Inapoi la planul cincinal? (de Bogdan Chirieac)

De noua luni, de cand Romania a devenit stat membru al UE, Europa a inceput sa simta gustul esecului. Practic, reformele s-au oprit, iar gherila politica isi face de cap. Din 1990, in Romania s-au facut reforme numai la presiunea Occidentului.

Aceasta a fost institutionalizata prin rapoartele de tara, tot mai complete si tot mai riguroase in perioada propriu-zisa a aderarii, inceputa in 1999 la Helsinki. Chiar si dupa 1 ianuarie 2007, UE a imaginat un mecanism de continuare a monitorizarii Romaniei, din cauza faptului ca administratia si justitia sunt cele mai slabe din intreg spatiul european.

Statutul de membru obtinut de Romania face insa ca Europa sa slabeasca mult presiunea asupra autoritatilor de la Bucuresti.

Motivul? Romania are 35 de voturi in Consiliu, iar tarile mari au, cateodata, nevoie de acestea. In perioada aderarii Romaniei, reprezentantii importanti ai Occidentului la Bucuresti vorbeau public despre coruptie sau ineficienta administrativa atunci cand situatia depasea limitele bunului-simt.

In 2002, ambasadorul american Michael Guest dezvaluia afacerile scandaloase de pe piata medicamentelor din Romania. Ambasadorul britanic Quinton Quayle si cel al UE, Jonathan Scheele, vorbeau deschis si in limba romana despre coruptie si birocratie. Acum nici un diplomat strain nu ar mai face asta. Un rol esential in modernizarea Romaniei l-au avut insa rapoartele de tara ale UE de dupa anul 2000.

Acestea aveau avantajul ca aratau situatia reala pe fiecare domeniu, ce s-a facut bine, ce s-a facut rau si ce mai trebuie facut. Si exista si pedeapsa: amanarea admiterii in UE. Acum, UE monitorizeaza, dar politicienii romani nu mai pot fi sanctionati. Dupa 1 ianuarie 2007, razboiul politic intern a anihilat si bruma de administratie care mai lucra.

In primarii sau in ministere functionarii se multumesc doar cu spagi mici, fara de care nu elibereaza hartii – pe care, altminteri, cetateanul sau companiile au tot dreptul sa le primeasca. In rest, toate proiectele importante sunt blocate in asteptarea unor vremuri politice mai calme.

Ministrii si primarii ofera presei lungi discursuri despre respectarea legilor, licitatii, proiecte, care mai de care mai impresionante.

Insa, de trei ani de zile, infrastructura tarii nu s-a dezvoltat, practic, cu nimic, fapt care risca sa blocheze continuarea cresterii economice. Nu s-a reusit realizarea unui singur spital modern de nivel occidental, de genul acelora unde obisnuiesc sa-si ingrijeasca sanatatea presedintele sau premierul Romaniei.

Cu siguranta, in anul care urmeaza nu vor avea loc schimbari spectaculoase de situatie. Degeaba a pregatit Europa zeci de miliarde de euro pentru Romania, fiindca incapacitatea administrativa locala impiedica accesarea fondurilor. In curand, Europa va avea aici o problema nu doar politica si economica, ci si una strategica.

Pur si simplu, nu se poate ajunge intr-un interval de timp rezonabil la granita de rasarit a UE.

La est de Ungaria, in materie de infrastructura, Romania a ramas pe harta Europei aceeasi pata alba. Ineficienta administratiei romanesti si, legata strans de ea, ineficienta justitiei ar trebui sa devina o problema europeana. Nici Bruxelles-ul nu e un model de eficienta, dar, fata de Bucuresti, este o poveste de mare succes.

Cand Ceausescu facea planuri cincinale in Romania, asa aberante si distructive cum erau, romanii le indeplineau in patru ani si jumatate.

Actuala clasa politica din Romania, inca rudimentara, are, probabil, in instinct nostalgia sarcinilor exact trasate de la partid sau a sanctiunilor in caz de nerezolvare. Probabil ca la Bruxelles cineva ar trebui sa se aplece asupra statutului special al Romaniei, trasand aceste planuri. Pentru locul lui Ceausescu, care sa le si urmareasca, dl Basescu ar fi oricand disponibil.

Daca in urma lui ar aparea o Romanie moderna, civilizata si prospera, acest lucru nici nu ne-ar mai deranja…