Impresii de toamnă: batem pasul pe loc între marele și micul Schengen

Integrarea României în Spațiul Schengen – cum este cunoscut spațiul european de liberă circulație – în cursul anului 2023 sau măcar în prima parte a anului 2024, adică înainte de finalul mandatului actual al Comisiei Europene și organizarea de noi alegeri în Uniune este la fel de nesigură ca în toamna anului 2022 și, foarte probabil, după reuniunea JAI de toamnă vom obține același rezultat negativ (dacă chestiunea integrării va ajunge să fie supusă la vot).

Cum diplomația noastră nu a găsit în decursul unui întreg an nicio soluție la poziția obstrucționistă pe care se încăpățânează să rămână cuplul austriac Karl Nehammer (premier) – Gerhard Karner (ministru de interne), chestiunea a fost preluată de alți români inimoși care s-au situat astfel, sui-generis, în papucii unor diplomați îndrăzneți, așa cum este cazul lui Avram Iancu, sportivul din Petroșani.

Avram Iancu, care atunci când nu înoată sau aleargă este bibliotecar în Petroșani, a pornit în ziua de 16 iulie ac. să străbată înot, fără costum de neopren, cei peste o mie de kilometri ai fluviului Rin din orașul german Konstanz (la frontiera cu Elveția), în încercarea de a susține prin acțiunea sa proiectul de aderare a României la Spațiul Schengen în anul 2023.

După 48 de zile de efort continuu, a ajuns la gurile fluviului, în Olanda, unde a fost așteptat de consulul Bogdan Jâglău, în calitate de reprezentant al Ambasadei României în Țările de Jos, care i-a înmânat o diplomă și un trofeu; Avram Iancu a transmis apoi un mesaj pe pagina sa de Facebook, destinat în primul rând celor care l-au susținut, dar și nouă, tuturor concetățenilor săi[2]:

După 48 de zile de eforturi fizice, psihice, logistice, financiare și diplomatice am reușit. Am ajuns la destinația finală a acestui înot dedicat în exclusivitate integrării României în Spațiul Schengen. Deși efortul meu a fost unul titanic și de neimaginat, el reprezintă doar o mică și umilă contribuție la dorința noastră de a ne face auzit mesajul. Pe o ploaie câinească am fost așteptat și de un micuț grup de români. Vă mulțumesc! România a furnizat Europei și omenirii oameni de valoare. Și 4 milioane de români lucrează în Europa. Este nedrept să-i țineți pe acești oameni la cozi kilometrice, cu orele, când se întorc acasă de Paște și de Crăciun sau în concediile din timpul verii. Atât am putut eu să fac. Nu m-a pus nimeni să fac acest efort. Nu mi-a cerut-o nimeni. Și nici nu m-a obligat cineva. Am simțit că sunt doar dator să fac și eu ceva pentru Țara mea. Iar ce știu eu să fac mai bine este să înot.

Dar să privim chestiunea și invers, de la nivelul simplului cetățean european: Miercuri, 3 mai ac., în jurul orei 17:40 – relatează presa noastră – doi turiști germani au trecut pe biciclete din România în Ungaria pe la Bercu (Satu Mare) către Garbolcz (Ungaria), urmând un traseu indicat de GPS. Au ocolit obstacolul de beton și bariera și au pătruns (ilegal, le-au explicat ulterior autoritățile) pe teritoriul Ungariei.

La scurt timp, autoritățile maghiare au emis o alertă și au transmis părții române imagini surprinse de camerele de supraveghere cu cele două persoane care se deplasau pe biciclete. Apoi au organizat o acțiune de reținere a celor doi turiști. La poliție turiștii au declarat că sunt obișnuiți să călătorească liber prin Europa, fără controale vamale și nu și-au imaginat că vor comite o ilegalitate. Cu toate acestea, turiștii germani s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Privitor la circumstanțele în care s-a produs incidentul, Poliția de Frontieră a furnizat o serie de explicații la solicitarea presei:

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a înregistrat mai multe astfel de evenimente în zona de responsabilitate de pe raza județului Satu Mare. Au fost situații în care cetățeni străini, din state membre ale Uniunii Europene, care călătoreau fie cu bicicletele, fie cu motocicletele sau chiar pe jos, au ajuns în situația de a încălca regimul juridic al frontierei de stat, fie intrând, fie ieșind ilegal de pe teritoriul statului român. Nu pentru că ar fi avut ca intenție eludarea controlului de frontieră – pentru că în toate cazurile persoanele dețineau documente legale de călătorie – ci pentru că nu s-au informat în prealabil cu privire la condițiile de călătorie, respectiv de intrare ori de ieșire de pe teritoriul României. Vorbim despre niște căi de comunicație între România și Ungaria pe care sunt amplasate puncte temporare de trecere a frontierei de stat.

În județul Satu Mare funcționează trei astfel de puncte: două în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Petea – Peleș și Bercu – și unul în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Carei – la Horea. Acestea sunt operaționale în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (ora României) și sunt destinate tranzitării frontierei de stat de către cetățenii din zona adiacentă graniței. (…) Aceste drumuri transfrontaliere la care facem referire nu sunt destinate tranzitului internațional al persoanelor peste frontiera de stat, cu excepția zilei de sâmbătă, când, într-un interval orar foarte bine stabilit cu autoritățile statului vecin, pot fi folosite de către populația din proximitatea acestor locații pentru a ieși sau a intra în și din România.

Mai mult, nici pe aplicația , disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române, nu sunt evidențiate aceste puncte temporare, tocmai pentru a nu induce în eroare participanții la traficul transfrontalier, aceste locații având un regim special. Drumurile transfrontaliere nu sunt situate pe căi principale de comunicații, ci pe căi secundare, iar ideea principală care a dus la construirea acestora a fost susținerea cooperării între comunitățile din zona adiacentă a frontierei de stat din România și statul vecin.[3]

Mă gândesc acum: puteau fi cetățeni austrieci! Dacă ar fi cerut asistență consulară, ce argumente ar fi folosit diplomații austrieci pentru a le susține cauza? La fel de curios sunt și în ce mod, cu ce argumente i-a sprijinit pe cei doi consulatul german: „Vă rugăm să aveți în vedere că cetățenii noștri au încălcat legea din culpă, pentru că noi, în Europa civilizată, știți, nu mai avem controale la frontieră…!”

Românii sunt în general sceptici în privința unei decizii pozitive, de invitare a României să adere la Schengen în 2023, așa cum o relevă un sondaj CURS derulat în cursul lunii iulie ac. și dat de curând publicității (vezi rezultatele sondajului aici).

Din ce se poate vedea, 29% dintre cei care au răspuns cred că sigur nu vom fi invitați în Schengen, spre deosebire de 7% cei optimiști, care sunt siguri că, dimpotrivă, vom cu siguranță invitați să ne integrăm. La fel, 35% sunt mai degrabă pesimiști privind integrarea, în timp ce doar 17% sunt ușor optimiști și speră că da, vom fi totuși admiși în Schengen.

Profesorul olandez de drept Stefan Salomon, audiat în Parlamentul European în legătură cu blocajul creat de Austria și Olanda (în principal) privind integrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen, a ținut să istorisească un fapt anecdotic, care poate să ne ofere (de ce nu?) câteva idei pentru viitor:

Atunci când Acordul de la Saarbrücken, care a precedat Acordului Schengen, a fost încheiat în anul 1985, a fost de fapt determinat de un protest larg al șoferilor de camion germani, austrieci și alții din Italia, care practic au blocat drumurile și au inițiat astfel o acțiune politică menită să conducă la desființarea controalelor la frontieră, așa cum era prevăzut în documentele UE la acel moment. Mi s-a părut o anecdotă foarte, foarte grăitoare că pe atunci conducerea politică din Germania, de fapt din Bavaria, a susținut efectiv acțiunea de protest a șoferilor de camion, oferindu-le mâncare și bere. Ceea ce, în fapt, era o acțiune ilegală.[4]

LEGENDELE TOAMNEI…

Începând cu luna septembrie ac., sub președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene, se vor mai organiza probabil trei reuniuni JAI; proxima dintre ele, din 28 septembrie, nu are în desfășurător subiectul extinderii spațiului european de liberă circulație cu România și Bulgaria. Ultima reuniune JAI din acest an va avea loc în primele zile ale lunii decembrie.

Guvernul spaniol a dat asigurări că este interesat să ofere cât mai multe șanse pentru negocierea unei soluții privind lărgirea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria, dar, în realitate, lucrurile sunt mai complicate, pentru că Austria este blocată într-un refuz net din care puțin probabil să o scoată cineva până la finele anului, pe de o parte, iar pe de altă parte la Madrid preocuparea numărul unu acum sunt negocierile prin care socialiștii încearcă să formeze o coaliție stabilă de guvernare, în timp ce popularii și extremiștii VOX par să avanseze în negocierile lor și să formeze mai multe alianțe pentru guvernări regionale.

Așa că, mai de voie, mai de nevoie, Cătălin Predoiu, ministru de interne în guvernul Ciolacu, a făcut recent o vizită la Viena, pentru a se întâlni cu îndărătnicul politruc Gerhard Karner, ministrul de interne, ce s-a încheiat cu „… pupat Piața Independenți”; totuși, ar merita să redau într-un scurt rezumat cam ce a declarat Herr Gerhard K. cu acest prilej:

Această discuție e o consecință logică a întâlnirilor de până acum. Am fost la București, unde am discutat cu predecesorul domnului Predoiu despre cooperarea polițienească în acest domeniu. În aprilie, am semnat cu Lucian Bode un plan de acțiune în domeniul criminalității legate de traficanții de migranți. A fost un moment foarte important, de începere a unei cooperări. S-a convenit, de asemenea, ca Ungaria, România și Serbia să intervină cu patrule comune. Este și baza de la care am pornit în discuțiile de astăzi.

S-au stabilit mai multe măsuri pentru combaterea criminalității transfrontaliere. Această colaborare transfrontalieră are și rezultate deosebite. S-au făcut 36 de percheziții în România, Ungaria și Austria, fiind arestate șase persoane, ceea ce arată că acest acord aduce rezultate. Dorim să promovăm această cooperare și pe plan european, pentru asigurarea frontierelor externe ale UE, pentru procedurile de azil și măsurile polițienești.

Poziția Austriei este clară: întregul sistem Schengen nu funcționează, astfel că nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Este important să ne continuăm munca și într-o zi vom ajunge și la un rezultat. Suntem răspunzători să garantăm siguranța populației și acest lucru nu ține de alegeri parlamentare.[5]

Ministrul Cătălin Predoiu a oferit o interpretare optimistă și oarecum inedită a mesajului oficialităților austriece, ce merită analizată ca mostră de mesaj public ambiguu (oximoronic, chiar) menit să pară optimist, în timp ce afirmă destul de clar că interlocutorii de la Viena se mențin inflexibili în dialogul lor pseudo-diplomatic și vizita este un eșec la nivel general, dar a ales să o privească ca pe-un câștig în plan instituțional:

Declarațiile anterioare ale ministerului arătau că poziția Austriei nu s-a schimbat. Declarațiile premierului în discuțiile cu cancelarului Germaniei arătau că poziția nu s-a schimbat. Era important să resetăm puțin jocul, să-l abordăm constructiv, cum ar fi protecția frontierelor. Am menționat faptul că România și Austria au interese comune. Trebuie să înțelegi ce problemă are partea cealaltă. Dosarul Schengen nu este un simplu dialog între Austria și România. Este un dosar multietajat. Are componentă de geopolitică regională și poate nu numai. Este un dosar care trebuie construit foarte încet și treptat.

