INTERVIU Gabriela Firea: Avem in vedere inclusiv ridicarea masinilor parcate care pot impiedica operatiunile de curatare a zapezii. Pe termen mediu, se vor achizitiona masini destinate topirii zapezii si pentru curatirea mecanizata a trotuarelor
Primariile din Bucuresti ar putea recurge la ridicarea masinilor care pot impiedica curatarea zapezii, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, intr-un scurt interviu acordat HotNews.ro. Edilul a declarat ca nu a dat nicio amenda primarilor de sector sau firmelor de salubrizare de la inceputul acestui an, pentru felul in care s-a facut deszapezirea. „Primariile de sector sunt cele care pot aplica amenzile, dar eu cred o amenda nu rezolva problema zapezii”, a declarat aceasta.
Referitor la dotarile suplimentare pe care trebuie sa le aiba operatorii de salubrizare din Bucuresti, care au contract cu primariile de sector, potrivit Strategiei de salubrizare adoptata de municipalitate in 2015, edilul sef a declarat ca se vor achizitiona masini de topit zapada, pluguri mai mici pentru accesul pe strazile secundare si masini pentru curatarea trotuarelor, incepand din acest an.
Catiusa Ivanov: In prezent, deszapezirea se face prin depozitarea zapezii pe marginea drumului si pe trotuar de catre pluguri. Cetatenii vin si o arunca la loc pe strada, Bucurestiul fiind plin de munti de zapada. De ce zapada nu este ridicata direct si transportata in locuri special amenajate?
Gabriela Firea: Zapada se evacueaza din toate sectoarele, dar poate ritmul nu este neaparat cel pe care ni-l dorim. Este o actiune in derulare, echipele firmelor de salubritate si reprezentantii ADP-urilor de sector, pentru ca este o actiune comuna, sunt pe strada chiar in acest moment. Prioritare sunt statiile RATB, arterele cu trafic RATB, acolo unde zapada afecteaza circulatia, apoi zonele din apropierea spitalelor, a scolilor.
Din datele primite pana vineri la ora 12.00, au fost ridicate in total peste 45.702 tone, astfel: 9.590 tone in sectorul 1, 18.000 tone in sectorul 2, 3.000 tone in sectorul 3, 3.350 tone in sectorul 4, 3.962 tone in sectorul 5 si 7.800 tone in sectorul 6.
Activitatea de ridicare a zapezii a fost verificata permanent de catre reprezentantii Primariei de sector si ai Politiei Municipiului Bucuresti.
Fiecare primarie de sector a stabilit locatii in care se depoziteaza zapada, in conformitate cu prevederile Ordinului 82/2015 al ANRSC. Dar, evident, din cauza cantitatii mari, vor fi gasite si spatii suplimentare.
CI: Cand se vor respecta prevederile impuse prin strategia de salubrizare adoptata de CGMB in 2015? Cand vom avea utilaje mai performante?
GF: Strategia a fost adoptata in 2015, dar nu a fost elaborat un calendar de implementare al acesteia. Fara o programare, un calendar concret, o astfel de strategie este doar un document. In perioada urmatoare ma voi implica personal in elaborarea acestui calendar, cu termene si responsabilitati concrete. Pentru mine a fost importat sa avem un Plan de actiune pentru sezonul rece 2016-2017, primul pe care l-am gestionat in calitate de primar general. Am stabilit o modalitate de lucru cu toate partile implicate – primarii de sector, firme de salubritate, politie locala, pentru a actiona in mod coerent, s-au stabilit zonele prioritare ¬ traseele si statiile RATB, zonele de langa spitale si scoli, apoi strazile secundare. S-a intrat cu utilaje si in zone in care de ani intregi nu a trecut nimeni, cum ar fi pe strazile secundare din sectorul 5. Experienta acumulata acum ma va ajuta sa stabilesc in mod corect cum vom actiona in viitor.
In ceea ce priveste achizitia unor utilaje mai performante, si acestea sunt prevazute in Strategia de salubrizare. Sunt cerinte care se pot implementa in termen scurt – de exemplu, ca utilajele care participa la programele de deszapezire sa fie echipate minim Euro 4. Altele, precum achizitionarea de utilaje specifice, cu dimensiuni gabaritice reduse, care pot intra inclusiv stradutele laterale, cat si achizitionarea de masini si utilaje destinate topirii zapezii, echipamente pentru curatirea mecanizata a trotuarelor, se vor realiza pe termen mediu. Procedurile vor demara anul acesta.
CI: Cat platesc primariile de sector din Bucuresti pentru deszapezire in sezonul de iarna? Cum vi se pare raportul calitate-pret?
GF: Este prima interventie majora din sezonul 2016-2017. Pana in acest moment, Primariile nu au facut decontul, pentru ca inca se lucreaza. Dupa terminarea tuturor actiunilor de deszapezire, vom discuta despre plati. Acestea se vor face doar raportat la prestatia efectuata, la numarul de utilaje si de oameni prezenti efectiv in teren. Primariile de sector si de Politia Locala a Municipalitatii au verificat non-stop modul in care au actionat firmele de deszapezire. Nu vom plati decat ceea ce s-a efectuat. Atunci vom putea analiza si raportul calitate-pret.
Din datele pe care le-am primit, in sezonul 2015-2016, suma totala alocata pentru deszapezire la nivelul Capitalei a fost de aproximativ 11,4 milioane euro, sumele fiind repartizate astfel:
– 2,3 milioane euro sectorul 1
– 4,3 milioane euro sectorul 2
– 549.000 euro sectorul 3
– 894.000 euro sectorul 4
– 151.000 euro sectorul 5
– 3,2 milioane euro sectorul 6.
CI: Ce amenzi ati dat primarilor de sector si operatorilor de salubrizare pentru activitatea de deszapezire din acest sezon, de care si d-voastra v-ati declarat nemultumita?
GF: Primariile de sector sunt cele care pot aplica amenzile, dar eu cred o amenda nu rezolva problema zapezii. Scopul interventiilor mele si al implicarii permanente a fost sa asiguram practicabilitatea tuturor strazilor, prioritar a celor de transport in comun, sa corectam problemele constatate, intr-un timp cat mai scurt. Cetatenii au vazut ca s-a intervenit mult mai bine decat in anii trecuti. Desigur, se putea si mai bine, insa am invatat din greseli. La momentul cand ninsoarea a incetat, se putea circula pe marile artere, iar la 24 de ore erau deszapezite statiile RATB, accesul catre scoli si spitale, marile zone pietonale. Au existat si situatii speciale ¬ prabusirea cladirii de pe calea Rahovei. Evident, vom analiza impreuna, atat cu primarii de sector, cat si cu reprezentantii firmelor, modul in care s-a actionat. Voi iesi public si voi prezenta bucurestenilor rezultatele acestei analize, problemele si greselile care s-au facut si masurile pe care le vom lua pentru ca la anul sa nu mai apara astfel de situatii.
CI: Ce masuri veti lua in viitor pentru imbunatatirea acestui serviciu?
GF: Vom stabili masuri in functie de rezultatele analizei, la finalul campaniei de deszapezire. Avem in vedere inclusiv promovarea de acte normative la nivel local, de exemplu ridicarea masinilor parcate care pot impiedica operatiunile de curatare a zapezii.
CI: Cand expira actualele contracte de deszapezire? Primariile de sector vor face alte licitatii sau vor face firme proprii care sa se ocupe de acest serviciu?
GF: Contractele de deszapezire fac parte dintre cele incluse in serviciul public de salubritate, pe care il gestioneaza fiecare Primarie de sector, in baza prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice si a Legii nr. 101/2001 privind serviciul public de salubritate. Din cate stiu, orice forma de organizare a serviciului are la baza un studiu de oportunitate care identifica solutia optima – incheierea de contract cu o firma de salubritate sau infiintarea unor societati proprii. Sunt primarii de sector care au inceput procedurile pentru achizitia servicului public de salubritate, in care sunt incluse si contractele de deszapezire. In prezent, nu mai este posibila incheierea de contracte pe durate mari de timp, perioada maxima este de 5-8 ani.
- INFO PLUS Cine face deszapezirea in Bucuresti
Deszapezirea in Bucuresti, pe toate arterele – principale si secundare, este facuta si platita de Primariile de sector. Acestea au delegat aceasta activitate catre operatori privati, firmelele care se ocupa si de salubrizare. Contractele care sunt acum in vigoare in Bucuresti au fost incheiate inainte de anul 2000, expirand in perioada 2007-2008, iar de atunci au fost prelungite prin numeroase acte aditionale. O parte dintre aceste acte aditionale expira in 2017.
RATB are obligatia sa deszapezeasca refugiile, operatorii de salubrizare statiile, iar cetatenii si agentii economici trotuarul din dreptul lor si sa indeparteze turturii.
Primaria Capitalei are doar atributii de coordonare a activitatii de salubrizare, aproba programele de deszapezire (unde se intervine prioritar, in cat timp, etc) si ii poate sanctiona pe operatorii de salubrizare si primarii care nu si-au facut treaba.
Ce firme au contract cu primariile de sector din Bucuresti si cate utilaje au, potrivit datelor furnizate de Primaria Capitalei:
Sectorul 1 – SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA – 68 de utilaje si 500 de muncitori;
Sectorul 2 – SC SUPERCOM SA – 120 de utilaje si 775 de muncitori;
Sectorul 3 – SC ROSAL GRUP SA – 52 de utilaje si 290 de muncitori;
Sectorul 4 – SC REBU SA – 89 de utilaje si 400 de muncitori;
Sectorul 5 – SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA – 50 de utilaje si 218 muncitori;
Sectorul 6 – SC URBAN SA – 120 utilaje – 334 de muncitori;
In total: 500 de utilaje. Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat ca numarul utilajelor a fost suplimentat la ultima ninsoare pana la 700.
Ce utilaje trebuie sa aiba, potrivit stategiei de salubrizare:
– 1 autospeciala cu plug pentru o suprafata de 30.000 mp;
– 1 autospeciala pentru imprastierea materialului antiderapant solid – capacitate 7mc pentru o suprafata de 160.000 mp;
– o autospeciala pentru imprastierea materialului antiderapant solid – capacitate 5mc pentru o suprafata de 120.000 mp;
– utilaje multifunctionale cu dimensiuni agabaritice care sa permita accesul pe strazi inguste (plug, material antiderapant) – o bucata pentru o suprafata de 15.000 mp;
– freze pentru trotuare – o bucata pentru 30.000 mp;
– o autocisterna pentru imprastierea solutiei antiderapante lichide pentru o suprafata de 115.000 mp;
– o freza de zapada destinata arterelor marginase ale sectorului sau unde actiunea acestui timp se preteaza aactiona;
– o autospeciala su plug pentru alesi, spatii inguste si trotuare, pentru o suprafata de 9.000 mp;
– o autospeciala pentru imprastierea materialului antiderapant solid pentru alei si spatii inguste, pentru o suprafata de 50.000 mp;
– minim un incarcator frontal si 4 basculante pentru transportul zapezii;
– instalatii speciale de topit si incarcat zapada.
– utilajele care fac deszapezirea trebuie dotate cu GPS;
Potrivit informatiilor de pe site-ul Primariei Capitalei, Bucurestiul are 5.340 strazi cu o lungime totala de 1820,8 km si o suprafata totala de 19 499.000 mp.
Astfel, la nivelul intregului oras ar fi nevoie de 650 de pluguri, 121 autospeciale pentru imprastierea materialului antiderapant solid, 162 autospeciale pentru imprastierea materialului antiderapant solid cu capacitate mai mica. etc. Deci cel putin dublu fata de ce avem acum.