Joi e Viata VIP: Zece despre Martha Bibescu. Fascinanta, inteligenta. Iubita cu barbati – sirag si picioare ca butucii. VIDEO Haute Culture

Charles de Gaulle o numea „personificarea Europei”. Era Printesa – sampanie, iubita, tradatoare, frigida, bogata, scriitoare de carti dragutze. Haute Culture va delecteaza cu viata Marthei Bibescu, VIATA VIP rezumat al cartii Alinei Pavelescu „Martha Bibescu și vocile Europei”, editura Corint. Fotografii din Arhiva Nationala, Pinterest si Biblioteca Nationala.

Portret Martha

Amorul: frigida, se pare. Totul a pornit de la prima noapte de dragoste cu prințul Georges Valentin Bibescu. In epoca umbla vorba: sa dai virgina pe mana lui Bibescu, ca si cum ai da un Stradivarius unei maimute.

Totusi: iubită de un prinț moștenitor, Wilhelm al Germaniei, de un rege, Alphonse al XIII-lea al Spaniei, de un prim-ministru, Ramsey MacDonald și de un ambasador, melancolicul, ghinionistul Francesco Lequio

Parfum: Lanvin, se pare

Melodia preferata: Danielle Darrieux „Katia: it can snow”

Flori: de camp

Ura: femeile mai inteligente ca ea

Casnicia: Nu-i loc acolo de implinire

Fumat: rar. I-a facut o placere lui Alphonse XIII

Orgoliu: brosa cu diamant verde

VIATA Martha Bibescu in VIDEO HAUTE CULTURE:

Zece despre Martha. Sa ai habar de viata ta

1. Femeile inteligente iubesc ironia

„De un fizic plăcut și atrăgător, cu caracteristica unor ochi negri, frumoși, cu gene lungi, a căror miopie exagerată ad artem îi dă o privire caldă și catifelată. Păcat însă că înfățișarea ei distinsă este stricată de niște picioare groase ca butucii. Mai mult o cerebrală având gustul frumosului, un spirit practic și oportunist.” Acest portret al Marthei Bibescu, făcut de Emanoil Hagi Mosco, nu vine din partea unui admirator al ei. E dovada limpede că, în ciuda a tot ce i s-ar fi putut reproșa, două calități nu i-au putut fi negate Marthei niciodată: farmecul și inteligența. S-a vrut scriitoare franceză, prințesă bizantină, castelană la Mogoșoaia și eminență cenușie în marea politică europeană. I-a ieșit câte ceva din fiecare, nu întotdeauna când și cum ar fi vrut, dar viața e adeseori ironică, iar femeile inteligente iubesc ironia. La 22 de ani, a fost premiată de Academia franceză pentru prima sa carte publicată, Cele opt paradisuri. Unii îi meneau Nobelul, dar n-a fost să fie. A fost însă scriitoare de foiletoane romanțioase, sub pseudonimul Lucille Décaux, iar după unul dintre romanele ei, Katia, demonul albastru, s-a turnat în 1938 un film de succes, cu Danielle Darrieux în rolul principal. Danielle, cu ochii negri și adumbriți, exact ca ai Marthei.

2. Iubita de Printi si regi

N-a dansat niciodată la bal cu Marcel Proust, însă a fost iubită de un prinț moștenitor, Wilhelm al Germaniei, de un rege, Alphonse al XIII-lea al Spaniei, de un prim-ministru, Ramsey MacDonald și de un ambasador, melancolicul, ghinionistul Francesco Lequio. Până și serioșilor regi ai României, Carol I și Ferdinand I, micuța Martha reușise să le fure inimile, cu farmecul ei scânteietor și replicile sale de copilă isteață. Ea personal a iubit însă cu totul altfel de bărbați.

3. Iubitoare de aventurosi si melancolici

S-a căsătorit la 17 ani – din dragoste – cu prințul Georges Valentin Bibescu, aventurier, energic, încăpățânat, deștept, dar de o altfel de deșteptăciune decât a Marthei. Stângaci și lipsit de poezie, Georges Valentin era departe de a fi putut satisface imaginația romanțioasă a tinerei sale soții. A fost marea dezamăgire a vieții ei și ucenicia dureroasă care a transformat-o într-o femeie pragmatică, lipsită de iluzii. N-au divorțat însă niciodată, convențiile sociale ale vremii i-ar fi distrus divorțatei Martha marile sale ambiții. Aflase asta din experiența dureroasă a soacrei ei, mama lui Georges Valentin, prințesa Valentine de Caraman-Chimay, divorțată și recăsătorită cu Gheorghe Bibescu în urma unuia dintre cele mai răsunătoare scandaluri mondene din Parisul secolului al XIX-lea. Femeie înțeleaptă, Martha a știut să învețe din greșelile altora. O singură dată a fost pe punctul de a se lăsa convinsă să divorțeze, atunci când s-a îndrăgostit pasional de Charles Louis de Beaveau-Craon, cel mai râvnit burlac al Parisului din La Belle Epoque. Ca toate pasiunile Marthei, și aceasta a fost, în cele din urmă, învinsă de rațiune. L-a mai iubit, cu gustul pentru fructul interzis, pe Emanuel Bibescu, vărul soțului ei, bărbat frumos și melancolic, care, din simțul onoarei, nu i-a putut încuraja sentimentele. Emanuel avea să se sinucidă în 1917, deprimat de lupta cu o boală necruțătoare și de atmosfera apocaliptică a războiului. În amintirile Marthei, el a rămas până la sfârșit băiatul chipeș, sensibil și vulnerabil împreună cu care călătorise cândva prin paradisurile Orientului.

4. Vindecare de dragoste

S-a vindecat de amorurile fără speranță tot cu ajutorul dragostei. Dragostea unui ofițer britanic, Christopher Birdwood, înnobilat de regina Angliei, după război, ca lord Thompson of Cardington. Birdwood venise în România în primii ani ai războiului mondial ca atașat la Legația Marii Britanii. Era un om plăcut și echilibrat, disciplinat și distins, modelul tipic al britanicului educat. Cu siguranță, el a iubit-o pe Martha, căreia i-a dedicat romanul Smaranda, un portret romanțat al României, văzută prin ochii fermecători ai unei prințesei autohtone. Dacă și Martha l-a iubit cu adevărat, e greu de spus. Cert este că ea a avut întotdeauna noblețea de spirit de a le păstra o amintire afectuoasă tuturor bărbaților care au iubit-o. Așa s-a întâmplat cu Francesco lequio, așa s-a întâmplat și cu lordul Thompson of Cardington, mort într-un tragic accident aviatic în 1930. I-a dedicat și ea o carte de amintiri, Destinul lordului Thompson of Cardington, apărută în 1932, la doi ani de la moartea celui care o vindecase prin iubirea lui de propriile ei iubiri nefericite.

5. Tradatoare si colaborationista

Bine, dar era tot din dragoste. Nu se pune. Gurile rele au spus că, pentru a-l ajuta pe Cristopher Birdwood să salveze arhiva Legației britanice din mâinile armatei germane ce urma să ocupe Bucureștiul, Martha și Georges Valentin Bibescu și-au sacrificat reședința de la Posada, arsă într-un incendiu izbucnit în mod surprinzător după ce britanicul depozitase acolo documentele secrete ale legației. Tot gurile rele au urmărit-o tenace cu acuzațiile de „colaboraționism”, pentru că refuzase să se dezică de prietenia cu prințul moștenitor al Coroanei germane și rămăsese în Bucureștiul ocupat, în loc să se refugieze la Iași, în suita reginei Maria. Secondată de soțul ei – de care nu mai era legată prin dragoste, dar cu care a împărtășit până la moartea acestuia, în 1942, o complicitate de interese pragmatice – a dus o luptă tenace în presa pariziană și bucureșteană, pentru a-și apăra reputația împotriva detractorilor. Bârfele bucureștene au costat-o totuși pierderea mult râvnitei Legiuni de Onoare, pe care avea să o primească abia la douăzeci de ani după al doilea război mondial, după ce își va fi expiat păcatele politice din timpul primului susținând activ rezistența gaullistă a diplomaților francezi din România.

