INTERVIU Prof. Vasile Ghețău: Intrăm în cel de-al 30-lea an de degradare a situației demografice. Graficul care ar trebui să fie pe birourile demnitarilor Statului Român

România este depopulată pe zi ce trece, începem să ne confruntăm cu accentuarea crizei de forță de muncă, iar perspectivele se conturează a fi dramatice. HotNews.ro a discutat cu profesorul Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române și profesor asociat la Facultatea de Sociologie a Universității București. Am discutat despre declinul și depopularea și mecanismele din spatele acestora, precum și despre căile care ar putea duce la schimbarea situației.

Foarte pe scurt:

Suntem mai puțini cu 120-130 mii locuitori față de începutul anului

Incertitudinea asupra viitorului țării alimentează propensiunea spre emigrare și datele arată că jumătate din populația tânără intenționează să emigreze în următorii cinci ani

Măsurile financiare sunt importante în programe de redresare a natalității. Ele oferă părinților posibilitatea de a orienta resursele financiare după opțiuni și preferințe ale părinților și copilului. Dar nu ar trebui absolutizate.

S-ar cuveni ca familiile/cuplurile tinere să nu fie tratate uniform, ci diferențiat după opțiuni și preferințe (în cadrul aceluiași pachet de măsuri)

Populația rezidentă a României ar ajunge la mijlocul secolului la 16 milioane de locuitori dacă nu intervine o redresare considerabilă a numărului mediu de copii aduși pe lume de-a lungul vieții de o femeie

Introducerea și a unei ipoteze asupra migrației externe se concretizează într-o populației rezidentă de 15,5 milioane în anul 2050.

Ipoteza este una optimistă, stoparea migrației negative până în anul 2040, plecând de la nivelul mediu al migrației nete din ultimii trei ani, minus 53.000 persoane.

Reporter: Populația României este într-o continuă scădere, o confirmă și datele din acest an. Așadar, cum vedeți situația din 2018?

Vasile Ghețău: Anul 2018 este cel de al 29-lea an de declin al populației țării și evoluțiile au continuat în același sens: o scădere naturală apropiată de 70 de mii locuitori și o migrație externă negativă la nivelul anului anterior – 55 mii persoane. Cu alte cuvinte, suntem mai puțini cu 120-130 mii locuitori față de începutul anului. Este un declin mare, foarte mare, pentru o populație rezidentă ajunsă la 19,5 milioane locuitori. Se pot adăuga continuarea ascensiunii procesului de îmbătrânire demografică și cea a stagnării creșterii speranței de viață la naștere. Depopularea țării a intrat într-o fază nouă, cu o pierdere anuală care depășește 100 de mii locuitori.

Se poate face la acest sfârșit de an 2018, atât de important în istoria țării, și un alt bilanț, mult mai relevant pentru situația demografică a țării și perspectivele sale. Populația care locuiește în țară, populația rezidentă, a ajuns la începutul acestui an la 19,5 milioane locuitori. Datele provizorii ale Institutului Național de Statistică asupra mișcării naturale a populației în primele 8 luni din acest an nu indică schimbări semnificative față de anul 2017 și admițând o migrație externă netă similară cu cea din anul trecut se poate estima pentru sfârșitul anului o populație rezidentă de 19, 4 milioane locuitori. O privire asupra întregii perioade 1990-2018 ne dezvăluie un declin imens, de 3,8 milioane locuitori. În proporție de aproape 75 la sută declinul provine din migrație externă dar o schimbare majoră este în plină dezvoltare: după anul 2010 declinul populației rezidente are originea dominantă în scăderea naturală a populației.

Spectaculoasa inversare are o dublă sursă, o anumită tendință de stabilizare a dimensiunii fluxurilor anuale ale emigrației și imigrației la valori importante, dar apropiate (după datele INS), a doua sursă fiind majorarea dimensiunii declinului natural. Pentru întreaga perioadă 1990-2018 declinul natural a depășit un milion de locuitori! Este o pierdere imensă la nivelul unei populații de dimensiunea celei a României. Declinul natural are o determinare mult mai complexă decât declinul prin migrație externă. Este vorba de un complex de factori economici, sociali, culturali, medicali și de altă natură, cu acțiun și efecte etalate în timp și caracterizați prin stabilitate, inerție și rigiditate.

Reporter: Putem discuta de anumite caracteristici ireversibile ale situației actuale?

Vasile Ghețău: Vom intra, peste puține zile, în cel de al 30-lea an de degradare a situației demografice și după o perioadă atât de lungă și coerentă în evoluții și, luând în considerare evoluțiile și situația din celelalte țări europene, perspectivele cele mai probabile se pot întrevedea. Scăderea naturală își are originea în reculul natalității după anul 1989, menținerea ei la un nivel scăzut, pe de o parte, creșterea numărului de decese și stabilitatea acestuia la un nivel mai ridicat decât numărul născuților, pe de altă parte. În ultimii ani numărul născuților oscilează în jurul valorii de 190 de mii, iar cel al deceselor este de 260 de mii. Diferența este scăderea naturală – 70 de mii locuitori.

Cum și-ar putea imagina cineva că numărul născuților ar putea crește cu această valoare și s-ar menține apoi la nivelul atins, pentru a stopa declinul natural? Ar fi o creștere de 37 la sută! Cum și-ar putea imagina cineva că numărul deceselor ar putea fi redus cu 27 la sută, ajungând la 190 de mii și rămânând apoi la acest nivel? Astfel de schimbări sunt imposibile.

Și natalitatea și mortalitatea sunt fenomene demografice având determinări economice, sociale, culturale (și biologice în cazul mortalității) extrem de complexe. Ar trebui demontate, cunoscute și reconstruite apoi, altfel, o multitudine de mecanisme determinante create în multe decenii, cunoscând bine factorii și complicatele mecanisme rigide și stabile. S-ar putea însă influența evoluția ambelor fenomene pentru a reduce imensa scădere naturală, prin programe și strategii bine concepute, prin consultare, adoptând și adaptând politici, programe și practici eficiente în alte țări. Viziunea pe termen lung este cea care se impune, ca și responsabilitatea, continuitatea și competența. Resursele orientate spre astfel de programe nu pot fi decât foarte mari. Țara nu le are, dar și le-ar putea crea în timp. Problemele migrației sunt la fel de complexe.

Reporter: Putem pune migrația pe seama decalajului dintre România și alte țări din UE?

Vasile Ghețău: Fenomenul are în mod esențial o determinare economică și atât timp cât se vor menține marile decalaje de venit și standard general de viață între țara noastră și țările europene dezvoltate emigrarea va fi importantă (a fost de circa 200 de mii de persoane pe an în ultimii trei ani). Mai mult, la rațiunea economică menționată se adaugă în ultimii ani, în măsură crescândă, o guvernare lipsită de transparență, competență și credibilitate. Incertitudinea asupra viitorului țării alimentează propensiunea spre emigrare și datele arată că jumătate din populația tânără intenționează să emigreze în următorii cinci ani.

Reporter: Credeți în măsuri financiare care să redreseze nivelul natalității?

Vasile Ghețău: Măsurile financiare sunt importante. Ele oferă părinților posibilitatea de a orienta resursele financiare după opțiuni și preferințe ale părinților și copilului. Dar nu ar trebui absolutizate. În funcție de poziția profesională, de tipul de activitate a părinților și a mamei în primul rând, s-ar putea ca alte măsuri să fie mai eficiente. De pildă: facilități în cumpărarea locuinței, asigurarea locurilor în creșe și grădinițe de bună calitate, servicii de masă și supraveghere la școală după orele de cursuri, avantaje la achiziționarea de îmbrăcăminte pentru copii, facilități în programe de vacanță, program flexibil de muncă al mamei, diferențieri în taxe și impozite. Pot fi găsite și alte modalități. S-ar cuveni ca ansamblul familiilor tinere să nu fie tratate uniform. Cercetări selective pe eșantioane reprezentative de populație tânără (și adultă) în rândul sutelor de mii de tinere cupluri care au luat decizia de a nu avea copii și în rândul altelor sute de mii, mai multe, care nu au decât un copil și nu îl doresc pe al doilea asupra motivațiilor deciziilor și asupra măsurilor care ar putea schimba aceste decizii ne-ar arăta motivațiile, preferințele și opțiunile. S-ar putea ca nu factorul economic să fie cel decisiv în multe cazuri.

