Sari direct la conținut

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews.ro
Români în biserica din Sinăuții de Jos, Cernăuți, Ucraina, Foto: Adi Iacob / HotNews
Români în biserica din Sinăuții de Jos, Cernăuți, Ucraina, Foto: Adi Iacob / HotNews

Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres.

Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, a precizat că decizia a fost adoptată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Avocatul consideră că măsura are legătură cu implicarea lui în proiectul de constituire a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina.

„Am aflat în data de 19, acum trei zile, când plecam spre Cernăuţi. În vamă, grănicerii mi-au adus la cunoştinţă decizia Serviciului de Securitate al Ucrainei, interdicţie pentru trei ani. Evident, ca de obicei, nu indică un temei legal şi o spun din start că motive legale nu există. Motivele reale constau în faptul că mă implic activ în apărarea drepturilor comunităţii româneşti din Ucraina, care nu trece prin cea mai fericită perioadă a existenţei sale”, a afirmat Pătraș.

„Pe de o parte, autorităţile se luptă cu şcoala, iar acum este la grea încercare şi biserica. M-am implicat în proiectul de suflet şi cât se poate de necesar pentru comunitate, în sensul înfiinţării organizaţiei religioase Biserica Ortodoxă din Ucraina şi sunt împuternicitul grupului de iniţiativă pentru înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina”, a mai spus, pentru agenția de presă citată, avocatul.

Considerat unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Cernăuţi, Pătraş susţine că va sesiza atât autorităţile române, cât şi cele ucrainene cu privire la interdicţia care i-a fost impusă.

„Azi am depus un memoriu la Patriarhie (…). La începutul săptămânii viitoare voi depune şi la Guvern şi la Ministerul de Externe şi sigur că voi face un demers şi către Serviciul de Securitate al Ucrainei, să îmi explice care sunt temeiurile legale”, a adăugat Eugen Pătraş.

În luna octombrie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a criticat, într-o manieră mai puțin obișnuită, autoritățile de la Kiev pentru că ar amâna „nejustificat” recunoașterea jurisdicției bisericii românești pe teritoriul Ucrainei.

Sfântul Sinod „a luat act cu regret de faptul că autorităţile ucrainene au amânat nejustificat, pe termen neprecizat, recunoaşterea juridică a Asociaţiei religioase «Biserica Ortodoxă Română din Ucraina», deşi aceasta din urmă îndeplineşte toate condiţiile solicitate de legislaţia ucraineană în vigoare, şi a aprobat continuarea demersurilor către autorităţile publice centrale din România şi Ucraina pentru soluţionarea acestei solicitări legitime”, a transmis, la acel moment, Biroul de Presă al Patriarhiei Române, într-un comunicat de presă.

Pe 1 martie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adopta o hotărâre prin care binecuvânta, încuraja şi susţinea iniţiativele comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina „de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU), structură care reprezintă comunitatea românească din Ucraina și care a fost înființată sub patronajul Patriarhiei Române, afirma, în septembrie, că românii din Ucraina cer „urgentarea procesului de trecere a comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro