Sari direct la conținut

Hidroelectrica a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Mediului pentru amenajările hidroenergetice: Sunt vizate proiecte pilot pentru realizarea unor scări de pești și colectarea automatizată a deșeurilor

HotNews.ro
Gunoaie pe lacul Izvorul Muntelui, Foto: Hidroelectrica
Gunoaie pe lacul Izvorul Muntelui, Foto: Hidroelectrica

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu și președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, au semnat un protocol de colaborare privind ”cooperarea în vederea identificării și aplicării soluțiilor optime pentru accelerarea proceselor dedicate domeniilor protecției mediului și energiei prin derularea unor proiecte specifice activităților de producere a energiei electrice în hidrocentrale, care să sprijine îmbunătățirea condițiilor de mediu, conservarea biodiversității și dezoltarea durabilă”.

„Identificarea proiectelor și a surselor de finanțare comune deschide calea pentru rezolvarea unor probleme stringente legate de poluarea de pe Râul Bistrița (Baraj Izvorul Muntelui) sau de conservarea bio-diveristății pe Râul Jiu. Este vizată cu precădere (fără a se limita doar la aceasta) implementarea unor proiecte LIFE privind creșterea gradului de conștientizare cu privire la responsabilitatea gestionării deșeurilor, precum și a unor soluții optime pentru susținerea comunităților biologice de floră și faună, în armonie cu nevoile economico-sociale ale comunităților locale”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

”Pe modelul unor companii din alte state, cu tradiție mai avansată în ceea ce privește protecția mediului, avem în vedere câteva proiecte pilot referitoare, spre exemplu, la realizarea scărilor de pești. Vizăm, de asemenea, identificarea unor soluții tehnologice de colectare automatizată a deșeurilor în zona Barajului Izvorul Muntelui. Ne preocupă în mod deosebit și modalitatea de stabilire a debitelor de servitute, astfel încât acestea să permită dezvoltarea în condiții bune a florei și faunei locale, concomitent cu exploatarea optimă a amenajărilor hidroenergetice. Este foarte important pentru noi să cunoaștem felul în care ne vom dezvolta investițiile pe viitor, astfel încât să înlăturăm unele blocaje sau să evităm producerea altora”, a declarat Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Scările de pești sunt lucrări hidrotehnice care permit migrarea peștilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro