), cu pante și scări. Acestea din urmă sunt importante și căutate de către alergătorii mai performanți, care vor să ”acumuleze” astfel diferențe de nivel sau să facă antrenament specific. Există vreo patru trasee mai importante. Primul, cel mai lung, de peste patru kilometri, pornește de la intrarea principală (stația de metrou Tineretului), intră pe aleea centrală, coboară spre lac, îl înconjoară și se întoarce pe aleea de lângă gardul dinspre bulevardul Tineretului.

Este apoi traseul din jurul lacului (vreo trei km), urmând aleea asfaltată plină de crăpături și denivelări. Traseul Aleii Centrale pornește tot de la intrarea principală, trece podul peste lac, ajunge la Sala Polivalentă, cu întoarcere, totul însumând puțin peste doi kilometri. În fine, se mai poate alerga și în partea dinspre Văcărești, pornind din spatele Palatului Copiilor.

Desigur, se pot face numeroase combinații ale acestor trasee. Și dacă tot am amintit de copii să spunem că în apropiere, în Parcul Lumea Copiilor (care, dacă nu greșesc, face parte tot din Parcul Tineretului) se află și o pistă de alergare, de vreo 550 metri lungime. Vara, aceasta este extrem de apreciată de către domnișoarele cu pantofi cu toc, mamele cu cărucioare și copiii cu trotinete sau biciclete, cărora le place mult suprafața sa mai moale. Alergătorii nu o ocolesc, însă ei știu că pot alerga la fel de bine și pe asfalt, chiar dacă nu e la fel de prietenos cu articulațiile.

Altfel, pasionații din zonă și-au făcut un grup de Facebook, Alerg în Tineretului, iar comunitatea Time Trial Running organizează aici periodic alergări (mai) competitive.

În fine, și Parcul Tineretului are aceleași probleme ca și toate celelalte parcuri bucureștene: surse de apă puține, toalete amplasate haotic, iluminat insuficient, lipsa unor spații unde să îți poți depozita hainele ca și a unor marcaje ajutătoare.

Parcul Carol. Un traseu clasic de alergare de 2,5 kilometri

Nu puțini sunt alergătorii mai ambițioși, doritori să strângă cât mai mulți kilometri la un antrenament, care doar traversează o stradă și ajung aici ușor, venind dinspre Parcul Tineretului. ”Oferta” în Carol e variată și destul de tentantă. Un traseu ”clasic”, de aproape 2,5 km lungime, ce urmează aleile dinspre gardul exterior al parcului, cu o pantă ce urcă treptat, pe sub copaci maiestuoși.

Căutată e și aleea centrală, de piatră cubică însă, care se termină cu un rând lung de scări, ce duc la Mausoleul Soldatului Necunoscut. Am mai spus-o, scările și pantele sunt foarte apreciate de cei competitivi. Traseul de alergare poate varia, incluzând conturul micului lac din parc, mereu plin cu păsăret, sau podul care îl traversează. Doritorii se pot alătura grupului Alerg în Parcul Carol.

Oricum, dacă lăsăm deoparte neajunsurile clasice (vezi mai sus), Parcul Carol se detașează de celelalte parcuri bucureștene printr-o atmosferă calmă, ba chiar maiestuoasă, dată indiscutabil și de vechimea sa.

Parcul IOR. În fiecare an, în acest parc se organizează un maraton

Numele său oficial este „Alexandru Ioan Cuza”, unii îi zic Titan, însă cel mai cunoscut este astfel, drept parcul IOR. Și acesta e un parc mare, vreo 85 ha, cu multe alei (majoritatea asfaltate, câteva cu pavele), bine întreținut. Are ceva pante și scări. În ultimii ani, aranjarea sa a dus la o aglomerare a spațiului, cu tonete, terase, bănci în exces.

S-a cam rezolvat și problema iluminării de noapte (da, da, mulți alergători apucă să iasă la antrenament fie spre seară, fie dimineața devreme), dar nu și cea a cișmelelor cu apă. Cum suprafața parcului e mare și aleile numeroase, sunt mai multe trasee posibile, însă cel ”clasic” și cel mai uzitat e cel de pe aleea care înconjoară lacul.

Are o lungime de circa 3,1 kilometri e plat și traversează zone plăcute, mai ales dacă privești spre acumularea de apă plină mai mereu de rațe și pescăruși. Altfel, traseul se aglomerează mult peste zi și foarte mult în weekend. Mai trebuie să treci și peste inconvenientul că vara ești mult expus la soare, lipsind copacii. Dacă și aici există un grup al celor care aleargă în IOR, parcul se individualizează însă prin faptul că este singurul din București unde de ani buni se organizează un maraton, tocmai de 1 decembrie.

Parcul Drumul Taberei. Probabil, cel mai bine supravegheat parc din București

Are dimensiuni medii, cu o suprafață de nici 30 hectare, ocupată în majoritate cu locuri cu alte destinații decât spațiu verde (un lac, un complex de ștranduri, terenuri de sport, mese de șah, mai nou sere). Este probabil parcul aflat sub cea mai strictă observație din București, de fapt măturat, curățit și păzit în exces. Pe alocuri aduce cu un sanctuar, în care riști să fii admonestat că atingi ”obiectele”, decât cu un spațiu destinat petrecerii timpului în aer liber.

Este totuși folosit tot mai mult de către alergători, care au la dispoziție mai multe variante de traseu. Cel clasic urmează aleile (bine asfaltate, însă sinuoase) de pe lângă gardul exterior al parcului, care are o lungime de circa 1,2 km, incluzând aici și un mic dâmb, cu o urcare lină.