6. Iubea stilul de pe Rue de la Paix

Nu a avut însă niciodată vreo ezitare în fidelitatea ei față de cultura și stilul de viață franțuzești. S-a îmbrăcat toată viața pe Rue de la Paix, schimbând Maison Doucet cu Maison Lanvin la sfatul prințului moștenitor Wilhelm al Germaniei, i-a admirat pe Chateaubriand, pe Proust, pe Paul Claudel, dar și pe Coco Chanel, a locuit nesmintit la Ritz în toate pelerinajele ei prin Europa, pe Quai Bourbon a ocupat multă vreme o reședință cu vedere romantică la apele Senei, proprietate a fratelui lui Emanuel, diplomatul Antoine Bibescu. Una dintre ultimele sale dorințe a fost ca pe piatra de mormânt să îi fie gravat simplu: „Marthe Bibesco, écrivain français”.

7. Scria pe ascuns carti romantioase.Mergea la Biblioteca, pe furis

Martha Bibescu a fost o personalitate proteică. Femeie de lume, rătăcitoare din bal în bal și din serată mondenă în serată mondenă, disprețuia totuși „lumea bună”. Ținea mult la statutul ei de prințesă, dar putea fi și o Cenușăreasă de bună voie. Ca atunci când își petrecea zile întregi studiind pe furiș în Bibliotèque Nationale de France pentru cărțile pe care, în vâltoarea petrecerilor mondene, prefera să nege că le-ar scrie, de teamă să nu fie disprețuită. A fost o femeie a veacului său,, supusă convențiilor, dar nu i-a lipsit spiritul de aventură, pasiunea pentru călătorii exotice și zborul cu avionul, colțul său personal într-un bistro din Montmartre, în care venea diminețile ca să scrie. Localul mai există și astăzi, în 1930 și-a schimbat numele, în onoarea ei, în Le Peroquet Vert, titlul romanului pe care legenda susține că l-ar fi scris acolo.

8. A avut aproape totul în viață, dar și-a dorit întotdeauna să fie apreciată pentru calități,

nu pentru averea sau poziția ei. Iar când a pierdut totul, a știut să piardă cu fruntea sus, cu demnitate și fără regrete de prisos. A fost, cum singură mărturisea, o mamă egoistă și lipsită de instinct matern, dar s-a bătut cu îndârjire pentru unica ei fiică, rămasă gaj în România comunistă și pentru destinul fericit al nepoților ei. A fost o orgolioasă, dar a știut să-și trăiască înfrângerile fără depresii, învățându-și conștiincioasă lecțiile din fiecare întâmplare a vieții sale fabuloase.

9. Epoca si femeia

A fost o femeie ambițioasă într-o lume în care femeile nu aveau prea multe căi de reușită socială. Însă, departe de a fi devenit vreodată feministă, și-a exploatat fără remușcări toate farmecele pentru a obține ceea ce i s-a părut cu adevărat important în reușita sa. A fost, așa cum îi scria Charles de Gaulle în corespondența lor de bătrânețe, „personificarea Europei” (Vous êtes l’Europe pour moi, îi mărturisea în scris generalul). A fost, cum singură se definea într-un interviu din 1930, pentru revista pariziană Les Esprits, „un cocktail exclusiv european”. Controversată, mondenă, strălucitoare, înțeleaptă și aventurieră, mereu oscilând între pasiune și rațiune, între măririle lumești și veșnicia anonimă a spiritului, viața ei reprezintă oglinda unei epoci din istoria Europei.

10. Așa am încercat să o captez în cartea recent apărută la Editura Corint, Martha Bibescu și vocile Europei , așa și-ar fi dorit și ea să rămână în conștiința celor ce îi vor urma.

Alina Pavelescu este director adjunct Arhivele Nationale.Detalii in biografia sa de aici.