În stadiul în care se află declinul populației și depopularea țării, fără consultarea populației și adoptarea unor programe care să răspundă nevoilor, aspirațiilor și preferințelor populației tinere șansele redresării situației demografice a țării sunt iluzorii. O astfel de abordare a fost sugerată de mai multă vreme. (În paranteză fie precizat, între timp, foarte recent, o țară din Uniunea Europeană a distribuit milioane de chestionare în gospodării ale populației pentru a afla ce măsuri ar fi preferate pentru susținerea familiilor tinere, a celor cu mai mulți copii și opinia asupra programelor flexibile de activitate profesională a mamelor).

Voi aminti că în luna septembrie 2017 Parlamentul a respins o propunere legislativă privind majorarea la 200 de lei a cuantumului alocației de stat pentru copii, motivația din partea unui înalt demnitar din coaliția de guvernare fiind următoarea: “În perioada imediat următoare, vom veni cu un proiect de lege care să ne atingă acest obiectiv și nu numai asta, adică alocații mai mari pentru copii. Va fi un proiect puțin mai complex…”. Era în luna septembrie 2017 și suntem acum aproape de anul 2019.

Se cuvine a menționa efectele pozitive pe care le-a avut și le are introducerea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului, cea mai generoasă măsură de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în context de acces neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii. Măsura a evitat o veritabilă cădere a natalității după anul 2003, prin redresarea acesteia în mediul urban unde se află majoritatea femeilor salariate beneficiare ale măsurii. Schimbările intervenite în anul 2017 în nivelul minim al indemnizației și neplafonarea acesteia au efecte pozitive, numărul mamelor beneficiare fiind în creștere. Măsura nu se adresează însă ansamblului femeilor tinere și caracterul ei stimulativ este limitat. Din cele 4,5 milioane de femei în vârstă de 15-49 ani la începutul anului 2018, aproape 2 milioane se aflau în mediul rural, oportunitățile lor de a avea venit impozabil și de a beneficia deci de măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului fiind reduse. Scăderea naturală a populației din mediul rural în anul 2017 a depășit 51 mii persoane, de 2,7 ori mai mare decât cea din mediul urban. Fără o redresare a natalității în mediul rural dimensiunea declinului populației nu poate fi redusă.

Reporter: Datele Eurostat plasează România în partea cea mai inferioară a clasamentului țărilor din UE28 după nivelul speranței de viață la naștere. Cum vedeți situația noastră în context european?

Vasile Ghețău: Speranța de viață la naștere este oglinda nivelului de trai, în sens larg al noțiunii, a nivelului cultural al populației și a calității asistenței medicale. Datele pentru anul 2017 indică 72 de ani la bărbați și 79 de ani la femei, printre cele mai scăzute în țările Uniunii Europene. Mai mult, după anul 2013 valorile sunt în stagnare. Și în alte țări se poate constata o stagnare temporară dar la valori foarte ridicate, apropiate de limitele duratei medii a vieții în actualul stadiu al cunoașterii și tehnologiilor medicale. Stagnarea la un nivel scăzut al speranței de viață adâncește de fapt decalajul față de țările dezvoltate. Dacă tendința se confirmă în anii 2018-2019 semnificația ar putea fi dramatică dar alimentată de realități sociale și ale stării sistemului de sănătate publică din ultimii ani: epuizarea resurselor societății de transfer din economic în calitatea vieții la valori de doar 72 și 79 ani ale speranței de viață, valori inferioare cu 8-9 ani la bărbați și 6-7 ani la femei față de cele din țările dezvoltate.

În toate populațiile există o proporție a deceselor anuale care pot fi evitate prin intervenții de sănătate publică, la nivelul cunoștințelor și tehnologiilor medicale existente în vremea respectivă. Evitarea înseamnă de fapt împingerea deceselor la vârste cât mai înaintate și formulele de calcul iau în considerare decesele la vârstele mai mici de 75 de ani (cu unele particularități pe cauze de deces). Pentru populația UE28 această proporție a fost estimată de experți pentru anul 2015 la 21 la sută, proporție tipică celor mai multe țări. Valorile cele mai mici – de 15-17 la sută – sunt cele din Cipru, Italia, Malta. În Letonia, Lituania și Ungaria proporția este de 28-30 la sută iar în țara noastră de 24 la sută). Valorile speranței de viață sunt o sinteză a gradului de civilizație materială și spirituală.

Reporter: Și în alte țări din Uniunea Europeană se înregistrează declin al populației. Există o cauzalitate comună?

Vasile Ghețău: Da, există și poartă denumirea de denatalitate. Încă din ultimele două decenii ale secolului trecut natalitatea s-a înscris pe o curbă descendentă în multe populații europene. Procesul a fost paralel cu cel al ascensiunii rapide a participării femeii la activități economice în afara gospodăriei, cu emanciparea și independența economică a femeii. Au fost și alți factori, fără îndoială, costul copilului, mijloace eficiente de planificare familială, răspândirea unor forme alternative ale familiei și ascensiunea numerică a familiilor monoparentale, explozia consumului de bunuri și servicii dar și egoismul.

În anul 2017 în jumătate din țările UE28 s-a înregistrat scădere naturală a populației. Țările ex-comuniste se află masiv în această situație, dar și Germania, Italia, Grecia, Spania, Portugalia. Primele două au declin natural important de mai multă vreme, în timp ce în ultimele trei scăderea naturală a survenit în contextul crizei economice și financiare. În unele dintre țările având scădere naturală migrația pozitivă a fost mai mare decât declinul natural și populația nu a scăzut. Ceea ce particularizează România este dimensiunea și a scăderii naturale și a migrației negative raportat la numărul populației și durata declinului, aproape 30 de ani.

Reporter: Ați spus, la început, că sunt aproape 30 de ani de scădere a populației. Care sunt perspectivele?

Vasile Ghețău: Perspectivele sunt dramatice și se înscriu în evoluțiile de după anul 1990. După toate perspectivele existente, cele ale Diviziei de Populație ONU(2017), ale Eurostat (2017), Institutului Național de Statistică (2017), Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” al Academiei Române (2018), populația rezidentă a României ar ajunge la mijlocul secolului la 16 milioane de locuitori dacă nu intervine o redresare considerabilă a numărului mediu de copii aduși pe lume de-a lungul vieții de o femeie, estimat pentru anul 2017 la 1,6 copii, redresare din care să rezulte o vizibilă majorare a numărului de născuți pe ani calendaristici. Calcule foarte recente reconfirmă cifra de la mijlocul secolului, iar introducerea și a unei ipoteze asupra migrației externe se concretizează într-o populației rezidentă de 15,5 milioane în anul 2050. Ipoteza este una optimistă, stoparea migrației negative până în anul 2040, plecând de la nivelul mediu al migrației nete din ultimii trei ani, minus 53 mii persoane.

În populația de 16 milioane locuitori la mijlocul secolului proporția populației în vârstă de 65 ani și peste ar ajunge la 27 sută, comparativ cu 18 la sută astăzi iar raportul de dependență a vârstnicilor s-ar majora de la 30 persoane în vârstă de 65 ani și peste (inactive economic în cea mai mare parte) la 100 de persoane în vârstă de 20-64 ani (predominant active economic), la 50 în anul 2050. S-ar adăuga un raport de dependență a tinerilor de 35 copii în vârstă de 0-19 ani la 100 de persoane adulte. Vârsta mediană ar atinge 48 de ani, cu 8 ani mai mult decât astăzi, cuantificând un proces extrem de ridicat de îmbătrânire demografică.

Guvernul este în faza de elaborare a Strategiei “România 2040”. Este de așteptat ca strategia să cuprindă date asupra populației țării până în anul 2040 și indicatori ai dezvoltării economice și sociale construiți cu luarea în considerare a evoluțiilor demografice actuale și de perspectivă. Inclusiv aprecieri asupra proporției componentei toxice din datele publicate asupra dinamicii anuale a Produsului Intern Brut pe locuitor. Declinul populației duce la progresul indicatorului.

Portretul unic al marilor schimbări care au avut loc în evoluția natalității și mortalității generale a populației și în evoluția numărului populației țării în secolul trecut și în aceste prime două decenii ale secolului al XXI-lea.

Se pot observa neobișnuitele variații ale natalității din anii 1946-1989, dramaticele schimbări survenite după anul 1990, instalarea declinului populației și amplificarea sa. Dezvoltările viitoare pot fi intuite.

Profesorul Vasile Ghețău se întreabă dacă acest grafic nu s-ar cuveni să-și aibă locul (alături de datele din prognoze) pe biroul Președintelui țării, al Primului – ministru și Președinților celor două Camere ale Parlamentului.