Amatorii de pante au la dispoziție aleile laterale ce duc peste două podețe asfaltate (care traversează aleator parcul) sau un pod mai lung, pavat cu lemn, pe deasupra lacului. Nu puțini preferă alerge și pe latura exterioară a parcului, pe trotuarele ce îl mărginesc. Chiar dacă nu are un grup coagulat de alergători, în Drumul Taberei se organizează periodic antrenamente competitive ale celor de la Time Trial Running. Tot aici poate fi văzut alergând, aproape în fiecare dimineață, pe la ora 6, domnul Cristian Chiurlea, care la cei 80 de ani ai săi continuă să se antreneze conștiincios.

Cam acestea ar fi, după mine, principalele parcuri unde se aleargă în București. Spunem asta din perspectiva că aici există trasee neamejate, dar clar delimitate, iar numărul alergătorilor (sau al grupurilor de alergare) este mai consistent.

Alte parcuri bucureștene unde se aleargă: Cișmigiu, Kiseleff, Plumbuita, Văcărești și altele

Sunt însă și alte parcuri în București unde se aleargă, dar le vom aminti acum pe scurt. În Parcul Cișmigiu, spre exemplu, care este de fapt o grădină publică (cea mai veche din capitală), se poate alerga pe aleile ce urmează gardul exterior, pe un traseu de circa doi kilometri lungime. Tot în centrul Bucureștiului ar fi de amintit Parcul Izvor, cu un traseu de aproape trei kilometri, dar de unde lipsesc copacii și sursele de apă, fiind totodată neizolat de traficul intens și zgomotul citadin din jur. Sunt alergători care completează traseul și cu un ocol, pe trotuar, în jurul Palatului Parlamentului.

Tot central, dar mai spre nord, este Parcul Kiseleff, unul vechi de data asta, de dimensiuni medii, cu alei bine întreținute. Se poate alerga și pe aici, dar traseul are cel mult doi kilometri lungime. Mulți alergători optează însă pentru a folosi și trotuarul – larg și bine întreținut – din apropiere, de-a lungul străzii ce unește Arcul de Triumf cu Piața Victoriei, adăugând astfel alți vreo doi kilometri la traseu.

Să trecem acum în Parcul Circului, un parc mic dar cu destul de multe alei, unde cel mai lung traseu, tot așa pe marginea dinspre exterior, are vreo 1,4 kilometri lungime. O distanță asemănătoare se poate alerga și în Parcul Floreasca, aflat nu departe de Herăstrău. Tot în această categorie, a unui traseu de mai puțin de 1,4 km, se încadrează și Parcul Bazilescu, un parc mediu, cu alei pavate.

Să mai includem aici un traseu de puțin peste un kilometru în Parcul Tei, alergabil pe marginea dinspre faleza de pe malul lacului cu același nume. În apropiere se află și Parcul Plumbuita, un parc de data aceasta mai mare – vreo 80 ha – dar cam neîngrijit. Traseul cel mai lung are vreo 2,2 km și pornește din rondul aflat lângă barajul lacului, pe aleea de lângă bazinul acvatic, întoarcerea făcându-se pe drumul de lângă gardul mănăstirii Plumbuita.

O situație aparte o reprezintă Parcul Crângași, unul tot mic și relativ recent construit, unde se poate încropi un traseu de vreo 1,2 km lungime, urmând aleile cele mai apropiate de gardul exterior al parcului. Numai că mai nimeni nu aleargă în acest parc, mulți preferând în imediata apropiere un traseu de vreo șapte km lungime, ce urmează conturul Lacului Morii.

Am lăsat la urmă două locuri mai puțin cunoscute și mai puțin folosite de către alergători, dar care au un farmec specific și implicit potențial. Întâi de toate, Parcul Pantelimon care e unul din cele mai mari din București, cu o suprafață de peste 33 hectare. E curat, cu alei asfaltate sau pavate, cu ceva pante și scări, însă fiind situat la marginea capitalei nu e foarte aglomerat. Traseul pe cea mai lungă alee, pe lângă lacul Pantelimon, are aproape trei kilometri lungime.

Și, în fine, ar fi vorba de Parcul Natural Văcărești, de fapt un habitat aparte, dar care are un excelent traseu de alergare – neamenajat, e drept – pe marginea digului ce înconjoară parcul. Traseul e reprezentat de o alee de pământ și are o lungime de cinci kilometri, evident lipsind orice fel de facilități (apă, lumină), de aceea îl recomandăm – mai ales începătorilor – doar cu precauție.

Echipa ce administrează parcul a început să îl promoveze în ultimii doi ani și prin intermediul unei competiții de alergare și al unui grup pe Facebook. Cam asta ar fi. Nu uitați că alergarea e un sport simplu, deloc scump, sănătos dacă îl practici cu moderație. Și că, departe de a fi perfecte, parcurile bucureștene sunt totuși un bun loc unde să vă bucurați de alergare.

Marian Chiriac este jurnalist, editor al site-ului Alerg.ro

Acest articol face parte dintr-o serie în care vom prezenta lucruri interesante, cu bune și rele, despre parcurile din România: parcuri frumoase, parcuri lăsate în paragină de autorități sau, dimpotrivă, renovate mai bine sau mai prost, povești amuzante despre parcuri, relația dintre oameni și parcurile copilăriei lor, poveștile de dragoste care s-au născut aici și multe altele.