Iohannis: „Dascălilor li se cer tot felul de verzi și uscate, prostii peste prostii, hârtii, statistici, teancuri și teancuri, în loc să își vadă de treabă și de lecții”
„Degeaba creștem salariile dacă nu reevaluăm ce ar trebui să facă un profesor şi ce face efectiv în așa fel încât să reducem odată mormanul de hârtii care ascund realitatea și să creștem valoarea adăugată la clasă”, a declarat președintele Klaus Iohannis la Iași, în cadrul unei dezbateri despre educație. „Majoritatea dascălilor sunt foarte enervați în ziua de astăzi că merg la școală, li se cer tot felul de verzi și uscate, prostii peste prostii, în loc să îi lași să își vadă de treabă și de lecții”, a spus Iohannis.
„Degeaba creștem salariile dacă nu reevaluăm ce ar trebui să facă un profesor şi ce face efectiv în așa fel încât să reducem odată mormanul de hârtii care ascund realitatea și să creștem valoarea adăugată la clasă. Aceste probleme există de ani și ani. Se tot discută, se tot fac planuri, dar până în clipa de față nu s-au găsit modalități eficiente. Când vorbesc cu dascăli dedicați, îmi spun că parcă e din ce în ce mai rău. Decât să se pregătească pentru clasă, decât să pregătească materiale interesante, pregătesc noi, și noi, și noi hârtii, statistici, teancuri, și teancuri, veșnice ședințe la care se adună hârtii, în loc să se creeze noi metode și idei bune pentru școală”, a declarat șeful statului, potrivit presidency.ro.
„Majoritatea dascălilor sunt foarte enervați în ziua de astăzi că merg la școală, li se cer tot felul de verzi și uscate, prostii peste prostii, în loc să îi lași să își vadă de treabă și de lecții. Deci sistemul în interior trebuie bine organizat. Și atunci deja ne apropiem de ceva care poate să funcționeze fiindcă niciunui dascăl nu îi place să meargă la școală și să aibă impresia că sistemul își bate joc de el. El vrea să fie respectat nu numai în societate, vrea să aibă și un sistem care îl respectă, care îl ajută prin formare continuă, care îl ajută punându-i la dispoziție materiale didactice, posibilități”, a spus Iohannis.
„Dacă unui dascăl nu îi dai suficient ca să trăiască decent, rămân în sistem entuziaștii și slabiștii. Entuziaștii fiindcă ei rămân dascăli orice ar fi, și cei care sunt prea slabi ca să găsească în altă parte o angajare. Asta e. Că nu este singura motivație și singurul argument, este iarăși adevărat. Dar nu poate să îmi explice nimeni că nu este un argument. Doi, dascălii vor să vadă și ei, nu numai cercetătorii, cum își pot construi o carieră, dar să conteze. În momentul de față cred că este aproximativ tot cum a fost pe vremea mea”, a mai spus Iohannis.
„Noi, în momentul de față funcționăm în învățământul românesc pe niște sisteme extrem de statice, inflexibile și de modă veche. Noi, practic avem un învățământ care a fost creat structural pe la ’68 și de atunci îl folosim și ne așteptăm să producă rezultate bune pentru secolul XXI, după care ne minunăm de ce nu produce acele rezultate”, a mai spus președintele.
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!