Nu vreau să fac greșeli în a ridica un nivel de așteptare. Declarațiile de după ședință ale ministrului au fost pentru partidul domniei sale, politice. Au fost și declarații care nu s-au tradus suficient. S-a mulțumit de trei ori poliției române, clanuri desființate. S-a spus clar că Austria nu are o problemă cu România, ci cu Comisia Europeană. Evident că se desfășoară multiple acțiuni pe diferite paliere diplomatice, avem atuuri. Fără a face estimări hazardate, prefer să fiu responsabil decât să fiu imprudent, cred că meciul se joacă. E important să-l jucăm. Componenta economică are o mare importanță. Mediul de afaceri cu capital austriac acționează în direcția corectă.[6]

Dacă nu ne putem înțelege cu austriecii, nu-i bai, are Marcel Ciolacu, secondat de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, o carte câștigătoare dosită în mânecă: Viktor Orbán, pentru că Ungaria va prelua în a doua jumătate a anului 2024 președinția Consiliului Uniunii Europene. Cel puțin așa au lăsat să se înțeleagă inițiatorii (și mai apoi purtătorii) dialogului româno-maghiar care a debutat într-o zi de miercuri, 19 iulie ac., la un dineu informal găzduit de premierul român.

Kelemen Hunor, într-un interviu acordat presei maghiare, a ținut să precizeze că întâlnirea din iulie ac., dintre Marcel Ciolacu și Viktor Orbán, a avut loc la cererea părții române, avându-l ca intermediar pe liderul UDMR: „Mi-a spus că a auzit că Viktor Orbán va veni la Tușnad și că ar dori să se întâlnească cu el. Premierul ungar a acceptat invitația și practic nu a durat mult timp pentru a o organiza. În acea oră și jumătate s-a dezvoltat o conversație bună. A fost o reuniune foarte importantă, deoarece ambele părți vor continua să fie în prim-planul politicii în anii următori: Victor Orbán în Ungaria și Marcel Ciolacu în România”.[7]

Viktor Orbán a profitat de deschiderea lui Marcel Ciolacu și s-a instalat confortabil la masa de joc, secondat de ministrul său de externe, Péter Sijjártó, ca să facă la rândul său mai multe mutări, din „prietenie” față de „al nu știu câtelea premier român” din ultimii ani, care pare „băiat bun”, spre deosebire de „neamțul ce rău” de la Cotroceni.

Cum anume ne va ajuta domnul Viktor Orbán, încă nu am aflat de la Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu, în afară de bravada din discursul lui Péter Sijjártó, susținut la Timișoara: „Doresc să îi invit politicos, ca să nu zic să îi somez, pe prietenii noștri austrieci ca în această toamnă să nu blocheze din nou și să fie de acord cu aderarea prietenilor noștri români la spațiul Schengen. Interesul național al Ungariei este ca România să adere la spațiul Schengen în acest an. De la acel moment, vom avea zece noi puncte de trecere a frontierei și nu ar trebui să avem timpi de așteptare nicăieri de-a lungul graniței între cele două țări.”[8]

Mărturisesc sincer că discursul lui Sijjártó mi s-a părut gratuit, totodată o luare în râs a oficialilor români care-i stăteau alături. În plus, dacă este să analizăm mai atent opinia exprimată de cotidianul maghiar 24Hu, în angajamentul său de a ajuta România să adere la Spațiul Schengen, Viktor Orbán merge pur și simplu la cacealma:

Aliatul său [al lui Orbán, n.m.], cancelarul austriac Karl Nehammer, blochează aderarea Bucureștiului pe motiv că problema refugiaților este nerezolvată. Dar nu România, ci Ungaria înrăutățește problema migranților: Noi suntem sursa majorității migranților neînregistrați care ajung în Austria. Iar soluția europeană, de care Viena condiționează aderarea României, este blocată de Orbán, așa că, deocamdată, granița româno-ungară rămâne sub control.[9]

În fine, o altă legendă, ce pare mai mult bulgară decât română – pentru că la noi nu am auzit să se dezbată serios acest scenariu – este aceea că, dacă România și Bulgaria continuă să rămână în afara Spațiului Schengen, se va trece la organizarea unui „Mic Schengen”, între România, Bulgaria și, eventual, Grecia. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro