Inapoi la Dictatura! (de Razvan Mihai Vintilescu)

Proiectul de lege care deschide calea spre o veritabila dictatura academica este produsul perfect, din punct de vedere genetic, al unui Parlament compromis.

Sint citeva motive pentru care ar trebui sa ne temem ca autonomia universitara poate fi pervertita extrem de usor in dictatura academica atunci cind se iveste ocazia. Cel putin in Romania. Primul este o istorie lunga de furtisaguri, intrigi, afaceri paguboase, angajari preferentiale si decontari suspecte.

O istorie petrecuta in ultimii ani, in conditiile in care existau totusi pirghii de control guvernamental asupra conducerilor din universitati. Eficienta pirghiilor se poate vedea daca privim hainele de blana achizitionate de Universitatea din Bucuresti, ori daca ne gindim la cite terenuri si cladiri valoroase a „pierdut“ Universitatea de Medicina si Farmacie.

Daca mirosim diplomele eliberate de o capusa prinsa pe fosta Academie „Stefan Gheorghiu“, daca ne inteapa cumva in talpa fratii, nepotii, nevestele sau unchii infipti ca spinii prin universitatile din Sibiu, Iasi, Bucuresti, Timisoara sau Craiova.

Daca ne tiuie urechile atunci cind auzim de cadre universitare care plagiaza pe banda rulanta, care nu vad, ori se fac ca nu vad lucrari de diploma copiate integral. Asemenea mecanisme de control, care au girat aceasta istorie, trebuie intarite si nu diluate.

Al doilea motiv tine de natura crustei ce a separat profesorii de studenti. In timp ce majoritatea studentilor mai petrec doar trei ani prin universitati, terenul apartine profesorilor. Un boboc nu prea stie ce se intimpla in facultate, iar un student in an terminal este mai mult preocupat de examenul de licenta, de obtinerea unui loc de munca.

Mai ramin asadar vreo 290 de zile in care cei ce sint principalii beneficiari ai sistemului universitar mai pot prinde cu coltul ochiului necuratul din treburile academice. In schimb, un profesor pus pe capatuiala are la dispozitie vreo 30 de ani. Lipsa totala a unui control venit din afara universitatii transforma aceasta crusta in beton armat.

Iar fondurile destinate dezvoltarii academice, in plasme, termopane, vile si masini.

Al treilea motiv este insusi prestigiul academic. Cind titlul de profesor devine o ambitie si nu o recunoastere, metastazele universitare incep sa impotmoleasca fluxul care oxigeneaza performanta.

Daca parlamentari din absolut toate partidele politice au optat pentru promovarea unei legi ce garanteaza autonomia absoluta a mediului academic, au mizat pe buna conduita a unor universitari ce nu-si vor cimenta functiile, ce nu-si vor folosi puterea de ordonatori de credite in folosul propriu ori al unor firme apropiate, ce nu vor opri in fasa ascensiunea tuturor celor ce nu sint de acord cu

ei ori sint mai buni dascali decit ei, o simpla trecere in revista a motivelor de mai sus ne arata fie o naivitate vecina cu prostia, fie o nebagare de seama vecina cu interesul propriu.

Pentru ca proiectul de lege a imprumutat cite ceva de la toate partidele care-l sustin: aburii de palinca de la PNL, claritatea de termopan de la PSD, obraznicia conservatorilor, dragostea de autonomie absoluta a UDMR, spiritul de afaceri al PD si jignirea bunului-simt consacrata de PRM. Este produsul rezultat din filtrarea genelor unui Parlament compromis.

de de Razvan Mihai Vintilescu